Carpaţii Orientali
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Carpaţii Orientali reprezintă unul din cele trei mari segmente montane ale munţilor Carpaţi de pe teritoriul României. Aşa după cum indică şi numele, Carpaţii Orientali se găsesc în partea estică a României, prezentând o varietate largă de roci, aspecte geofizice, geologice şi morfologice, înălţimi, împăduriri, floră şi faună.
[modifică] Limite geografice generale
Sunt cuprinşi între graniţa cu Ucraina(in nord), Depresiunea Colinară a Transilvaniei,Dealurile de Vest si Campia de Vest(in vest), Subcarpaţii de Curbura si Valea Prahovei(in sud), Podişul Moldovei si Subcarpaţii Moldovei (in est).
[modifică] Caracteristici generale
Între aceste limite, au o serie de caracteristici ale reliefului care îi diferenţiază de celelalte ramuri carpatice, cum ar fi: - altitudinile au valori mijlocii; înălţimile maxime depăşesc 2000m (in Munţii Rodnei şi Munţii Călimani) sau se apropie de aceasta altitudine (in Ciucaş, Munţii Maramureşului si Ceahlău) - au culmi paralele, orientate pe direcţia NV-SE (în nord şi centru) sau ,,curbate" (în sud) - sunt formaţi din trei fâşii paralele care reflectă alcătuirea geologică a substratului: a) în vest există un aliniament de munţi vulcanici b) în centru, munţi alcătuiţi din roci dure(predominant şisturi cristaline) c) în est şi sud, munţi alcătuiţi din roci sedimentare cutate (denumite ,,flis"*) - sunt fragmentaţi de depresiuni numeroase (unele foarte întinse, cum ar fi depresiunile Braşovului si Maramureşului), văi si trecători - au forme variate de relief, cum ar fi: relief vulcanic (cu cratere, conuri si platouri), îndeosebi in munţii Călimani, Gurghiului si Harghitei, relief glaciar (în Munţii Rodnei), un relief specific datorat rocilor (îndeosebi în masivele Ceahlău si Ciucaş)
Fliş= formaţiune geologică specifică, alcătuită din strate sedimentare cutate