Călătoriile lui Gulliver
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Călătoriile lui Gulliver este un roman în patru părţi, capodoperă a scriitorului anglo-irlandez Jonathan Swift, scris sub pseudonimul de Dr. Lemuel Gulliver, în care fantezia autorului se împleteşte cu o aspră satiră socială. Editorul cărţii a publicat prima ediţie în 1726 cu numeroase modificări aduse textului original, temându-se că anumiţi cititori ar fi fost ofensaţi de unele pasaje ale povestirii. O versiune integrală apare în anul 1735. Opera este pe nedrept considerată de unii, chiar şi în zilele noastre, drept "literatură pentru copii", în realitate este vorba de una din cele mai semnificative creaţii ale literaturii engleze din perioada de început a iluminismului european.
[modifică] Descrierea operei
În "Călătoriile lui Gulliver" (roman început în anul 1721 şi terminat în 1726), cu titlul complet "Călătorii în mai multe ţări îndepărtate ale lumii" ("Travels into Several Remote Nations of the World") sunt descrise aventurile naivului Dr. Lemuel Gulliver (în engleză: gullible = credul), medic şi căpitan de corabie, scrise la persoana întâia, în diverse ţări imaginare.
[modifică] Partea I - Călătorie în Lilliput (A Voyage to Lilliput)
Cartea se deschide cu un scurt preambul, în care Gulliver se prezintă, cum era obiceiul în scrierile epocii, şi face o expunere a vieţii sale şi ale călătoriilor făcute până atunci. În prima călătorie, Gulliver este aruncat de valuri în stare de inconştienţă, ca singur supravieţuitor al unui naufragiu, pe ţărmul unei insule. Când îşi revine, constată că este prizonier al unei rase de oameni înalţi de cca. 15 cm, locuitori ai unor insule vecine Lilliput şi Blefuscu (alegorie la Anglia şi Franţa), divizaţi până la lupte fratricide din cauza unei îndelungate controverse de nerezolvat asupra modului cel mai nimerit de a sparge ouăle: să se înceapă de la partea mai largă sau de la cea mai ascuţită (aluzie la disputele religioase dintre anglicani şi catolici).
După ce-şi exprimă intenţiile paşnice şi jură credinţă împăratului liliputanilor, Gulliver este primit la Curte (descrisă după modelul celei a regelui George I al Angliei) şi are ocazia să observe obiceiurile şi moravurile locale. Dacă la început eroului i se par toate neobişnuite, cititorul constată foarte curând că Lilliput este de fapt o Anglie în miniatură, iar rânduielile liliputane sunt cele engleze, prezentate însă până la limita extremă a absurdităţii. Autorul ridiculizează rivalitatea dintre purtătorii de pantofi cu "tocuri înalte" şi cei cu "tocuri joase" (aluzie la partidele Whig şi Tory), intrigile de la curte, corupţia şi capriciile împăratului, mai înalt doar cu o unghie decât supuşii săi, care îşi spune cu mândrie "stăpânul universului", al cărui cap atinge cerul. Deşi îi ajută pe liliputani să-i învingă pe locuitorii din Blefuscu, blocându-le flota în port cu o singură mână, Gulliver nu este de acord ca poporul vecin să fie adus în stare de sclavie. După o serie de peripeţii, găsirea unei şalupe de dimensiuni normale îi dă posibilitatea să se întoarcă acasă.
[modifică] Partea II - Călătorie în Brobdingnag (A Voyage to Brobdingnag)
În ţara uriaşilor din Brobdingnag, Gulliver face cunoştinţă cu un alt mod de viaţă. Locuitorii nu numai că sunt mai mari de statură (cca. 22 cm) decât liliputanii, dar îi întrec pe aceştia şi prin puterea raţiunii. Monarhia de aici este o formă de guvernământ ideală, luminată. Regele acestei ţări este înţelept şi drept. Legile asigură libertatea şi bunăstarea cetăţenilor. Pe rege îl indignează la culme ideea de a introduce în ţară praful de puşcă, puştile şi tunurile. Descrierea războaielor din Europa îl îngrozeşte pe bunul rege din Brobdingnag.
În timpul unei călătorii pe mare, barca lui Gulliver este luată în ghiare de un vultur gigant şi apoi abandonată, fiind salvat de o corabie în trecere, şi astfel se întoarce pentru a doua oară în Anglia.
[modifică] Partea III - Călătorie în Laputa... (A Voyage to Laputa, Balnibarbi, Glubdubdribb, Luggnagg and Japu)
Locuitorii din Laputa - aroganţi şi închipuiţi savanţi - nu trăiesc pe pământ, ci deasupra lui, pe o insulă zburătoare. Alegoria este transparentă: autorul descrie ştiinţa ruptă de realitate. "Învăţaţii" din academia Lagado se ocupă cu fel de fel de lucruri inutile şi absurde: un proiect privitor la extragerea razelor de soare din castraveţi, o metodă de construire a caselor începând cu acoperişul şi terminând cu temelia etc.
În această parte a călătoriilor întâlnim şi descrierea ţării Glubdubdribb, populată de vrăjitori şi magicieni.
[modifică] Partea IV - Călătorie în ţara cailor (A Voyage to the Houyhnhnms)
În această ultimă călătorie, Gulliver ajunge pe o insulă ai cărei locuitori se împart în două categorii: o parte a populaţiei este alcătuită din houyhnhnms, cai înzestraţi cu raţiune şi având capacitatea vorbirii, cealaltă parte din fiinţe yahoo, asemenea oamenilor, însă primitivi şi brutali, care - spre surprinderea cailor - mai au şi defectul de a merge pe două gambe. Yahoo-ii sunt lacomi, răutăcioşi, invidioşi, dominaţi de cele mai josnice instincte de acaparare, se ceartă şi se bat între ei pentru a strânge cât mai multe pietre strălucitore inutile, socotite preţioase. Caii, virtuoşi şi înţelepţi, trăiesc într-o comună patriarhală. Legile lor nescrise se bazează pe recunoaşterea drepturilor egale pentru toţi, ei nu pot înţelege ce este minciuna. Swift se pomeneşte în faţa unei contradicţii de nerezolvat. Sistemul patriarhal ar fi ideal, dar în el oamenii au devenit yahoo. De aici decurge pesimismul lui Swift, întunecata lui mizantropie.
Extrem de semnificativ este finalul cărţii. Gulliver se înapoiază în Anglia, dar nimeni nu-i crede povestirile sale, îi fac proces pentru a-l declara nebun iresponsabil. Este salvat de un miel adus din Lilliput, care modifică decizia judecătorilor.
