Antimetafizică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Volum inedit scris de poeţii români Aurelian Titu Dumitrescu (n. 15 februarie 1956) şi Nichita Stănescu (1933 - 1983), apărut în foileton în suplimentul literar al "Scânteii Tineretului" în 1983, şi între coperte cu titlul complet "Antimetafizica, Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu", la editura "Cartea Românească", în 1985.
În această carte extrem de interesantă, o carte-încercare, conţinând dialoguri, interviuri, poeme, poeme-dialog între interveviat şi reporter, eseuri şi chiar proză scurtă, marele poet român Nichita Stănescu este însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu .
De fapt, volumul şi ideea sa s-au concretizat la insistenţa lui Aurelian Titu Dumitrescu, care a ştiut să provoace în interviurile luate de către el marelui poet român acea stare de graţie a confesiunii celei mai profunde şi genuine, arătându-ne astfel unul dintre cele mai dinamice, complexe şi interesante portete al celui de-al doilea pisc al literaturii române după Mihai Eminescu (1850 - 1889).
Cuprins |
[modifică] Antimetafizică, Metafizică, Fizică
Ideea denumirii acestui volum a fost a lui Nichita Stănescu, ca fiind doar aparent "opusă" conceptului filozofic de metafizică. Este demn de remarcat că însuşi Nichita Stănescu nu a considerat anti - meta - fizica ca fiind fizică, dar nici anti - metafizică ca fiind ceva opus metafizicii, ci, desigur altceva. Doar citirea Antimetafizicii, preferabil volumul ediţiei originale din 1985, va face pe oricine să înţeleagă cât de sus a aruncat marele poet român ştacheta dumnezeirii limbii române deschizând orizonturi lingvistice şi filozofice care au rămas după 21 de ani practic nedesţelenite.
[modifică] Originea cuvântului Metafizică
Cuvântul Metafizică, folosit ca titlu (vedeţi articolul Metafizică), a fost probabil prima data menţionat explicit de catre Andronicus din Rhodos în contextul publicării operelor postume ale lui Aristotel, opere care au fost publicate sub ingrijirea sa, şi ce purtau titlul de Metafizica întrucât erau publicate după opera antumă lui Aristotel, cea îndeobşte cunoscută ca Fizica.
[modifică] Aurelian Titu Dumitrescu despre "Antimetafizica"
După cum îşi aminteşte Aurelian Titu Dumitrescu, Nichita Stănescu "...voia să transmită neapărat. Simţea că e posesorul unor adevăruri pe care le-a descoperit şi n-avea cui să le dea. Şi, pentru că el nu se lăuda niciodată, zicea, recunoscîndu-şi indirect aceste merite: <<M-aş face de un ridicol total să fiu genial şi să mă laud că sunt genial. E stupid!>>... Înainte de a fi un poet de geniu, el era un spirit superior. Seducător, plin de farmec. Mi-a spus chestia asta nu lăudîndu-se, ci doar ca să-mi atragă atenţia asupra fenomenului. Era aproape disperat că n-are cui transmite. De-asta a şi început Nichita ANTIMETAFIZICA. Cine e deştept şi citeşte cartea asta cu atenţie trebuie să înteleagă acolo o formă de disperare a lui Nichita Stănescu de a comunica nişte adevăruri la care ajunsese, trăind tragic cîteva decenii din viaţa sa, distrugându-şi trupul, în numele unei iniţieri pe care n-avea cui s-o transmită. Trebuia s-o destăinuie cuiva care ar fi avut disponibilitaea nativă de a o duce mai departe, de a proba că Nichita Stănescu a avut dreptate cînd a zis cutare lucru. Iată, dom'le, s-a dovedit! A venit Titu, despre care Nichita a spus că a cumva, şi a scris nişte cărţi-poem, cu care dovedeşte că a avut o relaţie cinstită cu maestru său. Dovedeşte ca Nichita ştia ce spune despre poezie. Lui Nichita i-a ieşit figura asta! Prin ANTIMETAFIZICA, el constituie doctrina idealistă a revelaţiei. Una dintre puţinele doctrine idealiste autentic româneşti, care are ca bază revelaţiile eminesciene. Extinse, prin selecţie, în cultura lumii. Prin alăturare, prin comparaţie, prin adaos. Cum să creadă cineva că puteam el să-l izolez pe omul ăsta doi ani de zile, să-mi transmită el, în cîte o săptămînă, opt pagini de adevăruri fundamentale pe care le descoperea atunci? Cum să creadă cineva că între periuţa de dinţi şi ceaiul de pe masă, îi ieşea figura cu adevărul fundamental? Aia este o formă de disperare. Dar găsise nebunul care să probeze că Nichita Stănescu, cînd vorbea despre poezie, ştia ce spune. Chiar dacă eu mor mîine, lui Nichita i-a ieşit figura asta! I-a ieşit lui şi i-a ieşit poeziei naţionale! Se numeşte teoria revelaţiei. Mai sunt mari autori care scriu revelaţii, dar nu s-au gîndit dacă se numesc chiar aşa. După aia s-au recunoscut, după aia au început să umble cu aceste concepte care sînt ale lui Nichita, ca semantism aplicat în comentariul de poezie şi în gîndirea despre natura poeziei. Neştiind să se laude, obişnuia să se alinte zicîndu-mi:<<Bre, bătrîne, păi pe vremea mea nu ştia nimeni cu balonul, dom'le>>"
Citat din "Ateliere în paragină - 24 de ore şi miezul nopţii cu Aurelian Titu Dumitrescu" de Ciprian Chirvasiu, Editura "Carte de Suflet", 2002, pag. 158-159.
[modifică] Inedit despre "ANTIMETAFIZICA"
Textul de mai jos reproduce un manuscris olograf Nichita Stănescu aflat în colecţia Costin Motroaşă, manuscris care a fost reprodus în facsimil în "Nichita Stănescu - Opere Complete", Editura Univers Enciclopedic, 2004:
Declaraţie
Subsemnatul Nichita Stănescu, declar prin prezenta că toate drepturile de autor corespunzătoare la cartea “Antimetafizica” semnată de Aurelian Titu Dumitrescu, să revină autorului, dat fiind că partea mea de contribuţie la carte este insignifiantă, opiniile mele fiind reinterpretate de autorul numit (Aurelian Titu Dumitrescu).
Cu mulţumiri
Nichita Stănescu
Directorului editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu
28–I–1983, Bucureşti
