Politburo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Politburo este o prescurtare din expresiile Politiceskoe Biuro (limba rusă), sau din Politbüro (limba germană). Un Politburo este organizaţia executivă pentru un număr de partide politice, cele mai multe fiind partide comuniste.

În statele comuniste, partidul este considerat "avangardă a poporului" şi de aceea are puterea de a controla statul, iar oficialii partidului din biroul politic care nu deţin funcţii guvernamentale au totusi o putere extrem de mare.

În Uniunea Sovietică de exemplu, Secretarul General al Partidului Comunist nu ocupa în mod obligatoriu o funcţie ofiacială precum cea de preşedinte sau de prim-ministru, dar putea controla în mod autoritar sistemul guvernamental. Însă membrii de partid sau persoane controlate de partid deţineu posturi guvernamentale, deseori funcţii onorifice ca rasplată pentru anii îndelungaţi în care au slujit partidul. Pe de altă parte, ocupând funcţia de Secretar General, liderul partidului putea să-si asume şi o responsabilitate oficială în stat. De exemplu, Mihail Gorbaciov la început nu era şi preşedinte al Uniunii Sovietice, această funcţie era dată ca o răsplată de onoare fostului ministru sovietic al afacerilor externe Andrei Gromîko. Stalin a condus Uniunea Sovietică pentru mai bine de un deceniu înainte de a ocupa funcţia guvernamentală de Premier al Uniunii Sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial.

Teoretic, congresul partidului alegea un Comitet Central care , mai apoi, alegea un Secretar General. Pe vremea lui Stalin acest proces a fost inversat în mod esenţial, Secretarul General fiind cel care determina compoziţia Politburo şi a Comitetului Central. De-a lungul timpului, maniera în care membrii Birourilor Politice erau aleşi, atât în Uniunea Sovietică cât şi în alte ţări, era determinată de o serie de factori precum: puterea diferitelor facţiuni formale sau informale din partid, creşterea sau descreşterea autorităţii Secretarului General şi gradul în care puterea era consolidată în acea poziţie, puterea sau slăbiciunea altor membri de partid, alianţele printre pesonalităţile conducătoare şi amploarea suportului membrilor de partid sau al diferiţilor poli ai puterii din partid, iar în cazul partidelor de guvernământ, din ţară

Un alt factor pentru membrii Cominternului, în afară de cei din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, era acela al gradului în care membrii de frunte erau sau nu în graţiile Moscovei, ca şi aceea a dorinţei conducerii sovietice de a promova sau îndepărta anumiţi lideri, în mod particular în perioada conducerii staliniste (şi chiar şi după moartea dictatorului sovietic). Schimbările se făceau funcţie de cum se schimba linia politică sovietică, un fenomen care testa abilitatea liderilor comunişti locali de a se adapta noii tendinţe sau de a convinge partidele comuniste să aibă o politică independentă.

Vezi de asemena: