Mustafa Kemal Atatürk
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mustafa Kemal Atatürk (* 12 martie 1881, Selânik - azi Salonic, Grecia -, † 10 noiembrie 1938, Istanbul) a fost un soldat şi politician turc, fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Riza (Efendi) şi Zübeyde (Hanim).
Cuprins |
[modifică] Începtul carierei
Mustafa a studiat la şcoala secundară militară din Selânik, unde şi-a primit porecla "Kemal" (perfecţiune) de la profesorul lui de matematică drept semn al inteligenţei sale academice. Apoi a studiat la academia militară din Monastir (azi Bitola) din 1895, absolvind ca locotenent în 1904 şi apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a înrolat într-o societate secretă de ofiţeri reformişti numită "Vatan" (patria), devenind un inamic activ al regimului otoman. După ce a fost trimis înapoi în Selânik în 1907 s-a alăturat Comitetului pentru Uniune şi Progres ("Junii Turci").
Junii Turci au preluat puterea de la sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1908 iar Kemal a devenit o figură militară importantă. În 1911 s-a dus în Libia să ia parte la apărarea împotriva invaziei italiene. În timpul primei părţi ale Războaielor Balcanice, Kemal a rămas în Libia fără a putea lua parte, dar în 1913 s-a întors în Constantinopol şi a fost numit comandantul apărării otomane în zona Gallipoli pe coasta Traciei. În 1914 a fost numit ataşat militar în Sofia, în parte pentru a-l scoate din capitală cu intrigile ei politice.
[modifică] Comandant de război
Când Imperiul Otoman a intrat în război de partea Germaniei, Kemal a fost trimis la Rodosto (azi Tekirdag), pe Marea Marmara. Zona de comandă includea din nou zona Gallipoli, şi a fost comandantul ce a respins debarcările de la Gallipoli în aprilie 1915, devenind erou naţional şi acordându-i-se titlul de "Paşa" (comandant).
Între 1917-1918 Kemal Paşa a fost trimis la frontul din Caucaz, luptându-se cu forţele ruseşti cu ceva succes, apoi în Hejaz, unde Revolta Arabă împotriva dominaţiei otomane era în progres. Între timp el a devenit din ce în ce mai critic la adresa incompetenţei guvernului sultanului în gestionarea mersului războiului, şi la adresa dominaţiei germane în Europa. Şi-a dat demisia dar a acceptat în final să comande forţele otomane din Palestina.
În octombrie 1918 otomanii au capitulat forţelor Antantei iar Kemal a devenit un conducător al partidului ce favoriza politica apărării zonelor Imperiului unde se vorbea limba turcă, şi în acelaşi timp retragerea din toate teritoriile non-turce.
Antanta n-a aşteptat un tratat de pace pentru a începe să ocupe zone ale Imperiului. Grecii au ocupat Smyrna (Izmir), iar italienii au ocupat provizoriu Antalya în mai 1919, în acord cu Tratatul de la Sèvres (care nu a fost ratificat de parlamentul otoman deşi a fost semnat de către sultan).
[modifică] Conducător naţionalist
Guvernul l-a trimis pe Kemal în Anatolia de est să oprească o demonstraţie ce mai târziu s-a dovedit a fi inexistentă. Totuşi Kemal a profitat de ocazie să părăsească capitala.
Istoria modernă a Turciei se zice că ar fi început pe 10 mai 1919, când Kemal a ajuns în Anatolia. Abandonându-şi cauza de a restaura ordinea, el a fondat o mişcare naţionalistă turcă bazată în Ankara. În aprilie 1920 un parlament provizoriu din Ankara i-a oferit titlul de preşedinte al Adunării Naţionale. Acelaşi parlament a repudiat Tratatul de la Sèvres. Kemal a pornit război să-i alunge pe englezi, francezi, italieni şi greci din Turcia. Englezii, francezii şi italienii au recunoscut puterea sa şi s-au retras. Grecii însă au avansat spre Ankara, dar au fost înfrânţi de Ismet Inönü şi Kemal la Sakarya (august 1921) şi Dumulpinar (august 1922). În 1923 Tratatul de la Lausanne a fost ratificat de guvernul lui Kemal.
[modifică] Preşedinţia lui Kemal
Republica Turcia a fost fondată pe 29 octombrie 1923 şi Kemal a fost ales primul preşedinte al ţării. În practică a fost un dictator moderat, deşi forme de democraţie au fost impuse. Prestigiul lui a fost atât de mare în majoritatea anilor 1920 că a fost foarte puţină opoziţie faţă de guvern. Deşi admira unele părţi ale Uniunii Sovietice şi Italiei Fasciste, el nu era nici comunist nici fascist: proprietatea privată a fost protejată şi încurajată iar inamicii politici nu sufereau de obicei mai rău ca exil din provincii.
[modifică] Reforme
Kemal avea un program încorporat în deviza partidului său (Partidul Republican al Poporului), constând în "şase stele": republicanism, naţionalism, secularism, populism, etatism şi revoluţie. Baza programului său era planul de secularizare şi modernizare a Turciei.
Califatul a fost abolit în martie 1924, şcolile religioase au fost desfiinţate în acelaşi timp şi legea musulmană (Sharía) a fost desfiinţată, fiind înlocuită de codul civil elveţian, codul penal italian şi codul comercial german.
Egalitatea femeilor a fost încurajată de căsătoria lui Mustafa Kemal cu o femeie educată în Vest, Latife Hanim, în 1923 (au divorţat în 1925) şi a început legalizarea prin declararea unor legi. În decembrie 1934 femeilor li s-a dat voie să voteze pentru membri din parlament şi să deţină locuri în parlament.
Kemal a văzut fezul (pălăria otomană) ca un simbol al feudalismului şi a interzis-o.
Cea mai revoluţionară reformă a fost înlocuirea alfabetului arab, cu care limba turcă fusese scrisă de secole, cu alfabetul latin în 1928.
De altfel, interdicţia musulmană împotriva alcoolului a fost ridicată. Lui Kemal îi plăcea foarte mult alcoolul turc (raki) şi-l consuma foarte mult.
În 1934 o lege i-a forţat pe turci să-şi adopte nume de familie în stil vestic. Adunarea i-a dat lui Kemal titlul de "Atatürk", însemnând "tatăl turcilor".
Ideologia oficială a regimului a fost proclamată în 1931 ca "Kemalism". Înainte, în 1930 a creat Partidul Republican Liberal ca partid de opoziţie, condus de asociatul său Ali Fethi Okyar Bey, de dragul democraţiei, dar atitudinile reacţionare ale noilor membri au dus la închiderea partidului.
La 10.38 dimineaţa, pe 10 noiembrie 1938, Mustafa Kemal Atatürk a murit în Palatul Dolmabahçe din Istanbul de ciroză a ficatului, cauzată de băut în exces şi mâncare puţină.
