Jerry Goldsmith
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jerrald King Goldsmith (10 februarie, 1929-21 iulie, 2004) a fost unul din cei mai celebri compozitori evrei americani de muzică de film, născut în Los Angeles, California. Goldsmith a fost nominalizat la optsprezece premii Oscar din care a câştigat doar unul, pentru The Omen. De asemenea, a câştigat cinci premii Emmy.
[modifică] Biografie
Goldsmith a învăţat să cânte la pian la vârsta de şase ani. La vârsta de paisprezece ani a studiat compoziţia, teorie si contrapunct. De asemenea, Goldsmith a studiat la Universitatea din Sudul Californiei, cu profesorul Mikos Rozsa, care a scris muzica pentru filmul Spellbound, cu Ingrid Bergman. De asemenea, el este cel care l-a determinat pe Goldsmith să înceapă să compună muzică de film.
[modifică] Coloanele sonore
În 1950, Goldsmith a găsit de lucru la CBS (Columbia Broadcasting System). În curând a început să compună muzică pentru emisiunile în direct de la posturile radio. Apoi, Goldsmith a început să compună muzică pentru câteva emisiuni radio şi TV CBS, inclusiv The Twilight Zone. A rămas la CBS până în 1960, după care s-a mutat la studiourile Revue unde a compus muzica pentru diferite seriale, cum ar fi Dr. Kildare sau The Man From the U.N.C.L.E..
În 1962, Goldsmith a fost nominalizat la primul său Oscar pentru muzica din filmul Freud al lui John Huston. În acelaşi timp, l-a cunoscut pe celebrul compozitor Randy Newman. Observând talentul lui Goldsmith, Newman i-a îndemnat pe cei de la Universal Studios să-l angajeze pe acesta pentru muzica din filmul Lonely Are The Brave în 1963. După aceea, Goldsmith a semnat un contract cu 20th Century Fox. Alături de bunul său prieten Alex North, Goldsmith şi-a făcut un nume în lumea americană a muzicii de film iar la începutul anilor '70, el a compus muzica la câteva filme celebre care i-au cimentat poziţia şi reputaţia sa. Acestea includ Planet of the Apes, The Sand Pebbles şi The Patton.