Discuţie:Corneliu Vadim Tudor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

nu e gata

[modifică] Articol absolut incomplet

Editorii acestui articol n-au prea făcut treabă bună în timp. Pentru o personalitate atât de controversată, s-ar putea totuşi spune mai mult, atât bune cât şi rele, doar e un om. Chiar nimeni nu-şi aminteşte de cele 20 de cărţi tipărite, traduse în cel puţin 7 limbi, printre care şi araba? Acestea au făcut înconjorul lumii şi se află în bibliotecile marilor oameni ai timpului, începând de la Preşedintele Germaniei până la şefii Parlamentelor francez şi rus, precum şi în casele multor oameni obişnuiţi. Oare chiar numai lucruri rele se pot spune despre acest om?

Permiteţi-mă să întreb.. de unde ştiţi dumneavoastră cum arată bibliotecile preşedintelui Germaniei şi ale şefilor parlamentelor numite mai sus? --яεbεŀ ∞ 22 ianuarie 2006 16:30 (EET)

Stimate domn, acestea sunt lucruri apărute în întreaga presă culturală din România, în special din ultimul trimestru al anului 2005. Atunci Vadim a fost la o întrunirea şefilor de parlamente europene, în Germania, unde s-a comportat incomparabil mai bine decât şeful statului. În acea perioadă a fost dăruit ultimul volum scris, persoanelor menţionate. ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 86.106.54.110 (discuţie • contribuţii).

Iertaţi-mă dacă vă voi părea răutăcios sau lipsit de respect, însă aveţi date concrete că volumul despre care vorbiţi dumneavoastră n-a fost aruncat la coş, decât să ajungă în vreo bibliotecă? Wikipedia este o enciclopedie bazată pe date reale ce pot fi argumentate practic. Când vom putea şti cu certitudine că acel volum a ajuns în vreo bibliotecă, atunci vom putea adăuga această informaţie în articol; până atunci, speculaţiile vor fi păstrate în afara sa. Din nou, nu vreau să înţelegeţi că port vreun război personal, neavând vreo înclinaţie spre vreun partid sau altul. Doresc doar să conserv armonia ingenioasei idei a proiectului Wikipedia.

Dacă aveţi informaţii ce ar putea fi adăugate în articol şi respectă principiul punctului netru de vedere, atunci vă invităm să o faceţi. Îmi cer scuze dacă remarcele mele au fost deplasate; ele au vrut doar să întărească un punct de vedere. Vă mulţumim pentru interesul manifestat pentru Wikipedia. --яεbεŀ ☜ 30 ianuarie 2006 00:57 (EET)

[modifică] Partinire

Articolul ăsta era pro-Vadim până la Dzeu. Am incercat să-l mai "neutralzez", da ns cât am reuşit. Dacă poate s se mai uite şi un admin, ar fi bine... --Strainu 12 februarie 2006 22:34 (EET)

De fapt nu era numai pro..My mistake. Primul alineat era cam contra. Oricum, nu era neutru. Simt că o să avem o discuţie lungă aici.....--Strainu 12 februarie 2006 22:41 (EET)

Daca e vorba de un punct de vedere neutru, atunci trebuie sa notam doar faptele, nu? Vadim este un om de cultura, Doctor in istorie, "semifinalistul" alegerilor prezidentiale din anul 2000, senator, presedintele Partidului Romania Mare. Promoveaza o politica pro-europena si uniosnista. Formula sa preferata este "O Europa unita dar a natiunilor". In partidul sau exista evrei, maghiari, tigani, si nu a promovat niciodata mesaje rasiste. De multe ori insa se observa o intoleranta crescuta la adresa coruptiei si a mafiei, si uneori exagereaza in acest sens, manifestand tendinte dictatoriale.

lol... si daca un criminal scrie doua poezii... nu mai e criminal... ?

nu spun ca e criminal... dar a cam fost sluga cuplului dictatorial... mie imi pare a fi un om de nimic... o sluga... un specimen ce isi face cariera din a critica realitatea dura, fara a face nimic concret... pana si platforma program a partidului lor e o utopie...

ia uite ce am gasit eu pe net :

SENATUL EVZ: Vadim se pregateste de sinucidere 18 Decembrie 2006 Mircea Mihaies

Mircea Mihaies: "Slugarnicia l-a transformat pe Vadim, dintr-un paria social, intr-un privilegiat al regimului".

Amenintarea lui Vadim Tudor ca va sabota discursul de condamnare a comunismului, tinut de presedintele Basescu in parlament, arata infantilismul acestui clovn politic.

Ce-ar obtine daca si-ar pune peremistii sa sufle in fluiere si sa agite tirbusoane? Ar mai atrage o data atentia asupra trecutului de slugoi comunist, de adulator al cuplului Elena si Nicolae Ceausescu, de colaborator al oficiosului Securitatii, revista „Saptamana” - si nimic mai mult. Ne-ar reaminti ca neputinta, vulgaritatea agresiva si huliganismul au ramas armele sale predilecte - arme ce-l transforma in salvatorul inchipuit al patriei.

O actiune in forta a parlamentarilor „Romaniei Mari” ar fi cea mai buna reclama pentru documentul elaborat de Vladimir Tismaneanu si echipa sa. Las’ ca stirea ar face inconjurul lumii si numele „tribunului” ar mai fi trecut o data pe lista politicienilor infrecventabili. La caderea in sondaje a lui Vadim, la veritabila eclipsa provocata de noul star demagog-populist, Becali, o astfel de gafa ar putea fi lovitura fatala.

Documentul elaborat de Comisia prezidentiala se va afla pe internet, devenind accesibil oricui. A-ti imagina ca opresti tavalugul istoriei proptindu-ti barbatia intr-un tirbuson si mandria partinica intr-o tiribomba inseamna nu doar prostie, ci si un act de sinucidere la scena deschisa.

Infinit mai destepti, pesedeii si-au facut un calcul pragmatic: le e drag Iliescu, dar mai drag propriul viitor. In loc sa se solidarizeze habotnic cu fostul inalt demnitar comunist, asumandu-si isteriile de prost-gust ale acestuia, sefii PSD-ului au optat pentru varianta avantajoasa: mimarea indiferentei.

Participand cu calm la actul de condamnare morala si politica a comunismului, ei reusesc sa estompeze pe emblema partidului identitatea neobolsevica. De-acum incolo vor putea invoca certificatul de revirginizare oferit de simpla, pasiva participare la un act politic de rezonanta istorica.

In schimb, Vadim risca sa cada in groapa pe care si-a sapat-o singur. El va ramane si de data aceasta incasatorul de serviciu, fraierul care deconteaza oalele sparte. Nu s-a multumit sa-si transforme partidul in azil pentru securisti si turnatori, iata ca, la disperare, vrea sa-si asume si trecutul criminal al partidului comunist! Cum sa interpretezi o astfel de eroare grosolana? Ce-l mana cu atata energie spre capcana in care n-ar cadea nici un copil de 4 ani? Fascinatia vicioasa a primejdiei? Inconstienta?

S-ar putea ca, si de data aceasta, sa nu fie in joc decat orgoliul supradimensionat al unui produs tipic al mahalalei sarace. Vadim nu poate admite ca biografia sa e o insumare de gesturi publice in care i s-a distribuit rolul lacheului. Laudand desantat cuplul dictatorial, el nu credea, de fapt, in Elena si Nicolae Ceausescu. In orice caz, nu mai mult decat crede azi in democratie. Genuflexiunea rusinoasa era pentru el un ritual al parvenirii ca oricare altul. Slugarnicia l-a transformat, dintr-un paria social, intr-un privilegiat al regimului. Sa ne miram ca rasplatile erau pe cat de prompte, pe atat de meschine: calatoriile in strainatate cu echipele de fotbal, un ARO cu aprobare „de sus”, un televizor color peste rand?

Psihanalizand intentiile lui Vadim Tudor, se poate spune, fara a gresi prea mult, ca politicianului cu camasi bicolore i s-a facut dor de vremile cand era baiatul de mingi al analfabetilor din conducerea comunista. Probabil ca, protejat de „toa’sii” cu cefe groase, copilul sarac transformat de Eugen Barbu in coada de topor, avea sentimentul ca e invulnerabil. Astazi, simtind in ceafa rasuflarea lui George Becali, el incearca o ultima si disperata pozitionare pe extrema stanga.

In ce ma priveste, ii doresc succes. Din nefericire pentru el, oricate „cine crestine” le va oferi saracilor si oricati caini va salva de latul hingherilor, n-am sa-l vad altfel decat l-am descoperit in presa huliganic-comunista a anilor ‘70-’80: un desperado fara constiinta, ce-a vandut religia propriei familii pe lintea urat mirositoare a lozincilor comuniste, un mercenar al cuvintelor care se visa scriitor, un nefericit nascut sluga si sortit sa ramana sluga.

O sluga cu atat mai infama, cu cat formele bolnavicioase ale excesului de zel au sfarsit in denuntarea indignata a stapanilor (tin la dispozitia cititorilor scrisoarea adresata de el, in decembrie 1989, „odiosului dictator”). Dac-ar fi destept, pe 18 decembrie, Corneliu Vadim Tudor ar sta acasa si-ar medita la greselile trecutului. Ar fi un semn c-a invatat ceva din drama pe care o traieste: de-a concura singur si de-a iesi mereu pe locul doi.