Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în luna septembrie 2005. |
Biserica adventistă de ziua a 7-a este un tot de biserici şi grupuri religiose creştine care fac parte din Protestantismul adventist.
Cuprins |
[modifică] Istoria
[modifică] Originile: William Miller şi mileriţii
În prima jumătate a sec. al XIX-lea Statele Unite au cunoscut o mare mişcare cultural religioasă, în care s-au individualizat şi dezvoltat curente foarte diferite între ele, cum sunt de ex.: Biserica lui Isus Christos din Statele Unite din Ultimele Zile (organizarea principală a Mormonilor) şi Comunitatea din Oneida. În interiorul acestei clime culturale şi religioase, William Miller, un agricultor (fermier) din Statul New York, a interpretat profeţiile din cartea lui Daniel, în principal, capitolul 8 din această carte, susţinând că el indică apropiata întoarcere a lui Christos şi a fixat data acestei întoarceri pentru perioada 1843/1844. Miller a începăut să răspândească pubilc această convingere a sa din anul 1831. Urmaşii lui Miller, mileriţi i au format o mişcare autonomă, desprinzându-se de Bisericile de origine. Prevestirea celei de-a doua veniri a lui Christos, pentru 22 ottobre ]]1844]], ultima dată propisă de „mileriţi”, nu s-a realizat şi aceasta a provocat divizarea mişcării.
[modifică] Renaşterea: adventiştii de ziua a şaptea
Un grup de mileriţi, dezamăgiţi de ne-împlinirea evenimentului în 1844, s-au regrupat pentru a descoperii greşelile de interpretare care au stat la baza acestei probleme. Ei au ajuns la concluzia că ziua de 22 octombrie a fost nu ziua celei de-a doua veniri, dar începutul unei perioade deosebite a istoriei umane, care perioadă trebuie să preceadă a doua venire. Joseph Bates, un căpitan de marină, care s-a unit mişcării, a convins grupul de importanţa sabatului, ca a „şaptea zi biblică”, zi de odihnă şi semn al alianţei dintre credincios şi Dumnezeu. Ei au reunit grupurile milerite supravieţuitoare şi în felul acesta au format grupul „adventiştilor de sâmbătă”. Protagoniştii evidenţi ai grupului au fost soţii James White şi Ellen G. White, care au contribuit la răspândirea doctrinei adventiste. În afară de predicarea directă, adventiţtii au răspândit mesajul lor prin nenumărate publicaţii şi, în 1855 la Battle Creek în Michigan s-a născut prima editură adventistă.
[modifică] Fondarea Bisericii
Adventiştii de ziua sâmbetei au constituit o organizare stabilă în 1861 prin fondarea „Conferinţei de la Michigan A adventiştilor de ziua a şaptea”; alegerea numelui a fost făcută după o dezbatere aprinsă: în acest nume sunt exprimate două elemente importante ale doctrinei adventiste: a doua venire a lui Christos (Advent) şi ziua a şaptea (Sabatul). În 1863 a fost constituită Conferinţa Generală a Adventiştilor de Ziua a Şaptea, care conferinţă cuprindea 3.500 de membri şi aproximativ 30 de „pastori” împărţiţi în diferiote federaţii locale, numite „Conferences” (Conferinţe).
[modifică] Implicarea socială
Încă de la-nceputurile sale, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea s-a implicat foarte serios în trei sectoare ale societăţii americane puternic resimţite în acel timp: reforma sanitariă, obiecţia de conştiinţă şi educaţia.
[modifică] Reforma sanitară
Deja în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, dădea şi oferea o mare importanţă unui stil de viaţă sănătos şi natural, invitând la abstinenţă totală de la ţigară şi de la alcool, în plus propunea aplicarea unor măsuri igienice foarte progresiste (chiar şi pentru americanii din acea epocă), măsuri igienice care astăzi sunt prezente în legislaţiile civile din mai toate ţările. Au fost instituite clinici şi spitale adventiste; în prezent Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este cunoscută în lume mai ales prin reţeaua ei mondială de lăcaşuri de tratament şi dispensare.
[modifică] Obiecţia de conştiinţă
În 1861, când a început Războiul civil american, mulţă adventişti erau susţinători convinşi şi activi ai aboliţionismului şi tocmai de aceea au participat la asociaţii (cum ar fi „Fairhaven Antislavery Society”, care favorizau fuga şi emanciparea sclavilor), cu toate acestea însă, în faţa probabilităţii de a pune mâna pe armă pentru Uniune a produs perplexitate. Poziţiile mergeau de la refuzul total de a se înrola în masă până la obiecţia de conştiinţă individuală: după o dezbatere aprinsă şi spinoasă, în 1864 Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a precizat poziţia sa în privinţa stagiului militar. Pe de o parte reafirma libertatea de conştiinţă a fiecărui credincios în parte, iar pe de altă parte, îi încuraja pe tinerii – membrii ei – să slujească cu fidelitate propria ţară (patrie) în orice serviciu care nu comportă folosirea armelor şi a violenţei împotriva altor fiinţe umane. Guvernul american a acceptat această poziţie şi a consimţit ca adventiştii care ridică obiecţii de conştiinţă să slujească „cauza patriei”, nu sub arme, dar în alte sectoare, îndeosebi cel sanitar.
[modifică] Educaţia
În privinţa educaţiei, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, a început chiar din primii ani să institue şcoli elementare creştin; în 1872 au fondat primul colegiu, iar în 1882 au organizat două şcoli secundare. De atunci încoace, opera adventistă în câmpul educativ s-a dezvoltat şi s-a răspândit numărând astăzi în total peste 5.000 de şcoli de toate gradele: de la cele materne, primare, secundare până la colegii şi universităţi (peste 100).
[modifică] Răspândire
Biserica Adventistă de ziua a Şaptea este în prezent răspândită în lumea întreagă (în 203 ţări dintr-un total de 230) cu peste 13 milioane de credincioşi. ADRA (Agenţia Adventistă de ajutor şi susţinere a dezvoltării) este prezentă în peste 120 de ţări şi asistă peste 15 milioane de persoane.
[modifică] În România
[modifică] Doctrina
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea mărturiseşte credinţa trinitară şi cristologică a primelor Simboluri creştine. Ea acceptă şi mărturiseşte, deasemeni, doctrinele protestante exemplificate în formula „Sola Scriptura, Sola Fide, Sola Gratia” (Numai Scriptura, Numai Credinţa, Numai Harul). După falimentul profeţiilor lui Miller, Biserica n-a mai propus şi nici azi nu mai propune date privitoare la revenirea lui Christos. Aceaasta nu înseamnă că nu pune accent pe istoricitatea acestui eveniment şi pe necesitatea convertirii personale în vederea întâlnirii cu domnul. Pentru această Biserică Decalogul este proclamat ca legea morală supremă pentru întreaga omenire. Ziua a şaptea a săptămânii, zi dedicată odihnei este sâmbăta sabatul şi nu duminica, aşa cum au celelalte Biserici creştine. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea neagă doctrina nemuririi sufletului şi crede că nemurirea promisă de Dumnezeu va fi dată credincioşilor din orice epocă istorică numai la învierea din urmă care se va realiza odată cu cea de-a doua venire a lui Christos. Cele mai mari rituri practicate în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea sunt:
- botezul, care însă nu este dat pruncilor, ci este conferit adulţilor capabili de a decide pentru adeziunea lor de credinţă; şi
- Sfânta Cină, adică comuniunea, împărtăşania, care este precedată de ritul spălării picioarelor, după exemplul dat de Isus la Cina de Taină.
Chiar dacă în trecut această biserică era inclusă între sectele para-creştine, revizuirea doctrinei sale de către cercetători oneşti şi cu autoritate în domeniu, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este – astăzi – considerată în interiorul principalelor curente protestante. Celelalte Biserici Protestante mai vechi, cum sunt de ex. Biserica luterană şi Biserica valdeză, îi consideră pe adventiştii de ziua a şaptea ca o Biserică creştină autentică, fondată pe Sfintele Scripturi.
[modifică] Bibliografie
- Biblisches Forschungskomitee der Euro-Afrika-Division (Hrsg.): Studien zur adventistischen Ekklesiologie.
- - Abendmahl und Fußwaschung. Saatkorn-Verlag, Hamburg 1991, ISBN 3-8150-0870-0
- - Die Gemeinde und ihr Auftrag. Saatkorn-Verlag, Hamburg 1994, ISBN 3-8150-0859-X
- - Die Taufe - Theologie und Praxis. Advent-Verlag, Lüneburg 2002, ISBN 3-8150-0860-3
- Rüdiger Hauth: Adventisten. Evangel. Presseverband für Bayern, München 1994, ISBN 3-583-50632-4
- Helmut Obst: Apostel und Propheten der Neuzeit. Gründer christlicher Religionsgemeinschaften des 19. und 20. Jahrhunderts. Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen 2000, ISBN 3-5255-5439-7
- Georg Schmid, Georg Otto Schmid (Hrsg.): Kirchen, Sekten, Religionen. Religiöse Gemeinschaften, weltanschauliche Gruppierungen und Psycho-Organisationen im deutschen Sprachraum. Theologischer Verlag, Zürich 2003, ISBN 3-2901-7215-5
- Christian D. Schmidt: Zeit des Gerichts oder Gericht der Zeit? Ideologie und Eschatologie der Siebenten-Tags-Adventisten. Lemberg-Verlag, Frankfurt/M. 1972, ISBN 3-87476-013-8
