Şlep
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Şlep (Sinonime: mahonă; şalandă; ceam; pletină; gabară).
Denumire generică pentru diferitele tipuri de mijloace plutitoare construite din oţel, lemn sau beton, cu fundul plat, corp cu forme pline, puntate sau nepuntate, de regulă fără propulsie şi care se folosesc în porturi, rade, raioane de mare adăpostite şi pe scară largă pe canaluri şi fluvii, pentru transporturi de mărfuri în vrac (cereale, cărbuni, minereu, piatră, ciment, nisip, lemnărie etc), cât şi pentru diferite servicii de întreţinere şi lucrări portuare.
În multe porturi sunt întrebuinţate pentru transportul mărfurilor de la nave la cheu şi invers sau mai ales în operaţii de alimbare.
Tipul cel mai reprezentativ, şlepul, este de construcţie metalică, puntat, cu bordajul vertical, prova bombată şi pupa rotundă. Are guri de magazie mari, închise cu panouri metalice şi uneori dispune de granice. De regulă, nu are mijloace de propulsie proprii şi se remorchează; dar sunt şi şlepuri autopropulsate. Capacitatea de încărcare variază întrg 200 şi 4 000 t, iar pescajul între 1-4-4 m. La mare este folosit în principal pentru transportul de mărfuri în vrac şi coletărie, pe distanţe scurte şi în raioane adăpostite, iar pe fluvii şi canaluri în acelaşi scop, pe orice distanţe.
Şlepurile fluviale acţionate prin împingere au pupa adaptată acestui sistem.
Tipurile diferenţiate cele mai frecvente din categoria şlepului sunt:
- şlepul maritim, cu tonaje de peste 1 000 t
- mahona sau limbul,
- şlepul fluvial, ceamul, pletina,
- şlepul autopropulsat,
- şlepul tanc,
- şlepul cu vele,
- şalanda cu clapeţi,
- pontonul de largare.
