Marxism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Comunism  |
|
Şcoli ale comunismului Partide comuniste State comuniste Alte articole |
| editează acest cadru |
Marxismul este o teorie socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist şi revoluţionar german din secolul al XIX-lea, care a colaborat în elaborarea sus-numitei teorii cu Friedrich Engels. Marx s-a inspirat din filozofia lui Georg Hegel, din economia politică a lui Adam Smith, din teoria economică Ricardiană şi din socialismul francez din secolul al XIX-lea, pentru a dezvolta o cercetare critică a societăţii care se dorea atât ştiinţifică cât şi revoluţionară. Această critică a atins cea mai sistematică expresie (deşi neterminată) în lucrarea lui de căpătâi Das Kapital, Capitalul: O cercetare critică a economiei politice.
De la moartea lui Marx în 1883, diferite grupuri din toată lumea au apelat la marxism ca bază intelectuală pentru linia politică şi tactica lor, care pot fi în mod spectaculos diferite şi contradictorii. Una dintre primele mari sciziuni a apărut între apărătorii social-democraţiei – (care afirmau că tranziţia la socialism putea apărea într-o societate democratică) – şi comunişti – (care afirmau că tranziţia la socialism poate fi făcută numai prin revoluţie). Social-democraţia a apărut în interiorul Partidului Social Democrat German şi a avut drept rezultat abandonarea rădăcinilor marxiste, în vreme ce comunismul a dus la formarea a numeroase partide comuniste.
Deşi mai sunt încă multe mişcări sociale şi partide politice revoluţionare marxiste în toată lumea, de la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a statelor ei satelite, mai sunt relativ puţine ţări care au guverne care se descriu drept marxiste. Deşi într-un număr de ţări occidentale sunt la putere partide social-democrate, ele s-au distanţat cu multă vreme în urmă de legăturile lor cu Marx şi cu ideile lui. În prezent numai Laos, Vietnam, Cuba şi Republica Populară Chineză au guverne care se descriu ca fiind marxiste. Coreea de Nord este descrisă în mod inexact drept marxistă, atâta vreme cât atât Kim Il Sung şi Kim Jong Il au respins ideile marxiste convenţionale în favoarea variantei "comunismului coreean" , ciuce. De asemena, despre Libia se afirmă uneori că ar fi comunistă, dar Muammar al-Qaddafi a căutat să conducă ţara către socialismul islamic.
Unii dintre membrii şcolilor de neamestec guvernamental şi "individualism" cred că principiile statelor moderne burgheze sau a marilor guverne pot fi înţelese ca marxiste. Manifestul Comunist al lui Marx şi Engels include un număr de paşi pe care societatea trebuie să îi facă pentru ca muncitorii să se elibereze de societatea capitalistă. Unele dintre aceste măsuri apar ca fiind introduse în forma Keynesianismului, a statului bunăstării, a noului liberalism şi a altor schimbări ale sistemului din unele ţări capitaliste. Există persoane care cred că unii dintre reformatorii din statele capitaliste sunt, (sau au fost), "marxişti nedeclaraţi", de vreme ce ei sprijină politici care sunt similare cu paşii pe care credeau Marx şi Engels că trebuie să-i parcurgă o societate capitalistă dezvoltată. Alţi indivizi văd, în conformitate cu teoria marxistă a materialismului istoric, reformele capitaliste ca vestitori ai viitorului comunist.
Pentru marxişti, aceste reforme reprezintă răspunsul la presiunea exercitată de partidele şi sindicatele clasei muncitoare, ele însele răspunzând la abuzurile simţite din partea sistemului capitalist. Mai mult, aceste reforme reflectă eforturile de "salvare" sau de "îmbunătăţire" a capitalismului (fără a îl aboli) pentru a face faţă prabuşirii pieţei datorită ineficienţei sistemului.
[modifică] Rădăcinile hegeliene ale marxismului
Hegel a propus o formă a idealismului în care dezvoltarea ideilor în contrariile lor este tema conducătoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune uneori acumulări treptate dar alte ori cere salturi discontinui, schimbări violente ale al status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretărilor hegeliene, mai degrabă simptome şi unelte ale proceselor dialectice impersonale de bază decât modelatoare ale acestora.
Marx şi membrii grupului Tinerii Hegelieni din care făcea şi el parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx "l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pământ", conform propriei viziuni, schimbând idealismul dialectic în materialism dialectic. Marx a urmat curentul altui Tânăr Hegelian, Ludwig Feuerbach. Ce îi deosebeşte pe cei doi este părerea lui marx că umanismul lui Feuerbach este excesiv de abstract şi de aceea nu mai puţin idealist decât sistemul pe care îl dorea să-l înlocuiască, cu alte cuvinte, noţiunea concretă de Dumnezeu găsită în creştinismul instituţionalizat care legitimiza puterea represivă a statului prusac. În loc de aceasta, Marx dorea să dea prioritate ontologică la ceea ce el numea "procesul vieţii adevărate" a fiinţelor umane adevărate, după cum el şi Friedrich Engels au spus în 1846 în lucrarea "Ideologia germană":
- În direct contrast cu filozofia germană, care coboară din ceruri către pământ, noi urcăm de la pământ spre ceruri
