Bolşevic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Comunism  |
|
Şcoli ale comunismului Partide comuniste State comuniste Alte articole |
| editează acest cadru |
Un bolşevic ("Большеви́к", derivat din rusă ce înseamnă, în traducere liberă, "majoritate") a fost un membru al facţiunii bolşevicilor din Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), partidul marxist condus de Vladimir Ilici Lenin, care a preluat puterea în Rusia în 1917, pe timpul Revoluţiei din Octombrie.
Cealaltă facţiune a PSDMR s-a numit menşevici, derivat din cuvântul "minoritate". Ruptura dintre cele două facţiuni a apărut la al doilea Congres al Partidului, în 1903.
La scurtă vreme după preluarea puterii în urma revoluţiei ruse din 1917, bolşevicii şi-au schimbat numele în Partidul Comunist din toată Rusia (Bolşevicii) în 1918, şi după această dată au fost numiţi, în general, "Partidul Comunist" . La titulatura de "bolşevic", partidul - care în anii 1940 s-a numit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (Bolşevic) - a renunţat abia în anul 1952.
Cuvântul "bolşevic" este uneori sinonim cu acela de "comunist". El a fost deseori folosit de oamenii de dreapta din afara Uniunii Sovietice cu titlu peiorativ la adresa simpatizanţilor stângii, dintre care nu toţi erau neapărat comunişti. Programul politic al bolşevicilor a fost deseori numit bolşevism.
Cuprins |
[modifică] Originile
La al doilea Congres al PSDMR ţinut în Belgia în 1903, Lenin a prezentat poziţia sa în legătură cu organizarea partidului după modelul centralismului democratic, ca un mic partid de "revoluţionari de profesie", care să lucreze în mod activ la răsturnarea guvernului ţarist. (Argumentele lui Lenin au fost prezentate în eseul "Un pas înainte, doi paşi înapoi ").
Oponeţii săi, cel mai cunoscut fiind Julius Martov, erau favorabili unei politici de cadre mai deschise, în care oricine ar fi fost de acord cu ţelurile partidului ar fi putut fi acceptat ca membru, chiar dacă nu ar fi luptat pentru revoluţie. Lenin a pierdut la vot cu 28 la 23 şi partidul s-a scindat datorită acestei neînţelegeri. Facţiunea care l-a sprijinit pe Lenin au devenit bolşevică iar cei care i s-au opus, menşevică. Facţiunea lui Lenin şi-a luat numele de la cuvântul rusesc (больше) care înseamnă "mai mult", "mai mare", cu toate că ei au pierdut votul şi erau de fapt facţiunea mai puţin numeroasă. S-ar putea explica prin faptul că ei au câştigat un vot la congres în problema compoziţiei comitetului redacţional al ziarului Iskra (Scânteia). Prin cuvântul bolşevic, care îşi avea originea în procedura votului, a început să se înţeleagă mai apoi cei care voiau mai mult, care erau mai radicali decât menşevicii, care voreau mai puţin. Acestea erau înţelesurile termenilor, aşa cum au fost ele în mod general percepute peste graniţă. În engleză, spre exemplu, pentru o perioadă de timp "bolşevic" a fost tradus ca "maximalist" iar "menşevic" ca "minimalist".
Cele două facţiuni ale PSDMR-ului au încercat să se reunifice în 1907 şi au întreţinut câţiva ani iluzia ca erau o organizaţie politică unită. Facţiunile s-au separat definitiv în 1912, când bolşevicii au eşuat în încercarea de a prelua frâiele puterii în PSDMR. În consecinţă, ei au încetat să mai fie o facţiune în PSDMR, în schimb s-au declarat un partid independent, cu toate că au menţinut denumirea PSDMR(Bolşevic).
Bolşevicii erau adepţii organizării partidului în o ierarhie puternic centralizată care avea ca scop răsturnarea regimului ţarist şi cucerirea puterii. Cu toate că ei nu erau un corp complet monolitic, erau caracterizaţi printr-o supunere rigidă la conducerea comitetului central, bazată pe noţiunea de centralism democratic. Menşevicii erau în favoarea unei politici de cadre mai deschisă şi au adoptat ideea cooperării cu alte grupuri socialiste şi chiar unele nesocialiste din Rusia. Bolşevicii refuzau în general să coopereze cu partidele liberale sau radicale şi chiar cu alte organizaţii socialiste (pe care le etichetau drept burgheze), deşi, uneori, Lenin a făcut alianţe tactice
Lev Troţki a fost mai întâi un menşevic în 1903, dar a devenit în curând un independent şi nu a fost membru al nici unei facţiuni până în 1917, când s-a înrolat în tabăra lui Lenin, devenind un bolşevic după Revoluţia din Februarie, când a ajuns să creadă că evenimentele au confirmat teoriile lui Lenin.
Bolşevicii au jucat un rol neînsemnat în revoluţia din 1905 şi erau minoritari în Sovietul Deputaţilor Muncitorilor din Sankt Peterburg condus de Lev Troţki. Sovietul mai puţin important din Moscova era însă dominat de bolşevici. Aceste consilii au devenit modelele sovietelor formate în 1917.
Pe timpul primului război mondial,bolşevicii au luat o poziţie internaţionalistă, care sublinia solidaritatea dintre muncitorii din Rusia, Germania şi din restul lumii şi s-au desprins din a doua Internaţională Socialistă atunci când partidele ei conducătoare nu au încetat sprijinirea propriilor naţiuni în conflict.
[modifică] Revoluţia din 1917
Revoluţia din Februarie 1917 a izbuncnit când ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei a încercat să dizolve Duma. Corpul legiuitor s-a opus şi a proclamat un guvern provizoriu. Ţarul a abdicat lăsând guvernul provizoriu la putere.
În vreme ce menşevicii şi alţi socialişti moderaţi credeau că o ţară aşa slab industrializată ca Rusia nu putea spera să construiască socialismul şi de aceea sarcina revoluţiei ar fi trebuit să fie desăvârşirea transformării ţării într-una liberal-capitalistă, bolşevicii credeau că Rusia putea fi scânteia care putea conduce Europa la transformarea socialistă a societăţii şi nu aveau nici o intenţie să-şi modereze programul.
Lenin şi alţi bolşevici exilaţi s-au reîntors în ţară. Partidul Bolşevic din Petrograd, care era sub controlul lui Stalin, sprijinea guvernul provizoriu. Lenin s-a opus acestei linii în articolul Tezele din Aprilie şi bolşevicii au devenit opozanţi ai guvernului, lansând lozinca Pâine, pace şi ţara, cu care încercau să câştige de partea lor clasa muncitorilor de la oraşe, soldaţii şi populaţia ţărănească extrem de numeroasă. Unii menşevici radicali precum Lev Troţki s-au alăturat bolşevicilor acum. Şi Stalin şi-a schimbat poziţia şi a hotărât să-l sprijine pe Lenin.
Pe 19 iulie, guvernul lui Kerensky a ordonat arestarea liderilor bolşevici . Lenin a scăpat de sub urmărire, s-a ascuns şi a scris Statul şi Revoluţia, articol în care îşi sublinia ideile sale despre un guvern socialist.
Represiunea împotriva bolşevicilor a încetat când guvernul lui Kerenski a fost ameninţat de o rebeliune condusă de generalul Kornilov. Bolşevicii au organizat miliţii populare pentru apărarea Petrogradului însumând 25.000 de luptători şi au convins trupele lui Kornilov să nu atace, acestea din urmă au depus armele, rebeliunea a eşuat iar Kornilov a fost arestat.
În această perioadă s-a dezvoltat o situaţie caracterizată prin dualitatea puterii. În timp ce legislativul şi guvernul provizoriu erau controlate de Kerensky în alianţă cu menşevicii şi Partidul Socialist Revoluţionar, consiliile muncitorilor şi soldaţilor, sovietele îşi întăreau influenţa sub conducerea bolşevicilor.
Pe 10 octombrie, Comitetul Central bolşevic a înfiinţat un birou politic mai mic, Politburo, care să conducă treburile partidului ţinând seama de nevoia în creştere de indicaţii pentru acţiunile imediate. Bubnov, Zinoviev, Kamenev, Lenin, Sokolnikov, Stalin şi Troţki au fost aleşi în acest organ restrâns de conducere, care a funcţionat două săptămâni, fiind dizolvat pe 25 octombrie 1917, odată cu cucerirea puterii de către bolşevici în timpul Revoluţiei din Octombrie .
Comitetul Central al bolşevicilor a dezbătut problema dezlanţuirii unei insurecţii. Lenin menşa îndemnat bolşevicii să răstoarne guvernul provizoriu. Zinoviev şi Kamenev au fost singurii membri ai Comitetului Central care au fost împotriva insurecţiei. Ei au făcut o mişcare neobişnuită, făcându-şi publice obiecţiunile în paginile ziarului Pravda (Adevărul), un act care aproape că le-a adus excluderea din partid pentru încalcarea disciplinei.
Atunci când Kerensky a acţionat împotriva bolşevicilor pe 22 octombrie, ordonând arestarea Consiliului Militar Revoluţionar, interzicându-le ziarul şi tăind comunicaţiile telefonice ale cartierului general bolşevic de la Institutul Smolnîi, Troţki a cerut ca planurile pentru răsturnarea guvernului să fie puse în practică. Lenin a fost de aceiaşi părere şi pe 24 octombrie s-au dat ordine Gărzilor Roşii bolşevice să ocupe punctele cheie ale oraşului şi să asedieze Palatul de Iarnă, unde îşi avea sediu central Guvernul provizoriu.
Bolşevicii au lansat sloganul Toată puterea - sovietelor, ceea ce însemna că ţara ar fi trebuit condusă de consiliile muncitorilor şi soldaţilor, iar nu de un parlament ales.
Pe 25 octombrie 1917, Congresul Sovietelor din Toată Rusia a încredinţat puterea Consiliul Sovietic al Comisarilor Poporului avându-i pe Lenin ca preşedinte, pe Troţki drept comisar al Armatei Roşii şi ministru al afacerilor externe şi pe alţi bolşevici ocupând diversele funcţii a ceea ce a devenit noul guvern al ţării.
În martie 1918, s-a întrunit al şaptelea Congres al Partidului Social Democratic al Muncii (Bolşevicii) în timpul căruia Lenin a impus schimbarea numelui partidului în acela de Partidul Comunist din toată Rusia (Bolşevicii). Chiar şi după schimbarea numelui, partidul a fost cunoscut în general ca Partidul Comunist, (supranumele de Bolşevic dăinuind până în 1918).
[modifică] Articole asociate
- Marxism
- Listă de socialişti - Bolşevici
- Uniunea Sovietică
- Istoria Uniunii Sovietice
- Revoluţia rusă, cunoscută şi sub numele de revoluţia bolşevică.
- Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
- Istoria evreilor din Rusia şi din Uniunea Sovietică
- EvSecţia
- Duşman al poprului
- Vechi bolşevic
[modifică] Legături externe
- Twenty Years in Underground Russia: Memoirs of a Rank-and-File Bolshevik, de Cecilia Bobrovskaya
- Bolshevism, the Road to Revolution, de Alan Woods
- The Bolsheviks and Workers Control, de Maurice Brinton
