Isaac Newton
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Sir Isaac Newton | |
|---|---|
 Sir Isaac Newton la 46 de ani, într-un portret din 1689 al pictorului Godfrey Kneller
|
|
| Născut | 4 ianuarie 1643 / 25 decembrie 1642 Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia |
| Decedat | 31 martie / 20 martie 1727 Kensington, Londra |
Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643, Woolsthrope/Grantham - d. 31 martie 1727, Kensington) renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedintele Academiei Regale de Ştiinţe a Angliei. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea universală a gravitaţiei şi, prin studierea legilor mişcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite culori.
Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuşi. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică şi matematică a activităţii sale, ci a rămas de preferinţă fizician. În aceasta constă neobişnuita tenacitate şi economia gândirii sale. Până la Newton şi după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului ştiinţific, de o forţă şi o durată mai mare.
Newton a fost primul care şi-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunică următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puţin timp înaintea morţii sale: "Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea."
Cuprins |
[modifică] Biografie
Newton s-a născut în anul izbucnirii marelui război civil în Anglia, a fost martorul executării lui Carol I, al guvernării lui Cromwell, al restaurării Stuarţilor, al aşa-numitei "glorioase revoluţii, fără vărsare de sânge" din 1688 şi a murit la vârsta de 85 de ani, când regimul constituţional era consolidat. Dar furtunile politice n-au lăsat, pare-se, urme adânci asupra vieţii lui Newton. El a rămas, cel puţin în aparenţă, un "filozof" apolitic, în acel sens larg în care cuvântul era folosit în vechime.
Viaţa lui Newton a decurs liniştită, paşnică şi monotonă; el a murit necăsătorit, iar călătoriile lui s-au mărginit la mici distanţe, netrecând graniţele Angliei. Newton s-a bucurat de o sănătate robustă, niciodată nu a avut prieteni apropiaţi, de o vârstă cu el.
Cu toată amploarea extraordinară a preocupărilor sale ştiinţifice, Newton nu a fost un geniu universal, ca Leonardo da Vinci, sau un "polihistor, ca Leibniz. Gândirea şi activitatea lui s-au concentrat asupra "filozofiei naturale sau a fizicii, matematicii şi astronomiei.
Preocupările teologice şi istorice ale lui Newton pot fi considerate doar ca un tribut inevitabil pe care l-a plătit epocii, ca şi mulţi dintre contemporanii lui, deşi el însuşi era uneori înclinat să considere preocupările sale în domeniul teologiei şi religiei drept activitatea lui principală.
Newton s-a născut în satul Woolsthorpe, situat la 10 km sud de orăşelul Grantham, în apropierea ţărmului răsăritean al Angliei.
Despre originea familiei Newton din Woolsthorpe există foarte puţine informaţii. Până la dobândirea titlului de nobleţe, Newton se interesa, pare-se, foarte puţin de strămoşii lui. Cum se întâmplă adeseori, familia îşi amintea, dintre strămoşi, numai de bunici. Este adevărat că după ce a devenit "Sir Isaac", Newton a prezentat Camerei heraldice un tablou genealogic oficial, cuprinzând pe toţi ascendenţii săi până la tatăl stră-străbunicului, John Newton.
Mama lui Isaac rămăsese văduvă şi a decis sa se marite cu Barnabas Smith, un om bogat, dublul varstei ei. Acesta insa şi-a dorit o soţie fără copii, astfel incât a fost nevoita sa il abandoneze pe Isaac (pe atunci in varsta de 3 ani), pe care l-a lăsat in grija bunicii lui. În 1656, s-a înapoiat la Woolsthorpe cu trei copii – fratele şi surorile lui Isaac. Băiatul avea 15 ani; el putea fi un ajutor în gospodărie şi mama l-a adus in 1658 de la Grantham înapoi la Woolsthorpe. El a rămas la ţară 2 ani, un timp destul de îndelungat pentru un adolescent. În afară de câteva anecdote, se ştie foarte puţin despre această perioadă importantă din viaţa lui Isaac, când s-au format caracterul şi înclinaţiile lui.
În relatările despre perioada şcolară a vieţii lui Newton, apărute după moartea sa, este greu să se deosebească faptele reale de legende. În ele se reflectă clar dorinţa firească de a scoate în evidenţă acele trăsături ale lui care s-au manifestat cu toată puterea mai târziu. Şcoala din Grantham, unde Newton a petrecut aproape 5 ani, a avut, probabil, o mare influenţă asupra formării caracterului său, contribuind la însuşirea matematicii, limbii latine şi a teologiei, necesare pentru studiile universitare.
Newton avea pasiunea de a construi jucării mecanice complicate, modele de mori de apă şi de soare. Copilului îi plăcea să confecţioneze zmeie, pe care, uneori, le înălţa noaptea, agăţându-le felinare de hârtie colorată şi răspândind cu această ocazie, în glumă, zvonuri despre o nouă cometă. Soţul nepoatei lui Newton, Condwitt, povesteşte că acesta considera drept prima sa experienţă de fizică aceea pe care a făcut-o în 1658, şi anume: dorind să determine puterea vântului în timpul furtunii, el a măsurat lungimea săriturii sale proprii în direcţia vântului şi în sens contrar.
Mai multe mărturii confirmă că Newton avea talent la desen. Pe pereţii camerei sale din casa farmacistului erau atârnate desene, portrete ale conducătorilor şcolii de la Grantham, chipul regelui Carol I (acest tablou din camera lui Newton ne permite să ne facem o idee despre sentimentele sale politice regaliste în epoca lui Cromwell). Sub chipul regelui se aflau versuri, pe care vechii biografi le atribuiau lui Newton însuşi.
Perioadei de la Grantham îi aparţine singura, după cât se pare, idilă din viaţa lui Newton. În casa farmacistului Clark el s-a împrietenit cu mica Miss Storey, pe care o creştea farmacistul. Mai târziu, prietenia, după presupunerile biografilor, s-a transformat în dragoste şi s-a pus la cale căsătoria lor. Ulterior însă, când Newton s-a hotărât definitiv pentru cariera universitară, el a renunţat la intenţia de a se căsători. După tradiţia medievală, membrii colegiului trebuiau să rămână celibatari. Mistress Vincent (fostă miss Storey) îşi amintea la bătrâneţe că Newton era un tânăr tăcut, gânditor şi serios, care participa fără plăcere la jocurile tovarăşilor săi. El prefera să rămână acasă, chiar în societatea fetelor, cărora le făcea adeseori măsuţe, dulăpioare şi alte jucării. Îi plăcea de asemenea, după spusele ei, să culeagă ierburi de leac.
Până la sfârşitul vieţii, Newton a întreţinut raporturi de prietenie cu tovărăşa jocurilor sale din copilărie, a ajutat-o şi a vizitat-o ori de câte ori venea prin locurile natale. Fosta miss Storey a murit la vârsta de 82 de ani. Casa farmacistului din Grantham era astfel, în multe privinţe, plăcută lui Newton. Se spune că în cursul deselor sale drumuri la bâlciul din Grantham, tânărul fermier uita de însărcinările gospodăreşti care i se dădeau, lăsa calul în paza bătrânului servitor care îl însoţea şi petrecea ore în şir la familia Clark.
O dată cu mutarea la Cambridge intervine o schimbare radicală în viaţa lui. Interesele familiale, ale gospodăriei, cunoştinţele şi prietenii, toate sunt uitate în atmosfera austeră de la Trinity College.
Singurul profesor al lui Newton care a exercitat efectiv o mare influenţă asupra lui a fost Isaac Barrow, primul profesor care a ocupat catedra Lucas. Isaac Barrow (1630 - 1667), tânăr profesor pe vremea studenţimii lui Newton, a devenit, probabil mai târziu prietenul său.
Cum s-a desfăşurat viaţa de zi cu zi a lui Newton în primii ani la Cambridge? Despre aceasta s-au păstrat puţine date. Se ştie că uneori lua parte la chefuri studenţeşti şi juca cărţi. Probabil însă pentru a nu se singulariza printre ceilalţi.
Tânărul Newton a fost econom şi ordonat în cheltuielile sale; el cheltuia sume mai importante numai pe cărţi şi aparate ştiinţifice. Veniturile lui, din momentul când a devenit membru al colegiului, au fost destul de importante, atingând 200-250 de lire sterline pe an. Cu o asemenea sumă pe vremea aceea se putea trăi confortabil, mai ales în provincie.
Societatea Regală a devenit arena principală a luptei şi a victoriilor ştiinţifice ale lui Newton. De la 30 noiembrie 1703 şi până la sfârşitul vieţii, el a fost preşedintele acestei societăţi.
Telescopul lui Newton a devenit curând un obiect de mândrie naţională în Marea Britanie şi aparatul preferat al astronomilor englezi. Multe eforturi pentru perfecţionarea lui s-au făcut de către Edmund Halley, încă din timpul când trăia Newton. El însuşi a continuat să lucreze, cel puţin 10 ani, la îmbunătăţirea aparatului. În Optica se menţionează faptul că în perioada 1681-1682 el a încercat să înlocuiască oglinda metalică cu un menisc de sticlă, acoperit cu mercur pe partea convexă. Telescopul-reflector a fost folosit cu mult succes pentru descoperiri astronomice foarte importante de William Herschel, care a construit în 1789 un instrument, a cărui oglindă avea un diametru de 122 cm. În secolul al XIX-lea, lordul Ross a construit un reflector şi mai mare, cu o oglindă al cărei diametru a atins 182 cm. Cu ajutorul acestui telescop au fost descoperite, printre altele, nebuloasele spirale, adică universuri noi, corespunzătoare galaxiei noastre.
Telescopul lui Newton poate fi considerat drept un preludiu la toată activitatea lui ulterioară.
Aşa cum într-o uvertură, care precede unei mari piesă muzicale, motivele principale se împletesc, tot astfel în telescopul lui Newton se pot urmări izvoarele tuturor direcţiilor principale ale gândirii şi activităţii sale ştiinţifice ulterioare.
Ocolirea aberaţiei cromatice a constituit începutul tuturor cercetărilor optice ale lui Newton; căutarea aliajului potrivit pentru oglinzi a contribuit, probabil, într-o măsură însemnată la cercetările sale chimice ulterioare şi la competenta conducere a Monetăriei. Scopul direct al telescopului – lumea aştrilor – l-a atras pe Newton spre problemele de bază ale mecanicii cereşti ale astronomiei. În fine, munca sterilă cu suprafeţele nesferice, care a precedat reflectorul, era legată în mod inevitabil de geometria secţiunilor conice şi de problemele generale ale analizei.
După acest preludiu cu telescopul, s-au succedat fazele cele mai importante ale vieţii ştiinţifice a lui Newton. La o săptămână de la admiterea lui ca membru al Societăţii Regale, el scrie următoarele rânduri semnificative secretarului Societăţii, Oldenburg: „N-aţi putea să-mi comunicaţi în apropiata dv. scrisoare, cât timp vor mai dura şedinţele săptămânale ale Societăţii, căci eu doresc să supun aprobării Societăţii Regale o comunicare asupra unei descoperiri în fizică, descoperire care m-a dus la construirea telescopului. Nu mă îndoiesc că acest referat va fi mai plăcut decât comunicarea despre aparat; căci după judecata mea, este vorba de cea mai remarcabilă, dacă nu şi cea mai importantă descoperire care s-a făcut vreodată cu privire la fenomenele naturii.”
Newton s-a antrenat în polemică, a trebuit să scrie criticilor scrisori lungi, care treceau prin mâinile secretarului Societăţii Regale – Oldenburg. Îl iritau obiecţiile nefondate, era jignit când concluziile sale erau calificate ipoteze – cuvânt pe care nu-l putea suferea. „Ştiţi – scria el lui Oldenburg – că adevărata metodă de a descoperi însuşirile lucrurilor constă în a le deduce din experienţă. V-am mai spus că teoria mea este concludentă pentru mine… nu numai pentru că sunt infirmate toate presupunerile contrarii, ci şi pentru că decurge din experienţele pozitive şi hotărâtoare.” Răspunzând pentru a doua oară iezuitului Paradis prin intermediul lui Oldenburg, Newton repetă din nou, iritat: „Trebuie să observ, înainte de toate, că teoria mea despre refracţia luminii şi despre culori constă exclusiv în determinarea unor însuşiri ale luminii fără a emite vreo ipoteză despre originea ei”.
Dacă ţinem seama că Newton a lucrat şi în domeniul acusticii, cel puţin teoretic, vedem că urmele activităţii sale pot fi constatate în toate domeniile fizicii: în mecanică, în căldură, în teoria despre sunet, lumină, electricitate şi magnetism şi în domeniul acelor fenomene, care astăzi sunt reunite sub denumirea de „fizică moleculară”.
Newton era, fără îndoială, un om profund religios şi în afară de aceasta, un teolog erudit. În 1703, John Locke scria nepotului său, King: „Newton este într-adevăr un savant remarcabil, nu numai datorită uimitoarelor sale realizări în domeniul matematicii, ci şi în teologiei, graţie vastelor sale cunoştinţe în Sfânta Scriptură, puţini putându-se compara cu el”. Newton se bucura de asemenea mare celebritate ca teolog şi în cercuri mai largi.
Triumful ştiinţific al lui Newton în ultimele decenii se împletea într-un anumit grad cu o bunăstare exterioară: onorurile palatului, respectul discipolilor, îngrijire bună acasă. Nepoata sa a continuat să locuiască la el şi nu s-a despărţit de el nici după ce s-a măritat a doua oară cu Condwitt. Bătrâneţea lui a fost liniştită, fără complicaţii şi zguduiri bruşte. Abia la vârsta de 80 de ani s-a constatat la Newton o afecţiune serioasă a vezicii, însoţită de o litiază. Cu toate că deţinea o funcţie înaltă, el a rămas până în ultimele zile modest şi simplu în relaţiile cu oamenii şi în îmbrăcăminte. După mărturia multor contemporani, în înfăţişarea sa exterioară, Newton nu avea nimic deosebit, care să atragă atenţia. Era de statură sub-mijlocie, îndesat şi cu o privire vie şi pătrunzătoare. Numărul destul de mare de portrete în ulei confirmă părerile contemporanilor săi. Newton se bucura de o sănătate excelentă ; până la sfârşitul vieţii sale el a pierdut doar o singură măsea şi şi-a păstrat până la sfârşit un păr des şi frumos, de un alb splendid la bătrâneţe, după mărturia lui Condwitt. Părul şi-l lega uneori cu o fundă. Newton nu era un bun tovarăş de conversaţie, fiind mereu cufundat în gânduri. În legătură cu aceasta s-au păstrat multe anectode despre felul său de a fi distrat. Econom şi socotit, el îşi ajuta întotdeauna cu plăcere prietenii şi rudele. După moartea sa a rămas o moştenire importantă, de 32.000 lire sterline.
Starea sănătăţii lui Newton s-a înrăutăţit vizibil în 1725. În acel an Londra a fost vizitată de preceptorul lui Ludovic al XV-lea, abatele Alary, şi Newton a putut prezida încă şedinţa solemnă a Societăţii Regale, ţinută cu acest prilej.
Din 1725, Newton şi-a încetat de fapt serviciul la Monetărie şi şi-a predat funcţiile soţului nepoatei sale – Condwitt. El a fost mutat la Kensington, iar pe 28 februarie 1727 merge la Londra pentru a prezida şedinţa Societăţii regale. La înapoiere în Kensington, la 4 martie, a avut o criză de litiază. Câteva zile, mai erau speranţe că Newton se va însănătoşi; la 18 martie Newton mai citise ziarele şi avusese o convorbire cu medicul său şi cu Condwitt. În seara aceleiaşi zile el şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit liniştit în noaptea de 20 spre 21 martie, în vârstă de 84 de ani. Corpul lui Newton a fost adus de la Kensington la Londra şi înmormântat în cadrul unei ceremonii solemne la Westminster. Peste patru ani, rudele lui Newton au ridicat la mormântul său un monument cu chipul lui, decorat cu diferite embleme şi simboluri.
Epitaful de pe mormâmtul său conţine următorul text: „Aici se odihneşte Sir Isaac Newton, nobil, care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planetelor, căile cometelor şi fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane. Născut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie 1727”.
[modifică] Opera
[modifică] Lucrări în domeniul opticii
Între 1670 şi 1672 Newton s-a ocupat mai mult cu problemele de optică. În acest timp a studiat refracţia luminii, demonstrând că o prismă de sticlă poate descompune lumina albă într-un spectru de culori şi că adăugarea unei lentile şi a unei alte prisme poate recompune lumina albă. Pe baza acestei descoperiri a construit un telescop cu reflex, care a fost prezentat în 1671 la Royal Society. Newton a probat că lumina este alcătuită din particule. Cercetările ulterioare au demonstrat natura ondulatorie a luminii, pentru ca, mai târziu, în mecanica cuantică să se vorbească despre dualismul corpuscul-undă.
De asemenea, modelul de telescop folosit azi este cel introdus de către Newton.
[modifică] Teoria gravitaţiei
În 1679 Newton reia studiile sale asupra gravitaţiei şi efectelor ei asupra orbitelor planetelor, referitoare la legile lui Kepler cu privire la mişcarea corpurilor cereşti, şi publică rezultatele în lucrarea De Motu Corporum ("Asupra mişcării corpurilor", 1684).
În lucrarea Philosophiae naturalis principia mathematica ("Principiile matematice ale filozofiei naturale", 1687), Newton stabileşte cele trei legi universale ale mişcării (Legile lui Newton), referitoare la inerţia de repaus şi mişcare şi la principiul acţiune-reacţiune. Foloseşte pentru prima dată termenul latin gravitas (greutate), pentru determinarea analitică a forţelor de atracţie, şi defineşte Legea universală a gravitaţiei.
[modifică] Opere filozofice şi religioase
Newton a scris numeroase opuscule cu subiecte filozofice şi religioase asupra interpretării unor texte din Biblie, sub influenţa spiritualismului mistic al lui Henry More şi a convingerii în infinitatea universului împotriva dualismului cartezian. Lucrările sale The Chronology of Ancient Kingdoms Amended şi Observations Upon the Prophecies of Daniel and the Apocalypse of St. John au fost publicate după moartea sa.
[modifică] "Filozofia naturală" a lui Newton
Issac Newton nu a fost nici metafizician de profesie ca Henry More, nici în acelaşi timp filozof şi om de ştiinţă ca René Descartes. Filozofia îl preocupă numai în măsura în care are nevoie pentru a pune bazele investigaţiei sale matematice a naturii. Fizica sa, mai exact, filozofia naturală a lui Newton nu poate fi disociată de conceptele inteligibile de timp absolut şi spaţiu absolut, opuse timpului şi spaţiului sensibil sau datorite simţului comun. Timpul absolut, adevărat şi matematic, este numit de Newton Durată. În ceea ce priveşte structura internă a spaţiului, a "diviza" spaţiul, adică a separa în mod efectiv şi real "părţile" sale, este imposibil, imposibilitate care nu interzice efectuarea unor distincţii "abstracte" şi "logice" şi nu ne împiedică să deosebim "părţi" inseparabile în spaţiul absolut. Infinitatea şi continuitatea spaţiului absolut implică această distincţie. Din aceasta derivă afirmaţia că mişcarea absolută este mişcarea în raport cu spaţiul absolut, şi toate mişcările relative implică mişcări absolute. Mişcarea absolută este însă foarte greu, dacă nu imposibil de determinat. Noi percepem lucrurile în spaţiu, mişcările lor în raport cu alte lucruri, adică mişcările lor relative, dar nu mişcările lor absolute în raport cu spaţiul însuşi. În plus, mişcarea însăşi, starea de mişcare, deşi diametral opusă stării de repaus, este totuşi absolut indiscernabilă de aceasta din urmă. Aşadar, noi putem distinge efectiv mişcările absolute de mişcările relative sau chiar de repaus numai în cazul în care determinarea forţelor care acţionează asupra corpurilor nu se bazează pe percepţia schimbărilor ce intervin în relaţiile mutuale ale corpurilor respective. Mişcarea rectilinie nu oferă această posibilitate, condiţiile necesare sunt întrunite doar de mişcarea circulară, care dă naştere unor forţe centrifuge a căror determinare permite recunoaşterea existenţei ei într-un corp dat şi chiar să-i măsurăm viteza, fără a trebui să ne interesăm de poziţia sau de comportamentul vreunui alt corp decât al celui care se roteşte. Descoperirea caracterului absolut al rotaţiei constituie o confirmare decisivă a concepţiei despre spaţiu a lui Newton, ea o face accesibilă cunoaşterii noastre empirice şi, fără să o lipsească de funcţia şi de statutul ei metafizic, îi asigură rolul şi locul de concept ştiinţific fundamental. Căci dacă mişcarea inerţială, adică mişcarea rectilinie şi uniformă, devine - exact ca şi repausul - starea naturală a unui corp, atunci mişcarea circulară, care în orice punct al traiectoriei îşi schimbă direcţia, păstrând totodată o viteză unghiulară constantă, apare din punctul de vedere al legii inerţiei ca o mişcare nu uniformă, ci constant accelerată. Spre deosebire însă de simpla translaţie, acceleraţia a fost întotdeauna ceva absolut şi aşa a rămas până la emiterea teoriei relativităţii generale de către Einstein, care o lipseşte de caracterul său absolut. Or, ca să realizeze acest lucru, Einstein a trebuit să re-închidă Universul şi să nege structura "geometrică" euclidiană a spaţiului, confirmând astfel logica concepţiei newtoniene.
[modifică] Eponime asociate
[modifică] În fizică:
- Unitatea de măsură a greutăţii în sistemul internaţional: un newton, cu simbolul N, reprezintă greutatea care transmite unui corp cu masa de 1 kg o acceleraţie de 1 m/s².
- Unitatea de măsură a momentului forţei: un newton-metru, cu simbolul Nm, reprezintă forţa de 1 newton aplicată unui suport perpendicular pe o axă şi aflat la o distanţă de 1 metru de acea axă.
- Tubul lui Newton, folosit pentru demonstrarea că în vid obiectele de masă diferită cad cu aceeaşi viteză.
- Legile lui Newton referitoare la mişcarea mecanică.
[modifică] În matematică:
- Binomul lui Newton, formula de dezvoltare a seriei: (a+b)n...
- Alături de Leibniz este inventatorul calcului difereţial şi integral. Cei doi titani au ajuns, în mod inevitabil la inventarea acestui domeniu al matematicii pe două căi foarte diferite. Leibniz a pornit de la soluţionarea matematică a nedeterminărilor "clasice" din matematică, iar Newton a plecat de la definirea corectă a vitezei şi acceleraţiei ca variaţii ale vectorilor de poziţie, respectiv viteză în variaţii infinitezimale ale timpului în care o mişcare mecanică are loc.
[modifică] În optică
- Inelele lui Newton, datorite fenomenului de interferenţă.
- Discul lui Newton, un dispozitiv cu ajutorul căruia se demonstrează că suprapunerea tuturor culorilor din spectru reconstituie lumina albă.
