Limba valonă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Valonă (Valon)
Vorbită în:	Belgia, locuri izolate în Franţa, Luxemburg şi SUA
Regiune:	Valonia
Număr de vorbitori:	600,000
Loc:	?
Clasificare genetică:	Indo-Europene Italice Romanice Italice de vest Romanice de vest Galo-iberiene Galo-romanice Galo-rheţiene Oilane Limba Valonă
Statut oficial
Limbă oficială în:	În Belgia limbă valonă nu este limbă oficială, dar este folosită curent în Valonia.
Reglementată de:	?
Coduri de limbă
ISO 639-1	wa
ISO 639-2	wln
SIL
Hartă indisponibilă
Vezi şi: Limbă - Listă de limbi

Limba valonă sau valona (nume nativ în limba valonă, walon; respectiv waals, în neerlandeză; wallon, în franceză) este o limbă romanică regională, vorbită ca o a doua limbă în regiunea de vest şi de sud a Belgiei, Valonia, şi relativ izolat în nordul Franţei, vestul Luxemburgului şi în Statele Unite ale Americii, acolo unde valoni au emigrat de-a lungul timpului.

Aparţine grupului limbilor romanice de vest, numite oilane, dintre care franceza este cea mai cunoscută, răspândită şi vorbită. Dintre toate limbile romanice oilane, valona a suferit influenţă cea mai mare în pronunţie, vocabular şi aparenţă din partea limbilor germanice înconjurătoare. Uneori, în mod eronat, valona este considerată un dialect francez. Valona nu trebuie, de asemenea, confundată cu franceza belgiană, care diferă de franceza vorbită în Franţa doar în anumite "zone" minore ale vocabularului şi pronunţiei.

[modifică] Geografie

Limba valonă mai este vorbită şi în următoarele locuri:

într-o mică parte a Franţei: "botte de Givet" (nordul departamentului Ardenilor) şi în câteva sate din judeţul de Nord (Cousolre);
într-o mică zonă a statului Wisconsin, Statele-Unite (Green Bay), datorită unei emigrări destul de importante din secolul XIX;
la Bruxelles, este vorbită de persoane ce provin din Valonia;
în două-trei sate din Marele Ducat al Luxemburgului (Doncols, Sonlez), unde valona este probabil stinsă în ziua de astăzi.

Limbile pe teritoriul valon

Alte limbi regionale sunt vorbite în Valonia, la marginea domeniului valon:

picardina (la Mons, Ath, Turnay);
galmeana sau gomeza (la Virton);
câmpeneana sau şampeneza (la Bohan);
luxemburgheza (la Arel, Martelangia), limbă germanică, limba naţională a Marelui Ducat al Luxemburgului.

Valona face parte din sub-grupa limbilor oilane (limbi romanice de nord-vest), dintre care cea mai cunoscută este franceza). Valona se deosebeşte de celelalte limbi oilane îndeosebi datorită unui important împrumut germanic (în fonetică, vocabular şi gramatică), dar şi - din contră - printr-un conservatorism fonetic semnificativ (valona rămas destul de apropiată de evoluţiile ce au avut loc în evul mediu târziu).

Dintr-un alt punct de vedere strict geografic, al extinderii continentale a limbilor romanice vorbite azi, este interesant de observat că valona şi româna sunt simultan limbi romanice "extrem nordice", dar şi extreme longitudinal în Europa, valona fiind extrem vestică şi simultan nordică, respectiv româna fiind extrem estică şi simultan nordică. O foarte posibilă "punte" de legătură, în cazul unui studiu profund şi exhaustiv de lingvistică comparată între valonă şi română, ar putea fi cele trei limbi romanice rheţiene (sau reţiene), retoromana, ladina şi friuliana, aranjate aici stric geografic, de la nord la sud. Este demn de remarcat, că cele cinci limbi menţionate moştenesc, pe de o parte, vocabularul latinei vulgare (vezi latina vulgaris) de nord şi, respectiv, elemente gramaticale şi fonemice care sunt străine tuturor celorlalte limbi romanice.

[modifică] Istorie

Nu este tocmai potrivit să se vorbească despre o "dată de naştere" a limbii valone, în primul rînd pentru că o limbă nu se naşte peste noapte, iar în al doilea rând pentru că momentul naşterii depinde de punctul de vedere adoptat. Astfel, dintr-un punct de vedere strict lingvistic, Louis Remacle a arătat că un mare număr de transformări pe care astăzi le considerăm tipice valonei au apărut între secolul VIII şi secolul XII. Valona "era pe bună dreptate şi definitiv individualizată pe la anul 1200 sau la începutul secolului XIII".

Totuşi, textele "lingvistice" ale vremii nu vorbeau de valonă, deşi pomeneau, printre altele, de picardă şi de lotariană, în cadrul aceluiaşi domeniu lingvistic oilan.

Până în secolul XV, scriitorii regiunilor valone numeau limba lor drept "romană", atunci când voiau să o deosebească de altele. Prima atestare a cuvântului "wallon" în înţelesul lingvistic de azi ne vine de la începutul secolului al XVI-lea: în 1510 sau 1511, Jean Lemaire de Belges face trecerea de la "rommand" la "vualon":

Et ceux cy parlent le vieil langage Gallique que nous appellons Vualon ou Rommand (...). Et de ladite ancienne langue Vualonne, ou Rommande, nous usons en nostre Gaule Belgique: Cestadire en Haynau, Cambresis, Artois, Namur, Liège, Lorraine, Ardenne et le Rommanbrabant, et est beaucoup differente du François, lequel est plus moderne, et plus gaillart.

"Iar aceştia [locuitorii din Nivelles] vorbesc vechiul grai galic pe carele îl numim vualon sau rommand (...). Iar pe zisa bătrână limbă vualonă, sau rommandă, noi o folosim în Galia noastră belgească: adică în Haynau, Cambresis, Artois, Namur, Liège, Lorraine, Ardenne şi în Brabantul Râmlenesc, iar [această limbă] este mult deosebită de franceză, care este mai modernă, şi mai voioasă."

Cuvântul "walon" primeşte astfel un înţeles mai apropiat celui de astăzi: cuprinsul părţii romanice a Ţărilor-de-Jos a provinciei Liège. Putem socoti că perioada când se stabileşte hegemonia unificatoare în Valonia este un moment de vârf al istoriei lingvistice a valonei. Cristalizarea unei anumite identităţi valone, ca opus faţă de regiunile flamande din Ţările-de-Jos, consacră cuvântul "valon" pentru a desemna oamenii regiunii. De asemenea, puţin mai târziu, limba vorbită este resimţită de-a binelea ca diferită de franceza centrală şi de alte variaţiuni ale oilienelor din împrejurimi, ceea ce duce la părăsirea cuvântului "roman" în înţeles vag, pentru întrebuinţarea cuvântului "valon", a cărui extensie lingvistică se suprapune cu înţelesul etnic şi politic. De asemenea, aceasta este vremea când franceza termină de înlocuit latina în toate domeniile (conform edictului de la Villers-Cotterêts, din 1539). Franceza se stabileşte ca limbă didactică şi face obiectul unei politici intense de uniformizare.

Într-un context în care convieţuiesc două limbi din aceeaşi familie, ele nu pot fi decât una împotriva celeilalte. Anii 1600 aduc sistemul grafic francez în Valonia. Tot din această epocă ne vin texte puse pe hârtie într-o valonă scrisă, dar care nu pune în valoare tezaurul valonei vorbite.

[modifică] Aspecte socio-lingvistice

Valona a fost limba predominantă a poporului valon până la începutul secolului XX. Începând de atunci, franceza regională s-a răspândit peste tot, încât acum doar 30-40% din populaţia valonă îşi mai foloseşte limba proprie. Din persoanele de peste 60 de ani, 70-80% vorbesc valona, iar din persoanele sub 30 de ani, doar 10%. Cunoaşterea pasivă, însă, este mult mai răspândită: 36 - 58% dintre tineri.

Din punct de vedere legal, valona este recunoscută, începând cu 1990, de către Comunitatea Valonia-Bruxelles din Belgia (adică autoritatea competentă în materie culturală pentru Valonia, în Statul federal belgian) ca "limbă regională băştinaşă" ce trebuie studiată şi încurajată a fi folosită. Mişcarea culturală valonă se bazează printre altele pe Uniunea culturală valonă (UCW), ce reuneşte peste 200 de cercuri de teatru amator, grupuri de scriitori, comitete de pomovare a valonei în şcoală. Există cincisprezece reviste cu apariţie regulată. Nu în ultimul rând trebuie amintită Societatea de limbă şi literatură valonă (înfiinţată în 1856), care promovează literatura valonă şi studierea limbilor regionale romanice din Valonia (mai ales dialectologia, etimologia, ş.a.m.d.).

[modifică] Raport român - valon

Cuvintele româneşti Bărăbanţ, Brabant, "vălean" au la origine toponimii valone (cum, de pildă, numele Cătălan, Tăutu, etc. vin de la alte toponimii sau etnonimii). Însuşi cuvîntul "wallon" are aceeaşi etimologie cu cuvintele "vlah" / "valah", "vlaş" (arhaism pentru "italian"), "velş" (locuitor din Ţara Galilor), etc. Aceasta arată însăşi originea romanică a diferitelor neamuri.

Din punct de vedere gramatical, există multe asemănări între limbile română şi valonă, există caracteristici comune, ce lipsesc în alte limbi romanice. Printre altele, timpurile supracompuse, atât de mult folosite în Ardeal. Concordanţa timpurilor funcţionează întocmai ca în limba română.

De exemplu:

română: Dacă aş fi ştiut, nu aş fi venit.
valonă: Si dj'åreu sepou, dji n'åreu nén vnu.

Din punct de vedere fonetic, există câteva caracteristici. Cei doi diftongi ori diasisteme din limba română se găsesc şi în valonă. De exemplu, 'moarte, poartă, coardă' se fac în valonă: 'moirt', 'poite', 'coide' (pronunţate: moar, poat, coad sau muer, puet, cued). De asemenea, 'pourcea', 'bea' se pronunţă în vestul Valoniei la fel ca în Moldova şi Muntenia, pe când în estul şi sudul Valoniei se pronunţă ca în Ardeal.

Verbele terminate în '-şte' şi chiar anumite substantive terminate în '-scă' devin în limba valonă '-exhe'. De pildă, 'a creşte', 'a cunoaşte', etc., devin 'crexhe', 'conexhe'. Limba valonă, împreună cu italiana, româna şi romanşa, a păstrat cele două consoane din limba latină, ce-ci, ge-gi, însă scrise 'tch' şi 'dj'.

În cazul participiilor, "z" din limba română devine "y" în valonă:

oyou - auzit
veyou - văzut
tcheyou - căzut

[modifică] Exemple

Iată o listă neexhaustivă de cuvinte române şi valone, având acelaşi înţeles sau aceleaşi înţelesuri, şi având aceeaşi origine etimologică.

Română	Valonă	Pronunţare deosebită
Afară, fără	foû
Apropia (tr./refl.)	Aprepyî
Apuca	Apicî
Apă	Aiwe
Ara	Aroyî
Aşeza (a se~)	Ashîr (s’)	Aşir
Asculta	Aschoûter, schoûter	Ascuté, şuté / huté
August	Awousse
Auzi	Ôre
Azi	Ouy	Uy
Băiat	Valet
Bucată	Boket
Buşi	Bouxhî	(identică)
cădea	tchaire
Capăt	Copete, cawete
Căpăţână	Capotene	Capoten / Capotin
Cartof	Cartouxhe
Cârcă	Kedje
Cer	Cir
Cere	Cweri
Cina, recina	Riciner
Cingătoare	Cingue
Coc, colac	Counyou
Creşte	Crexhe	Creş
Creştin	crustin
Croampă, colompiră	Crompire
Cunoaşte	Conexhe, kinoxhe	Coneş, chinoş
Desculţ	Dischås	Discô / disciô / dihoa
Despărţi	Dispårti	Dispoarti
Desfăş(ur)a	Disfaxhî	Disfaşii
Fag	Få	Foa
Faşă	Faxhe	Faş
Fleciui	Flaxhî
Florii	Floreye Påke
Freca	Froyî, froxhî
Găleată	Golete
Ieşi, reieşi	Rexhe	Reş
Învia	Raviker
Jos	Djus
Lapte	Laecea
Laţ	laxhe
Lemn	Legne
Limbă	Linwe
Măr	Melêye
Merinde	Marinde
Miere	Mira
Mulge	mode
Mult	Mo
Neauă	nive
Nouăzeci	Nonante
Nucă	Nokete
Optzeci	ûtante
Pană (de pasăre, de scris, de tîmplărie)	Pene
Paşnic	Påjhere, påjhûle
Paşte (vb.)	Paxhe	Paş
Plop	plope
Prânzâdă	Prandjlaedje
Rămâne	Ramani, rimane
Rămăşiţă	Rimanants
Răspândi	Rispåde
Şaptezeci	septante
Scăpa (tr.)	Schaper	Scapé / şapé / hapé
Scăpa (intr.)	Schiper	Schipé / şipé / hipé
Scărpina, scobi	Schaver	Sc-, ş-, h-
Scaun	Schame	Sc-, ş-, h-
Scoate	Saetchî
Scoarţă	Schoice	Scoass / şoass / huess
Scorni	Schoirni	Scoarni / şoarni / huerni
Scutura	Scheure	Scőr / şőr / hőr
Şezătoare	Shijhe
Sigur	Sigur
Staul	Ståve
Stoarce	Stoide	Stoade / stuede
Taşcă, geantă	Taxhe	Taş / tah
Timpuriu	Timprou
Usuca	Souwer
Uşă	Ouxh	Uş
Viespe	wespe

Cuvântul românesc "huilă" îşi are originea în valonul "hoye". Urmează o paralelă între două variante - una valonă, cealaltă românească - ale unui fragment de text din Biblie, din Cartea Facerii. Varianta valonă este traducerea D-lui Lorint Hendschel.

Djeneze / Facere, c. 41, v. 26

Les setès belès vatches riprezintèt setès anêyes. Et les setès påtes riprezintèt setès anêyes eto: ci n' est k' on sondje, todi l' minme.

Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani. Iar cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani de asemenea; nu e decât un vis, acelaşi.

c. 41, v. 27

Adon, les set laidès mwinrès vatches ki montèt riprezintèt setès anêyes, tot come les setès grêyès påtes, broûlêyes på vint do levant: c' est k' i gn årè setès anêyes di pômagne.

Apoi, cele şapte vaci urîte şi slabe, care urcau, înseamnă şapte ani; ca şi cele şapte spice, arse de vîntul de răsărit : înseamnă că vor fi şapte ani de foamete.

c. 42, v. 19

«...Si vos djhoz l' vraiy, k' onk di vos ôtes dimeure egayolé chal. Les ôtes end iront avou l' grin k' il ont dandjî po leus familes.

«...De ziceţi adevărul, unul dintre voi rămâne întemniţat aici. Ceilalţi vor merge cu grâul; au nevoie pentru familiile lor.

c. 42, v. 20

Vos nos ramoennroz vosse pus djonne fré: insi, nos sårans k' vos avoz dit l' veur, et vos n' môrroz nén.» Et i fjhît come il aveut stî convnou.

Îl veţi aduce pe fratele vostru cel mai mic, aşa vom şti dacă aţi spus adevărul, şi nu veţi muri. »

c. 42, v. 21

I s' dijhént inte di zels: «Po dire li vraiy, nos rpåyans asteure çou k' nos avans fwait a nosse fré. Nos avans veyou come si åme esteut disbåtcheye cwand c' est k' i nos dmandéve di s' fé må d' lu et nos n' avans nén schoûté. Cisse disbåtche la, vola k' ele nos rvént, asteure.»

Ziceau însă unii către alţii : « Cu adevărat suntem pedepsiţi pentru ceea ce am făcut împotriva fratelui nostru. Noi am văzut cum era de zbuciumat sufletului lui când se ruga, şi nu ne-a fost milă de el şi nu l-am ascultat. Zbuciumul acela, iată ce vine peste noi, acum. »

[modifică] Bibliografie

Jean Haust, Dictionnaire liégeois, Liége, 1933.
Lucien Mahin (ed.), Qué Walon po dmwin. Éradication et renaissance de la langue wallonne , Quorum, Gerpinnes, 1999.
H. Forir, Dictionnaire liégeois-français, Severeyns et Faust, Liége, 1866.
Chantal Denis, Dictionnaire français-wallon, d'après Nameur et avår-la, Nameur, 2001. (Fără copyright).
Louis Remacle, Dictionnaire Wallon-Français, dans lequel on trouve la correction..., Liége et Leipsig. (Nedatată).