Ludwig Wittgenstein
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ludwig Josef Johann Wittgenstein (n. 26 aprilie 1889, Viena - d. 29 aprilie 1951, Cambridge/Anglia) a fost un filozof austriac, autorul unor contribuţii fundmentale în dezvoltarea logicii moderne şi filozofiei limbajului, cu toate că în cursul vieţii a publicat o singură carte: Tractatus Logico-Philosophicus (1921). Culegerea de lecţiuni şi notiţe, în care mai târziu se distanţează de unele poziţii iniţial susţinute în Tractatus, au fost publicate abia după moartea sa.
La început, Wittgenstein, convins că tezele din Tractatus ar fi rezolvat definitiv "toate" problemele filozofiei, abandonează activitatea speculativă şi lucrează ca învăţător de şcoală elementară, grădinar la o mănăstire şi ca arhitect amator. Se întoarce la filozofie şi dezvoltă o nouă metodă de investigaţie şi o nouă concepţie asupra limbajului, care vor apare postum în Philosophische Untersuchungen ("Cercetări filozofice", 1953). Deşi crescut la Viena, afirmându-şi totdeauna originea austriacă, numele lui Wittgenstein e legat de Trinity College din Cambridge, unde a studiat începând din 1911 cu Bertrand Russell şi unde se va întoarce în 1929 pentru a-şi continua cercetările. Primele sale lucrări sunt profund influenţate de studiile lui Russell în domeniul logicii şi ale lui Gottlob Frege, întemeietorul logicii filozofice.
Abia apărute studiile sale cuprinse în Tractatus Logico-Philosophicus, ele devin punct de referinţă pentru "Cercul de la Viena" (Der Wiener Kreis), la care însă Wittgenstein nu a aderat niciodată, criticând neînţelegerea operei sale din partea reprezentanţilor pozitivismului logic. Atât primele sale lucrări, cât şi revizuirile ulterioare au influenţat dezvoltarea filozofiei analitice, a filozofiei limbajului şi a teoriei acţiunii.
Pornind de la critica logicii clasice, Wittgenstein a dezvoltat analiza posibilităţilor şi esenţei limbajului şi gândirii în descrierea ştiinţifică a lumii. El înţelege lumea ca o totalitate a faptelor şi obiectelor prezente, în vreme ce suma infinită a afirmaţiilor elementare, independente logic unele de altele, nu ar fi decât copia lumii existente (Abbildtheorie) iar sentinţele rezultate, consecinţele logice ale faptelor. Logica ar avea un caracter pur tautologic şi nu poate da nicio informaţie asupra realităţii, care s-ar exprima doar prin simboluri. Teoria sa - în cadrul filosofiei analitice - se îndreaptă în special împotriva absolutizării vorbirii şi consideră valoarea cuvintelor numai în măsura în care devin folositoare ca mijloace de comunicare.
Cât priveşte raportul lui Wittgenstein cu politica, se poate spune că opţiunile sale au rezultat din originea sa ebraică, care l-a determinat să devină un adversar declarat al nazismului, fără a adera deschis la comunism, deşi se pare că în Anglia ar fi spionat pentru Uniunea Sovietică. Idealizarea Rusiei de către Wittgenstein se referea mai mult la "Sfânta Rusie" ortodoxă, decât la cea comunistă, mai mult la intenţiile spirituale ale lui Dostoievski, decât la consideraţii de ordin politico-social. Wittgenstein ar fi spus chiar că "revoluţia este un proces gradual" şi că "Lenin s-a aşezat la volanul unui automobil scăpat de sub control". Nu rareori făcea comentarii neplăcute la adresa marxismului.
[modifică] Bibliografie
- Kimberley Cornish: The Jew of Linz. Hitler, Wittgenstein and the Hidden Battle for Control in the 20th Century, 1998
- Rush Rhees (Hrsg.): Ludwig Wittgenstein - Porträts und Gespräche, 1987
[modifică] Legături externe
- Archiv, Cambridge
- Austrian Ludwig Wittgenstein Society
- http://www.suhrkamp.de/autoren,wittgenstein/wittgensteinbio.htm
| Acest articol face parte din seria Filozofi ai limbajului' |
| Donald Davidson | Jacques Derrida | Gottlob Frege | Saul Kripke | Hilary Putnam | Bertrand Russell | John R. Searle | W.O. Quine | Ludwig Wittgenstein |
