Gulag
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gulag (din rusă ГУЛАГ: Главное Управление Исправительно— Трудовых Лагерей, "Glavnoe Upravlenie Ispravitelno-trudovîkh Lagerei", "Administraţia Generală a Lagărelor de muncă") a fost o ramură a poliţiei interne şi serviciilor de securitate sovietice care controla sistemul penal al lagărelor de muncă forţată şi a închisorilor şi lagărelor de detenţie şi de tranzit asociate. Cum aceste lagăre găzduiau criminali de toate tipurile, sistemul Gulag-ului a devenit cunoscut ca un loc pentru deţinuţii politici şi ca un mecanism de represiune a opoziţiei politice în Uniunea Sovietică. Chiar dacă a întemniţat milioane de oameni, numele a devenit familiar în occident după publicarea de către Alexandr Soljeniţîn a cărţii Arhipelagul Gulag în 1973 care făcea asemănarea dintre numeroasele lagăre împrăştiate în toată ţara cu un lanţ de insule.
Cuprins |
[modifică] Terminologia
Unii autori se referă la toţi prizonierii şi la toate lagărele din istoria sovietică (1917 – 1991) ca la Gulag-uri. De asemenea, folosirea modernă a termenului este deseori în mod notabil nelegată de URSS: de exemplu, în expresii precum: "Gulagul din Coreea de Nord", sau chiar "Gulagul privat american". Trebuie notat că abrevierea originală rusească, folosit numai la singular, nu a descris niciodată un singur lagăr, ci o instituţie guvernamentală care avea în subordine întregul sistem de lagăre.
Un nume familiar pentru întemniţaţii din Gulag-ul sovietic era "zeka" sau "zek". În rusă, "internat", "încarcerat" is "заключённый", zacliucionnii, abreviat deseori ca 'з/к' ('z/k') în acte pronunţat ca 'зэка' ('ză-KA'), transformat cu timpul în 'зэк' ('zăc') şi mai apoi în 'зек' ('zec'). Acest cuvânt este încă în uzul colocvial, fără nici o legătură cu lagărele de muncă. 'з/к' a fost la început un acronim folosit pentru "заключенный каналостроитель", "zacliucennîi kanalostroitel'" (puşcăriaş-constructor al canalului), membrii brigăzilor de condamnaţi la muncă silnică la Canalul Volga-Don. Mai târziu, termenul scurtat, devenind numai "zacliucennîi "
[modifică] Varietate
Alături de categoriile obişnuite de lagăre care practicau munca fizică grea şi de închisorile de diferite categorii, au mai existat de asemenea alte forme de încarcerare:
- O formă unică a lagărelor de muncă denumite şaraşka (шарашка, locul de chefuială) erau de fapt laboratoare secrete de cercetare, unde oameni de ştiinţa condamnaţi şi întemniţaţi dezvoltau neştiuţi de nimeni noi tehnologii şi de asemenea făceau şi cercetare fundamentală.
- Psihuşca (психушка, casa de nebuni), tratamentul medical forţat în închisoare psihiatrică a fost folositîn locul lagărelor, pentru izolarea şi ruinarea psihică a prizonierilor politici. Această practică a devenit mai obişnuită după dezmembrarea sitemului oficial al lagărelor de muncă. Vezi Vladimir Bukovski, Piotr Grigorenko.
- lagărele speciale sau zonele pentru copii (în jargonul de Gulag: "малолетки", maloletki, adolescenţi), pentru invalizi (în Spassk), şi pentru mame ("мамки", mamki) cu copii. Aceste categorii erau socotite că nu produc nici un venit folositor şi erau deseori ţinta unor noi abuzuri.
- Lagăre pentru "nevestele trădătorilor patriei " (era o categorie specială de reprimaţi: "Membru al familiei trădătorului de patrie" (ЧСИР, член семьи изменника Родины)).
- Sub directa supraveghere a Lavrenti Beria, care a condus atât NKVD-ul cât şi programul pentru bomba atomică sovietică până la demiterea sa din 1953, mii de zeki au fost folosiţi la minele de minereu de uraniu şi la fabricile de îmbogătire din Novaia Zemlia, Insula Vaigach, Semipalatinsk şi alte locaţii. Există rapoarte prvind folosirea prizonierilor pe post de cobai umani în testele nucleare, (primul a fost făcut în Semipalatinsk în 1949), în decontaminarea zonelor radioactive şi a submarinelor nucleare.
[modifică] Istorie
După Revoluţia bolşevică din 1917, Lenin a anunţat că orice "inamic de clasă ", chiar în absenţa oricărei dovezi a vreunei crime împotriva statului, nu poate fi un cetăţean de încredere şi nu trebuie tratat mai bine decât un criminal. Din 1918, au fost construite locuri de detenţie de tipul lagărelor, ca o extensie reformată a mai vechilor lagăre de muncă (katorga), dezvoltate în Siberia ca parte a sistemului penal în Imperiul Ţarist. Cele două tipuri principale au fost: "Lagărele cu scopuri speciale VCK " (особые лагеря ВЧК) şi lagărele de muncă forţată (лагеря принудительных работ). Ele erau concepute pentru diferite tipuri de oameni consideraţi periculoşi pentru stat: crminalii de drept comun, prizonierii din Războiul civil rus, pentru oficialii acuzaţi de corupţie, sabotaj şi delapidare, diferite tipuri de inamici şi disidenţi ca şi pentru foştii aristocraţi, oamenii de afaceri şi foştii mosieri.
Ca o instituţie a întregii Uniuni, Gulag-ul a fost organizat în mod oficial pe 25 aprilie 1930 sub numele de "ULAG" prin ordinul OGPU numărul 130/63 în conformitate cu ordinul 22/248 al Sovnarkom din data de 7 aprilie acelaşi an, şi a fost redenumit ca "GULAG"în noiembrie. Gulag-ul s-a dezvoltat rapid. Proiecte eşuate, recolte proaste, accidente, producţia slabă, proasta planificare, toate erau atribuite corupţiei şi sabotajului iar cei asupra cărora se putea arunca vina puteau fi găsiţi cu nemiluita. În acelaşi timp, rapida creştere a nevoii de resurse naturale şi programul exploziv de industrializare cereau forţă de muncă ieftină. Denunţurile, "planul" de arestări, execuţiile sumare şi activitatea poliţiei secrete au devenit larg răspândite. Cea mai simplă cale pentru condamnare lipsită de complicaţii, în cele mai multe cazuri automată, era asigurată de Articolul 58 al Codului Penal al RSFSR. Între anii 1931–32, în Gulag arau aproximativ 200.000 de prizonieri în lagăre; în 1935 - aproximativ 1 milion (inclusiv coloniile de muncă), iar după Marea Epurare din 1937, aproape 2 milioane de oameni. Prin comparaţie, populaţia de condamnaţi, care munceau în echipe în afara închisorilor sau în penitenciarele din SUA, a rămas constantă la un numar de câteva sute de mii de oameni.
Pe durata celui de-al doilea război mondial, popolaţia din Gulag-uri a scăzut dramatic, datorită " eliberărilor" în masă sute de mii de prizonieri care au fost înrolaţi şi au fost trimişi direct pe linia frontului, dar asta în principal datorită creşterii pierderilor în perioada 1942–43. După terminarea războiului, numărul de întemniţaţi în lagăre şi în colonii a crescut din nou foarte rapid şi a juns la un total de aproximativ 2,5 milioane de oameni la începutul deceniului şase. În timp ce unii dintre ei erau dezertori şi criminali de război, au fost de asemenea întemniţaţi şi prizonierii de război ruşi şi "ruşii trimişi la munca forţată" în Germania care, fără excepţie, au fost acuzaţi de trădare şi "cooperare cu inamicul", (în mod formal, ei lucraseră pentru nazişti). Un mare număr de civili din teritoriile sovietice căzute vremelnic sub ocupaţia străină, ca şi din teritoriile anexate de Uniunea Sovietică după război, a fost trimis în lagăre. Nu a fost neobişnuit ca supravieţuitori ai lagărelor naziste de exterminare în masă să fie transportaţi direct în lagărele sovietice de muncă.
Pentru ani de zile după terminarea războiului, o minoritate semnificativă dintre condamnaţi a fost formată din germanii, finlandezi, polonezi, români şi alţi prizonieri de război şi persoane din ţarile străine "eliberate de Armata Roşie.
Statul a continuat să menţină Gulag-ul pentru ceva vreme după moartea lui Stalin din martie 1953. amnistia care a urmat a fost limitată la cei care fuseseră condamnaţi la maxim 5 ani, de aceea cea mai mare parte a condamnaţilor de drept comun a fost eliberată. Eliberările de prizonierilor politici a început în 1954 şi au devenit generale şi au fost cuplate cu reabilitări în masă după denunţarea Stalinismului de către Nikita Hruşciov în Discursul secet de la al XX-lea Congres al Partidului Comunist al uniunii Sovietice din februarie 1956.
În mod oficial, Gulag-ul a fost închis prin ordinul 20 al MVD (ministerul sovietic de interne) din 25 ianuarie 1960, pentru ca şi MVD însuşi să fie eliminat prin ordinul 44-16 al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, doar pentru a renaşte sub denumirea de KGB.
Numărul total de morţi din sitemul lagărelor de muncă corecţională despre care există documente pentru perioada 1934 – 1953 este de aproximativ 1.054.000, (număr care include prizonieri politici şi de drept comun). Trebuie subliniat ca el nu cuprinde aproximativ 800.000 de execuţii ale "contrarevoluţionarilor", deoarece ele erau duse la îndeplinire în afara sistemului de lagăre. Din 1932 pnă în 1940, cel puţin 390.000 de ţarani au murit în domiciliu forţat; această cifră poate fi puţin exagerată, dar, pe de altă parte, nu include morţi din perioadele de până la anul 1932, respectiv după anul 1940 sau morţii dintre exilaţii ne-ţărani. Numărul de oameni care au fost prizonieri la un moment dat este, desigur, mult mai mare, şi mai trebuie spus că mulţi dintre supravieţuitori au suferit leziuni fizice sau psihice definitive.
[modifică] Condiţii
Normele extrem de mari, violenţa, foamea şi elementele potrivnice ale naturii erau motivele principale pentru rata înaltă a mortalităţii din Gulag, care atingea până la 80% din efectiv în primele luni de la deschiderea multor lagăre.
Tăiatul de copaci şi mineritul erau cele mai obişnuite activităţi dar şi cele mai dure. În minele din Gulag, norma unei persoane putea fi de 13 tone de minereu pe zi. Nerealizarea acestei cote atrăgea după sine micşorarea raţiei de hrană, un cerc vicios care avea de cele mai multe ori consecinţe fatale transformând prizonierul într-o om slab şi epuizat, poreclit "mierlitor" "dohodiaga" (доходяга) "mierlitor".
Prizonierii erau forţaţi deseori să lucreze în condiţii inumane. În ciuda climei aspre, ei nu erau aproape niciodată îmbrăcaţi şi hrăniţi corespunzător, nu beneficiau de îngrijire medicală, nu li se oferea nici un mijloc de combatere a lipsei de vitamine care ducea la boli de nutriţie precum scorbutul. Valoarea nutritivă a raţiei zilnice de hrană varia în jurul cifrei de 1.200 calorii (5.000 kilojoule]]), cea mai mare parte obţinute din pâine de proastă calitate (distribuită la kilogram şi denumită tain"пайка", paika). În conformitate cu prevederile Organizaţia Mondială a Sănătăţii, necesaru minim pentru muncitorii care lucrează în condiţii grele este de 3.100–3.900 calorii (13.000 – 16.300 kJ) pe zi.
Administratorii furau în mod obişnuit din stocurile de produse finite pentru propriul beneficiu ca şi pentru a obţine favoruri de la superiori. Drept rezultat, condamnaţi trebuiau sa muncească şi mai mult pentru a acoperi diferenţele. Administratorii şi oploşiţii (condamnaţii desemnaţi să facă de seviciu în lagăr, precum bucătarii, brutarii, magazionerii) furau din medicamente, îmbrăcăminte şi din stocurile de alimente.
În unele lagăre se practica selecţia: cănd prizonierii se încolonau pentru plecarea în schimburi, ultimul sosit era împuşcat ca să fie exemplu pentru ceilalţi sau i se confisca pentru acea zi.
[modifică] Geografie
În perioada de început a Gulag-urilor, locaţiile pentru lagăre erau alese în primul rând pentru scopul de a izola prizonierii. Mânăstirile retrase au fost alese în mod special locaţii pentru noile lagăre. Aşezarea de pe Insulele Solovetsky din Marea Albă este una dintre primele şi dintre cele mai faimoase, fiind fondată la scurtă vreme după Revoluţia din 1918. Numele popolar al insulelor, "Solovki", a intrat în argoul penitenciarelor ca un sinonim pentru lagărul de muncă în general. Acest prim lagăr a fost prezentat lumii drept un exemplu al căii noi sovietice de "reeducare a duşmanilor de clasă" şi de reintegrare a lor prin muncă în societatea sovietică. La început, condamnaţii (dintre care o parte importantă o reprezentau intelectuali ruşi, s-au bucurat de o libertate relativă (în limitele naturale ale insulelor. S-au editat reviste şi ziare locale şi s-a făcut şi ceva cercetare ştiinţifică ( de exemplu a fost iniţiată si menţinută o grădină botanică locală, care din păcate s-a distrus în întregime). Până la urmă s-a transformat într-un lagăr obişnuit de muncă. De fapt, unii istorici au susţinut Solovki a fost un lagăr-pilot. Vezi Solovki pentru detalii.
În cadrul noii faze de concentrare în Gulag-uri a forţei de muncă ieftine, s-au construit noi lagăre prin toată sfera de influenţă sovietică, oriunde obiectivele economice impuneau existenţa lor. Obiectiveprecum Belomorkanal sau Magistrala Baikal-Amur sau construcţii din marile oraşe, precum tronsoane ale faimosului Metrou din Moscova Metro şi campusul Universităţii de Stat din Moscova, toate edificate prin muncă silnică. Multe alte proiecte din timpul industrializării forţate, a războiului şau din perioada imediat postbelică au fost realizate cu munca forţată a condamnaţilor, iar activitatea lagărelor Gulag-ului acopereau un domeniu mare de activitate a economiei sovietice.
Majoritatea lagărelor de muncă erau aşezate în cele mai îndepărtate zone ale nord-estului siberian(cele mai cunoscute lanţuri de lagăre era Sevvostlag (Lagărele de Nord-Est) de-a lungul râului Kolîma şi Norillag lângă Norilsk) ca şi în partea de sud-est a Uniunii Sovietice, în principal în stepele din Kazakhstan (Luglag, Steplag, Peschanlag). Acestea erau nişte zone vaste şi nelocuite, fără drumuri (de fapt, chiar construcţia drumurilor era asigurată de condamnaţii din lagărele specializate în construcţii de şosele), fără resurse de hrană, dar bogate în zăcăminte minerale şi alte resurse naturale (precum lemnul). Totuşi, lagărele erau răspândite şi în restul Uniunii Sovietice, inclusiv în partea europeană a Rusiei, în Belarus şi Ucraina. Au mai fost câteva lagăre aflate sub controlul direct al Gulag-ului, localizate în afara Uniunii Sovietice în Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi Mongolia.
Nu toate lagărele erau fortificate. De fapt, unele lagăre din Siberia aveau limitele marcate doar prin stâlpi. Evadările erau descurajate de condiţiile naturale grele dar şi de patrulele dotate cu câini de urmărire care erau repartizate în fiecare lagăr. Până în anii ’40, triburile băştinaşe ajutau deseori evadaţii, dar criminalii fugiţi au făcut multe victime printre localnici. Aceste violenţe, la care se adăugau recompensele mari, tentante, i-au făcut pe băştinaşi să ajute autorităţile la prinderea fugarilor. Paznicilor lagărelor li se dădeau ordine severe şa-şi ţina prizonierii sub control prin orice mijloc. Dacă un condamnat evada de sub supravegherea unui gardian, acesta din urmă risca să fie dat afară din forţele de pază şi să fie condamnat la rândul său la muncă silnică în lagăr.
În unele cazuri, echipe de condamnaţi era transportaţi în teritorii noi, cu resurse de supravieţuire limitate şi erau părăsiţi în pustietate. Câteodata, erau necesare câteva tentative până când un val de colonişti reuşeau să supravietuiască în sălbăticie şi să termine de construit lagărul.
Zona de-a lungul râului Indigirka era cunoscută drept Gulag-ul din interiorul Gulag-ului. În satul Oymyakon (Оймякон) s-a înregistrat recordul celei mai scăzute temperaturi : −71.2°C .
[modifică] Influenţe
[modifică] Cultura
Gulagu-ul care a influenţat timp de patru decenii istoria sovietică si a afectat milioane de persoane a avut un impact enorm asupra culturii sovietice.
Cartea lui Alexandr Soljeniţîn Arhipelagul Gulag nu a fost prima operă literară care a tratat problema lagărelor. Dar a fost prima care a demonstrat ca Gulag-ul a fost un instrument al represiunii guvernamentale îndreptată impotriva propriilor cetăţeni la o scară de masă.
Gulag-ul a ajuns să aibă o influenţa majoră asupra gândirii contemporane şi a devenit o parte a folclorului modern din Rusia. Multe cântece ale cântăreţilor-compozitori (cunoscuţi sub numele de barzi) descriau viaţa din lagăre, cele mai cunoscute nume Alexander Galich şi Vladimir Vîsoţki), nici unul dintre ei nu a fost întemniţat în lagăre.
Memoriile lui unora ca Alexandr Soljeniţîn, Varlam Şalamov, Evghenia Ghinzburg, au devenit au simbol al sfidării în societatea sovietică. Scrierile, în mod special cele ale lui Soljeniţîn, învinovăţeau dur poporul sovietic pentru toleranţa şi apatia faţă de Gulag şi în acelaşi timp aduceau laude curajului şi hotărârii celor care fuseseră încarceraţi. Vezi de asemenea samizdat, disident, drepturile omului, Acordurile de la Helsinki.
Un alt fenomen cultural în URSS legat de Gulag a fost migrarea forţată a numeroşi artişti în Siberia. Mulţi oameni care au lucrat în Magadan au remarcat că, de exemplu, nivelul teatrelor era comparabil cu nivelul teatrelor moscovite.
[modifică] Colonizare
Documentele de stat sovietice arată că printre ţelurile GULAG era şi colonizarea zonelor îndepărtate slab populate. Aşa a fost introdusă noţiunea de "colonizarea voluntară".
Când îşi ispăşea cea mai mare parte a condamnării, întemniţatul putea fi eliberat pentru bună purtate în "colonia voluntară" (вольное поселение, "volno poselenie") din afara limitelor lagărului. Ei deveneau "colonişti benevoli" (вольнопоселенцы, "volnoposelentsy", ceea ce nu era acelaşi lucru cu ссыльнопоселенцы, "sslylnoposelentsy", "colonişti exilaţi"). În plus, pentru persoanele care-si ispăşiseră pedeapsele dar cărora li se impunea domiciliu obligatoriu, era recomandat să fie îndrumaţi către "coloniile voluntare" şi să li se dea pământ în imediata vecinătate a lagărului.
Această soluţie a fost de asemenea, moştenită de la sistemul ţarist katorga.
[modifică] Viaţa după ispăşirea pedepsei
Persoanelor eliberate din lagăr dupa ce-si terminaseră condamnarea le era interzisă practicarea unei game largi de meserii şi acesul la numeroase slujbe. Ascunderea unui fost puşcăriaş era o infracţiune ce se pedepsea aspru. Persoanele care făcuseră puşcărie ca "politici" erau o belea pentru "Primul departament ("Pervîi Otdel", reprezentant al poliţiei secrete în toate intreprinderile şi instituţiile), deoarece foştii "politici" trebuuiau monitorizaţi.
Mulţi liberaţi aveau restricţii de stabilire în oraşele mai mari.
După ispăşirea unor pedepse lungi, mulţi oameni se descalificaseră profesional şi îşi pierduseră contactele sociale. De aceea, la eliberarea din lagăre mulţi dintre ei decideau de bunăvoie să se stabilească (sau să rămână) în "colonii voluntare". Această decizie era de asemenea influenţată de existenţa resticţiilor oriunde altundeva. Când foarte mulţi dintre prizonierii deja eliberaţi au fost reîncarceraţi în valul de arestări care a început în 1947, acest lucru s-a întâmplat mai des celor care aleseseră să se stabilească în apropierea vechiului domiciliu decât celor rămaşi prin prejma lagărelor în coloniile voluntare.
[modifică] Ultimele evenimente
Monografia lui Anne Applebaum descrie eliberarea prizonierilor politici din lagăre chiar şi în anul 1987. În noiembrie 1991 noul parlament rus, Duma de Stat, a adoptat "Declaraţia Drepturilor şi Libertăţilor Individuale", care garanta, cel puţin din punct de vedere teoretic, printre alte drepturi şi libertăţi, şi pe acela de a nu fi de acord cu propriul guvern.
[modifică] Articole înrudite
- Memorial
- lagăre de concentrare
- Istoria Uniunii Sovietice
- Lista lagărelor din GULAG
- Troika (triumvirat)
- Articolul 58 (Codul Penal al RSSFR)
- 101 kilometri
- Imperiul răului
- Parazitism social
- Revolta de la Norilsk, o revoltă în lagărul pentru minerit "Gorlag" Norilsk în 1953
[modifică] People
- Naftali Frenkel
- Vassili Grossman
- Alexandr Soljeniţîn
- Condamnaţi de seamă din şaraşka
