Botanică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Botanica este ştiinţa plantelor

Botanica este ştiinţa plantelor – o ramură clasică a biologiei care stă alături de alte ramuri clasice ca: anatomia, histologia, biologia celulară, fiziologia şi virologia, cât şi de ramuri moderne ca: bioacustica, biochimia, biofizica, biogeografia şi biomatematica.

Până în prezent au fost descrise peste 500.000 de specii de plante, care, atât pentru studiile specialiştilor, cât şi pentru informarea marelui public, au trebuit sa fie clasificate şi denumite.

Clasificarea organismelor, s-a făcut în 5 unităţi sistematice mari, denumite regnuri, şi anume: Monera, Protozoa, Fungi, Plantae şi Animalia. Plantele, bineînţeles, fac parte din regnul Plantae. Regnurile, la rândul, lor au fost împărţite în unităţi din ce în ce mai mici ca: încrengătura, clasa, ordinul, familia, genul, specia. Pe lângă acestea au mai fost introduse în unele cazuri şi unităţi sistematice intermediare, precum subîncrengătura, supraclasa etc. Denumirea speciilor de plante, ca şi denumirea celorlalte specii de organisme, se face folosindu-se nomenclatura binară.

Botanica se ocupă cu studiul plantelor din punct de vedere anatomic (anatomia plantelor), morfologic (morfologia plantelor), fiziologic (fiziologia plantelor), clasificare (taxonomia plantelor), originea şi evoluţia organismelor vegetale. Termenul provine din termenul din limba greacă botane (βοτάνη), care înseamnă plantă.

Părintele acestei ştiinţe este considerat învăţatul grec Teofrast (372 î.Hr.–287 î.Hr.), discipol al lui Aristotel. Acesta a scris mai multe lucrări despre plante. Cele mai importante sunt Cauzele plantelor şi Cercetarea plantelor în nouă cărţi. Teofrast elaborează un sistem de clasificare a plantelor care s-a folosit până în secolul XVIII. Un rol deosebit în dezvoltarea acestei ştiinţe au avut pe plan mondial cercetători ca Nehemiah Grew (1628–1711), fondatorul anatomiei plantelor, John Ray (1626–1704), fondatorul taxonomiei plantelor, Rudolf Camerer (1665–1721), descoperitorul organelor sexuale la plante şi Carl von Linné (1707–1778), genial botanist al secolului XVIII.

Contribuţii în cunoasterea plantelor le-au adus şi învăţaţi români precum stolnicul Constantin Cantacuzino (1650–1716), care a alcătuit cea mai veche hartă geobotanică de la noi, Dimitrie Brândză (1846–1895) fondatorul botanicii româneşti, Florian Porcius (1816–1906) unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice românesti, Iuliu Prodan (1875–1959), marele ctitor al Florei României, Emanoil C. Teodorescu (1866–1949) întemeietorul şcolii de algologie din România şi Traian Săvulescu (1889–1963), fondatorul şcolii româneşti de fitopatologie.

[modifică] Vezi şi

• Grădină botanică
• Rezervaţie naturală
• Parc dendrologic
• Parc naţional
• Rezervaţie floristică
• Rezervaţie forestieră
• Plantă ocrotită
• Endemism
• Relict
• Arbore ocrotit
• Lista grădinilor botanice

[modifică] Bibliografie

• Botnariuc N. Biologie generală Editia a II-a Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1979
• Ceauşescu I., Mohan Gh., Din viaţa si opera marilor biologi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
• Crăciun T., Crăciun L.L., Dictionar de Biologie, Editura Albatros, 1989, pag. 52;
• Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M., Rezervaţii şi monumente ale naturii din România, Editura "Scaiul", Bucureşti, 1993
• Mohan G., Gavrilă L., Ardelan A., Pârvu C., Istoria biologiei în date, Editura All, 1996
• Vaczy C., Dicţionar botanic poliglot, Editura Ştiinţifică si Enclopedică, Bucureşti, 1980
• Dicţionar Encilopedc vol. 1, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993
• Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii - Dicţionar, Editura Ştiinţifică si Enclopedică, Bucureşti, 1982