Imunologie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în luna noiembrie 2005. |
 |
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul "modifică pagina". |
 |
Acest articol conţine afirmaţii care necesită suport bibliografic. (Vezi Wikipedia:Verificabilitate) |
[modifică] Elemente generale
Antigenele sunt entităţile care pot induce declanşarea de reacţii imune din partea organismului şi pot reacţiona specific cu produşii acestor reacţii.
Imunogenitatea este capacitatea organismului de a induce reacţii imune. Reactivitatea antigenică este reacţia specifică a organismului la un anumit tip de atac.
- sinteza Ac cu specificitate de recunoaştere pentru el
- activarea proliferării policlonale sau monoclonale a limfocitelor
- instalarea memoriei imunologice
- poate induce: răspuns imun exagerat (hipersensibilitate); poate anula răspunsul imun (toleranţa imunologică)
Originea poate fi exogenă şi endogenă
[modifică] Condiţii şi factori care determină antigenicitatea
[modifică] Condiţii dependente de antigen
- greutatea moleculară
- calitatea de non-propriu
- rigiditatea moleculei
- izomerismul optic
- persistenţa moleculei
- compoziţia chimică
- modul de exprimare al epitopului
[modifică] Condiţii dependente de organismul gazdă
- maturitatea sistemului limfoid
- vârsta organismului
- condiţia fiziologică
- specia animalului
[modifică] Modalitatea de administrare a antigenelor=
- calea de inoculare
- cantitatea (doza)
- intervalul
- asocierea cu adjuvanţi
[modifică] Organizarea structurală a moleculelor de antigen.
Epitopii: continui si discontinui
Antigenitatea este influenţată de:
- hidrofilie
- terminaţiile NH2 şi COOH
- mobilitatea atomică a lanţului
- acrofilicitatea - accesibilitatea antigenelor la structura de recunoaştere
- amfipaticitatea - periodicitatea reg hidrofile şi hidrofobe
Specificitatea antigenică
- de specie (izoantigenică)
- de grup (alotipică)
- de organ
- de stadiu evolutiv (dezv ontogenică)
Antigene heterofile - la nivelul ţesutului membrii unor specii diferite şi independente filogenetic. Antigene Forssman Antigene Rh
Valenţa antigenelor este numărul de epitopi exprimaţi, capabili de a reacţiona cu situsurile combinative ale moleculelor de anticorpi
[modifică] Clasificarea antigenelor
[modifică] După capacitatea de a induce reacţii imune şi de a reacţiona cu produşii
-
- antigene complete induc un răspuns imun şi apoi pot reacţiona cu efectorii
- antigene incomplete incapabile de un răspuns imun, dar capabile să reacţioneze cu efectori imuni induşi.
[modifică] După modul de formare
-
- naturale (proteine, PZ, lipide, AN, LPZ, lectine),
- artificiale (prin reacţia de nitrare şi nitrofenilare)
- sintetici
[modifică] După origine
-
- microbiene (bacterii, viruşi)
- parazitare
- tisullare (de specie şi de organ- ficat, rinichi)
- vegetală
[modifică] După specificitate
- de organ
- de specie
- heteroantigene
- După surse
- externe
- interne
[modifică] În raport cu condiţia normal
- normale
- patologice (ţesut tumoral)
[modifică] După gradul de înrudire genetică
- autohtone (autologe)
- singenice (izologe - gemeni monovulari)
- alogene (omolog indivizi ce aparţin aceleaşi specii)
- xenogene (heterologe)
[modifică] După modul de reacţie cu ac
- precipitinogeni
- aglutinogeni
[modifică] După intensitatea răspunsurilor imune
- slabe
- tari
[modifică] După capacitatea de multiplicare
- nu - sunt de natură moleculară
- da - antigene microbiene
[modifică] În funcţie de necesitatea prezenţei limfocitelor Thelper
- timp-dependente (limfocite Thelper)
- timp-independente informaţia antigenică transmisă de celulele prezentatoare direct LT
[modifică] După necesitatea de prelucrare de către APC
- tipul I - nu necesită prelucrare
- tipul II - desfăşurare a strct sec şi tert
- tipul III - fragmentare
[modifică] Reacţii antigenice încrucişate
- reacţie în care serul imun recunoaşte epitopii existenţi la nivelul a două sau mai multe molecule de antigen
- heterospecificitate
[modifică] După competiţia antigenică
- inhibiţie a răspunsului imun faţă de un stimul antigenic indusă de către alt stimul atunci când un antigen este inoculat în anumite raporturi cu un alt antigen
- intramoleculară – in cadrul aceluiaşi antigen care are mai multe haptene
- inter-:
- secvenţială între antigene inoculate la intervale de timp
[modifică] Vaccinuri
Vaccinurile sunt preparate obţinute din germeni (bacterii, virusuri, protozoare, filtrat de cultură microbiană) În funcţie de modul de preparare sunt:
- clasice
- moderne
Vaccinurile clasice – din germeni vii, inactivaţi şi din secreţii microbiene. Se administrează pe diferite căi, enterale, tub digestiv - oral rectal, neeficiente pentru că sucurile gastrice degradează o parte din agenţi. Parenteral sunt majoritatea vaccinurilor (sc, im,id) Nu se administrează ip si iv. În cazul revaccinărilor imunitatea se instalează în 3 – 5 zile datorită fenomenelor de memorie. Calcinarea nu este recomandată în focar sau in perioada de incubaţie a unei boli, pot grăbi declansarea bolii.
- convenţionale - atenuate sau omorîte
- convenţionale ameliorate - purificate
- proteine sintetice
- ac monoclonali
- antigene înalt purificate
- adjuvanti îmbunătăţiţi
- peptide sintetice
- peptide sintetice simple
- vaccinuri orale
- vaccinuri subunitare:
Tehnologia ADN-ului recombinat Vaccin subunitar intros in bacterii Peptidele sintetice
-
- molecule purtătoare
- adjuvanti
Anticorpi anti-idiotip
[modifică] Organe limfoide
[modifică] primare
Timusul
- proliferare continuă a limfocitelor în absenţa oricăror stimuli exogeni
- matureaza precursorii limfocitari, formând clasa limf T
- in zona corticala, cel. Stem sufera prima etapă de instruire. Tot în această zonă, cell stem se asează între ramurile cel.
Epiteliale densridice unde începe procesul de diferentiere.
- hormoni timici cu rol in citodiferentiere sunt timulina si timopoetina.
- după părăsirea corticalei, se numesc linf. T si cu timpul apar receptori si markari
- 5% devin linf. Mature care migrează în organism. Secund. Splină si lnn.
Bursa lui Fabricius
- specific păsărilor
- maturează functional clasa limf B care secretă ac
- prezinta capsula şi foliculi bursieri, captuşiţi de cel epit. Cu rol de instruire. Contin număr mare de foliculi.
Maduva osoasă
- organ limfoid central
- organ limfoid generator de celule matca produce precursorii limf T si B si maturează limf B
[modifică] secundare
ganglionii limfatici
- prima barieră în calea răspândirii
- rol imp in realiză răspunsului imun mediat celular si umoral
- depozit de limfocite T si B depuse separat
- linf T sunt in para corticală iar B sunt în corticala propriu-zisă şi medulară.
splina
- depozit în pulpa albă de limf T periarteriolar si B periferic, macrofage si cel dendritice
- exista foliculi splenici, iar elem figurate se găsesc în pulpa albă sau roşie.
- zonele T se găsesc în jurul arteriolelor şi form tecile peri – arteriolare – pulpa roşie
- zonele B se găsesc la nivelul folic splenici- pulpa albă
amigdalele
- reglează flora bacteriană buco-faringiană
plăcile Peyer
- în mucoasa jejun, duoden si ileon
- cont limf ce sint IgA
- sunt situate în porţiunea distală a intestestinului. Organizate în 2 zone concentrice, una centrală numita dom şi una circulară circumscrisă domului.
- l B sunt situate în dom, iar l T in cordoanele interfoliculare care circumscriu domului.
apendicele
- predomină limf B si plasmocite secretoare se Ac
- sângele este o reţea de căi de comunicaţie
[modifică] Celule matcă (stem, suşă)
Limfocitele T
- celula mai mică de cat linf B, la suprafaţă celulei membrana este mai neteda
- au mai puţină citoplasmă
- nu au receptori pentru complemen
- receptori pentru L T sunt Tcr 1 si Tcr 2, iar principali receptori sunt pentru antigene, eritrocite, linfokine si interf.
TH ajutătoare
- ajută la transferul inf antigenice de la MacrF si o va transmite unui alt linfocit.
- sunt de 2 tipuri l Th1 si Th2 Th1 produce IL2 interferonul gama si factorul de necroză al tumorilor (TNF alfa si beta)
l Th2 produc iL4,5,10 . toate l Th se caracterizează prin markerul CD4
- ajutat B sau Tc în exprimarea potentialului functional
mai sunt Th:
- Th naive
- Th efectoare
- Th de memorie
- Th citotoxice
TA amplificatoare ale rspunsului imun
TS supresoare
- menţin în graniţe normale intensitatea reacţiilor imune si proliferarea celulelor limfoide
- duc la suprimarea răspunsului imun
TCS contrasupresoare
- contracarează activitatea Ts act sinergic cu cel efectoare ale rasp imun sau cu Th
TC citotoxice
- acţionează direct şi specific asupra celulelor alogene cu complex MHC diferit de cel propriu, precum şi asupra celor singene modificate, lizându-le
- efect cel ai imunităţi
- intervin în infecţii virale asupra celulei afectate.
- în imun tumorală acţionează asupra celulelor maligne şi în răspuns faţă de alogrefe (respingerea grefelor).
TD de hipersensibilitate de tip intarziat
- pot transfera starea de hipersensibilitate de la un subiect la altul
- capacitatea de a recruta alte tipuri de celule la locul reacţiei fata de antigenele respective
Limfocite B
- are un nucleu mare cu cromatină sub formă de spiţă de roată. Are un aparat citoplasmatic cu RER şi ap Golgi bine dezvoltat. Durata de viaţă faţă de l T , durează 4-6 zile, (l T săptămâni, luni, ani).
- receptorii sunt IG propriu-zise.
- stimulat antigenic l B suferă un fenomen de transformare blastică, iniţial în plasmoblast- apoi palasmocit- sintetizeaza şi secretă IG
Celule NK (natural killer)
- ucid fără restricţie MCH: celule tumorale, celule infectate viral/bacterian şi chiar bacterii izolate
- se aseamana cu limfocitele, nu au receptori pe suprafaţă, au viaţă scurtă şi acţioneaza rapid şi nespecific
- ţintele sunt: cel tumorale, cel infect cu virusuri
- intervin în reglarea hematopoezeii
Celulele K (killer)
- realizează citotoxicitatea mediată celular dependentă de ac (ADCC)
- ucid nespecific orice ţintă recunoscută specific de catre ac
- au pe suprafaţă receptori pentru imunoglobuline
Celulele (AK)
- ucigaşe activate de limfokine (IL 2)
Macrofagele:
- au nucleu reniform, membrană elastică cu pliuri sau falduri.
- fac parte din sistemul fagocitar mononuclear (macrofag circulant = monocit)
- cuprind – MF circulante si fixe ( histiocit, macrofag alveolar, macrofage din endoteliul vascular).
- prezintă receptori pentru IG si complement şi elimină numeroase secreţii şi enzime lizozomale (digestie intra–fagocitară)
Funcţii:
- fagocitare – distrugere non-seelf
- participă în inflamaţii, unde se transformă în cel de neoformaţie (epitelioide si celule gigante)
- stimulează linf T si imunoformator prin IL 1.
- produc febră
Celule Dendritice:
- nucleu lobulat cu citoplasmă clară
- se găsesc în lnn si piele
- au receptori pentru imunoglobuline si complement si participă la fenomene de hipersensibilitate.
[modifică] Efectori umorali ai imunităţii
[modifică] Imunoglobuline: structură şi funcţii
- grup de proteine înrudite, cu funcţii de ac, care există libere sau ca receptori de membr pe limfocite B
- sintetizate de limfocitele B ajunse in faza de maturare finală
- plasmocit sub controlul Th si Ts
[modifică] Structura IgG
- 2 , 2 L
- ig cele mai bine cunoscute (75%)
- constanta de sedimentare 7S
- greut molec 150 kD
- termorezistente: 30’ la 750C
- apar după stimulul antigenelor secundare sau prin comutare după stimulul primar
- inhibă sinteza IgM prin feed-back, competitionând cu antigenele
- det. liza bacteriilor si inhibarea replicări virale
- este unul din fixatori de complement (necesare 2 molecule).
- efect opsonizant
[modifică] IgM
- formă circulară
- formate din 10 lanţuri grele şi 10 lanţuri uşoare 5-10%
- greutatea moleculară cea mai mare 950-1000kD
[modifică] 2 , 2 L
- ac de raspuns primar ce apar după primul contact cu antigenele
- prezintă un al treilea lanţ J care uneşte mănunchiul de monomeri în pentameri (cea mai mare IG)
- fixează complementul, nu traversează placenta, nu iese din patul vascular, rol în apărarea antiinfecţioasă
- intervine in sensibilitate de tip 2 si 3
- cunoaştem capacitatea fagocitară a MF
[modifică] IgA
- poate fi monomerică sau dimerică. Cea dimerică este secretorie.
- sunt sintetizate fde plasmocit la nivelul mucoaselor respiratorii.
- comp secretorie este sintetizată de celulele epiteliale ale mucoaselor respiratorii, digestive, uterine si vezicale şi în acinii glandelor salivare si mamare. Nu fixeaza complementul
[modifică] IgA serică
- 15-20%
- 7S, 160kD
- 2 , 2 L
- exista şi ca polimer
[modifică] IgA secretorie
Deoarece este principala Ig din secreţii:
- conţine piesa secretorie care ajută la transcitoză şi impiedică acţiunea enzimelor
- asemănătoare structural cu IgG
- pot doar să activeze complementul pe cale alternativă
- 60% dimer, 11S, 400kD
- 40% polimeri
- 2 lanţuri alfa, 2 L
[modifică] IgD
- 1%, 7S, 180kD
- 2 , 2 L
- monomerică
- regiune balama foarte lungă
- rol doar la nivel celular ca receptor pentru antigene pe limf B; există posibilitatea să aibe un rol în diferenţierea celulară si în instalarea memoriei celulare
- sensibila la temperatura
[modifică] IgE
- prezente în sânge în cantităţi foarte mici.
- ac reaginici, sensibilizanţi ai pielii, hemocitotropi
- 2 , 2 L
- 8S, 180kD
- sensibilă la temperatură
- se leagă citofil la receptorii Fc de pe membrana mastocitelor şi bazofilelor
- în cazul în care descoperă un alergen, transmite un semnal la celula care eliberează imediat, în cantităţi mari, amine vasoactive (histamine, bradikinine, serotonina). Determină simptomele hipersensibilităţii de tip imediat (I)
- raspunsul cu IgE este precoce, imediat dupa IgM si inainte de IgG, producerea lor putându-se prelungi chiar ani de zile
[modifică] Specificitatea alotipică a moleculelor de Ig
- caracterul antigenic particular aparut la un grup de indivizi din cadrul aceleiasi specii, ca urmare a unor modificari ale lanturilor H sau L
[modifică] Determinanţi alotipici
- 1 Km = markerii lantului LK
- 2 Gm = m l
- 3 Am = m l
- 4 Em = m l
- 5 IsF = m l 1
[modifică] Specificitatea idiotipica
- caracterul ag-ic particular pe care îl capătă molecula de ac care aparţine unui individ imunizat cu un anumit det ag.
- expresia modificărilor sterice de la nivelul Fc induse de către un anumit antigen
[modifică] Afinitatea si aviditatea ac
Afinitatea este forţa de atracţie dintre un singur situs comb si un singur epitop. Afinitatea este condiţionată de doza de antigen şi de durata de imunizare.
Aviditatea este forţa de atracţie dintre toate situsurile comb ale unei molecule de ac si un antigen complex. Contiţionată de numărul de valenţe ale antigenului, crescând exponenţial.
[modifică] Molecule omogene de Ig
Caracteristica majoră a Ig este eterogenitatea.
[modifică] Ig omogene normale
Proliferarea unei singure clone de limfocite B, care secretă Ac monoclonali.
[modifică] Ig omogene patologice
În cazuri de afecţiuni limfoproliferative apar în circulaţie cantităţi mari de lanţ L sau H incomplete, sau unite în fragmente anormale, similare prin modul de sinteza porteinelor mielom.
[modifică] Sinteza Ig
[modifică] Anabolismul
- sinteza lanţurilor polopeptidice
- asamblarea moleculei
- adiţia componentelor glucidice
- polimerizarea şi eliminarea moleculelor de Ig
- comutarea sintezei moleculelor de Ig
toate sub control genetic
[modifică] Catabolismul
- exprimat ca ca timp de injumătăţire T½
- proces fiziologic de înlocuire permanenta a moleculelor îmbătrânite cu altele tinere
- dependent de: clasa de Ig, specia animală, viteza de sinteza şi de nivelul conc in ser etc
[modifică] Sistemul complement (alexina)
Este un sistem de factori cu multiple funcţii biologice, care se găsesc într-o concentraţie relativ constantă în serul normal
- nivelul seric este influentţat de carenţele alimentare şi specia animalului
- alcătuit din ~26 componente / 9 grupe care în ser se găsesc în stare inactivă
- activate enzimatic de complexele ag-ac:
- "calea clasică" – rapid şi eficient, mecan specifice sau de molecule mari, Ig polimeriz, endotoxine şi LPZ germenilor Gram-, pereţii levurilor etc.
- "calea alternativă" – lentă, neeficientă, primitivă, nespecifică
- clasic: C1-C4-C2-C3
- alternativ: F1-D-B-C3
- atac: (C3)-C5-C6-C7-C8-C9
[modifică] Etapele în care se realizează acţiunea complementului
- recunoasterea cuplurilor ag-ac si de declansare a secventei de initiere
- . asamblarea enzimatica si activarea complexului de atac.
[modifică] Funcţii
- Analiza bacteriilor, virusurilor, celulelor străine (citolitică)
- activarea opsonică a fagocitozei (prin receptorii pentru complement), chemo-tactismului neutrofilelor şi macrofagelor, degranulării mastocitelor şi bazofilelor
- fixarea complexelor ag-ac la membrana unor celule
- creşterea permeabilităţii vasculare şi contracţia m-lor netezi
- efect imunosupresor
- efect stimulator asupra celulelor de memorie
- efect asupra expansiuni clonale (asupra L T si B)
- efect hemolitic
- efect inflamator
- efect alergic
[modifică] Limfokinele si monokinele
interleukine IL, interferoni IF, factorul de necroză a tumorilor TNF şi factori de creştere = citokine = mediatori solubili ag-nespecifici secretaţi de diferite pop cel din sistemul imun si altele
- acţionează prin intermediul receptorilor celulari, activ sau inhib funcţiile celulelor respective
- greutate moleculară mică <80kD
- molecule de regulă glicolizate
- actioneaza autocrin sau paracrin
- interacţiune cu receptori de mare afinitate, reglând transcrierea unor gene prin semnale secundare
[modifică] IL-1
- 2 tipuri: IL-1 (ramâne stocată în celulă) şi IL-1 (31kD, sunt eliberate, clivate de proteaze in molecule de 17,5kD)
- T½ = 2-3 minute
- foarte larg raspandită în natură
- stimulează: prolif cel, producerea febrei şi somnului, are activitate antitumorală, implicaţii în procesele inflamatorii şi controlul hemato-poiezei
[modifică] IL-2
- solubil, 15kD
- stimulează proliferarea şi diferenţierea limf T, a unor celule B normale sau leucemice şi a unor precursori NK
- sunt în primele 4 ore după stimul, creşte până în ziua 3, declin cu încetare la 5-8 zile de la stimul
- principal prod: limf Th
[modifică] IL-3
- factor de crestere hematopoietic
- prod la 12-20h dupa activ limf T
[modifică] IL-4
- 20kD
- secret de: limf Th, mastocite, bazofile, fibroblastele stromei maduvei osoase
- acţionează asupra: limf B, IgG, IgE, hematopoiezei
[modifică] IL-5
- stimulează proliferarea şi diferenţierea eozinofilelor şi în plus activarea ADCC, activ secr IgM a cel B stim ag-ic primar, stim exprim recept pt IL-2 pe membr limf T
[modifică] IL-6
- 21kD, produsă de o mare varietate de celule
[modifică] IL-7
- 14,9kD
- favorizează proliferarea precurs limf B care au exprimat pe membr doar lanţul greu al IgM
[modifică] IL-8
- proteină activă a neutrofilelor
- secretată de limf T stimulate cu mitogene, monocite activ cu citokine, fibroblaste, cel endoteliale
[modifică] Interferonii
- proteine/glico- cu activ anti-virala, anti-tumorala si imunomodulatoare, secretati de diferite pop celul infect viral
- tipul I: IFN (leucocite) si IFN (fibroblaste); rezist la pH acid
- tipul II (imun): IFN (limf T si cel NK activate)
- stim prod altor citokine, prolif limf B, sinteza Ig, inhiba multiplicarea cel normale sau transf neoplazic
- protectori potenti ai cel agresionate de virusi sau bacterii intracel
Factorul de necroza al tumorilor TNF
- 2 subpopulatii: TNF (casectina – prod de macrofage) si TNF (limfotoxina – prod de limfocite)
[modifică] Markerii celulelor sistemului imun
semn particular, caracteristic unui grup de celule care permite deosebirea lor de alte celule
[modifică] Markeri morfologici şi functionali
- specifici pentru una sau mai multe populaţii
[modifică] Markeri antigenici
- CD
- componente glicoproteice prezente la nivelul membr. plasmatice a unor celule dar absente la alte celule
- identificarea lor se face cu ajutorul ac monoclonali
[modifică] Modulatia markerilor
Alternanţă dintre exprimare şi lipsa de exprimare a unui antigen de pe suprafaţa celulei în diferite momente de existenţă a acesteia
[modifică] Complexul major de histocompatibilitate
- controlează sinteza unor proteine cu structură serică mai mult sau mai puţin diferită de cele ale gazdei care a recepţionat grefa.
- cu cât numărul de loci diferiţi este mai mare, cu atât şi intensitatea rejecţiei grefei va fi mai mare
- Antigene MHC
- Clasa I
- Clasa II
[modifică] Toleranta imunologica
- stare de lipsă de răspuns specific datorat expunerii anterioare la un antigen dat, putând fi generată de orice antigen
- sistemul imun, în timpul dezvoltării ontogenice, inventariază antigenele cu care vine în contact, recunoscându-le ca proprii
- cele care au lipsit de la inventariere sunt considerate straine si eliminate
[modifică] Hipersensibilitatea
[modifică] de tip I “anafilactică”
- provocată de IgE
- apariţia rapidă a leziunilor
[modifică] de tip II, citotoxic-citolitica
- IgM si IgG ca ac faţă de propriul organism
- prin activarea sistemului complement
- opsonizare
- citotoxicitate
[modifică] de tip III mediată de complexe imune
- târzie (3-6h)
- ag-ac se depun la nivelul endot vaselor sangvine
[modifică] de tip IV, de tip intârziat
- fenomene manifestate tardiv (24-48h sau 10-20 zile)
- nu poate fi transmisă prin ser ci prin TD
- leziuni situate exclusiv local
[modifică] Dinamica răspunsului imun umoral
Pătrunderea antigenelor în organism pe cale enterală sau parenterală, iar antigenele trebuie să ajungă în sânge la ţesuturi. Atigenul poate fi fagocitat de neutrofile si răspunsul imun nu este posibil, el e trebuie fagocit de celule prezentatoare de antigen şi atunci degradarea antigenului este parţtiala şi procesarea are loc în 3 etape:
- antigenul este degradat de enzime proteolitice din fagozom rezultând un fagolizozom
- are loc o selecţie a unuia sau mai multor fragmente de antigen în funcţie de activitatea preferenţialâ cu molecula celulei prezentatoare de ag.
- recunoaşterea peptidului selecţionat este în corelatie cu receptorul pentru antigen al linfocitului căruia peptidul ii va fi predat.
[modifică] Mecanismele umorale ale imunităţii specifice
- se bazează pe proprietatea L B se a secreta ac. specifici antigenelor pătrunse în organism. Formarea ac prezinta 2 secvente: răspunsul imun primar si răspunsul imun secundar
[modifică] Răspunsul imun primar
- Antigenul este captat de L Th prin receptori lui specifici. Macrofagul fagocitează particula străina purtătoare de situsuri antigene şi prin digestie parţială îl transferă L B. Fiecare L B produce un singur tip de ac specific pentru un singur antigen. Linf B se transformă în linfoblast apoi în plasmoblast şi apoi în plasmocit care secretă IG
[modifică] =Răspunsul imun secundar
Apare la un nou contact al L B cu memorie cu antigenul specific implicat în producerea răspunsului imun deja elaborat. L B pot recunoaşte antigenele fără o nouă prelucrare a acestora de către MF. Astfel răspunsul imun este mai prompt, mai intens şi de mai lungă durată (luni, ani)
[modifică] Răspuns imun celular
După pătrunderea antigenului urmează contactul cu Mf sau L Th care prin multiplicare rezultă L t citolitice si L t cu memorie. L Th sunt producătoare de linfokine specifice (cu rol în amplificarea raspunsului imun) şi linfotoxine (cu rol în distrugerea celulelor infectate). Distrugerea celulelor infectate este realizată şi de celulele T citoplasmatice. Fagocitarea resturilor este realizata de MF.
[modifică] Seroterapia
[modifică] Imunizarea pasivă
Poate fi artificială şi naturală. Cea naturală transmite ac de la mamă la făt pe cale transplacentară (placenta hemocorială) sau colostrală (placenta sindesmocorială, epiteliocorială).
În cadrul colostrului bariera intestinală permeabilă total în primele 6 ore de viaţă şi scade apoi, în câteva zile.
[modifică] Imunizarea artificială
Injecţia parenterală intravenoasă de seruri hiperimune, care au un conţinut mare de ac, utilizate şi în scopuri terapeutice, de dg.(identificarea bacteriilor pe baza ac cunoscuti).
[modifică] Principii de preparare a serurilor
- Serurile se prepară pe animale de experienţă – donatoare.
- Prepararea de seruri omoloage (pe donatori cărora le sunt destinate) sau heteroloage (destinate altor animale).
- Animalele donatoare trebuie să fie perfect sănătoase. Ca animale donatoare se utilizează calul, vaca şi iepurele.
- Se stabileşte modul de preparare al ag, numârul de inoculări, doze, intervalele dintre inoculări.
- prepararea ag in cazul bacteriilor: dacă bacteria este patogenă pentru donator, primele inoculări se fac cu germeni inactivaţi (vaccinare), iar ultimele inoculări cu germeni virulenţi.
[modifică] Serul antitetanic, antigangrenos polivalent
Ac monoclonali obtinuţi prin tehnica hibridonului
L B se transformă în celule mielomatoase, care duc la obţinerea de hibridoame care rep o celulă hibridă între o celulă malignâ şi o celulă B normală, utilizate pentru producerea in vitro de ac monoclonali.
Hibridoamele se menţin în mediu de cultură şi după mai multe generaţii capacitatea de producere a ac scade.
Celulele mielomatoase (au capacitate mare de diviziune celulara) se multiplică în mediu Hat.
Celulele mielomatoase de şoareci fuzioneaza şi cu L B de la alte animale, ac obtinuţi din xenohibridare (după 2-3 experiente) dau răspuns imun mai bun.
Avantajul ac monoclonali este acela ca nu reactionează decât cu un singur epitop. Ac monoclon se folosesc în imunizarile pasive.
| Ramuri ale biologiei |
|---|
|
Ramuri generale în cadrul biologiei:| Aerobiologie | Agricultură| Anatomie | Antropologie | Bacteriologie | Botanică | Briologie | Citologie | Criptobiologie | Criptozoologie | Cronobiologie | Ecologie | Embriologie | Endocrinologie | Epidemiologie | Etologie | Evoluţionism | Ficologie | Filogenie | Fitopatologie | Fiziologie | Genetică | Genomică | Hidrobiologie | Histologie | Imunologie | Microbiologie | Micologie | Morfologie | Neurobiologie | Oncologie | Ontologie | Paleobiologie | Paleobotanică | Paleontologie | Paleozoologie | Palinologie | Parazitologie | Patologie | Protozoologie | Pteridologie | Sociobiologie | Taxonomie | Toxicologie | Virusologie | Xenobiologie | Zoologie | |
|
Domenii interdisciplinare: Astrobiologie | Bioacustică | Biochimie | Biogeografie | Biofizică | Bioinformatică | Biomatematică | Biomecanică | Bionică | Biotehnologie | |
