Sudan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

<<جمهورية السودان
Jumhūriyyat as-Sūdān
Republica Sudan


în detaliu	mai mare

Deviză naţională: نحن جند للہ جند الو

Limbă oficială

arabă

Capitală

Khartoum
15°00′N 30°00′E

Oraş principal

Omdurman

Preşedinte

Omar Hasan Ahmad al-Bashir

{{{Şef-de-guvern-tip}}}

{{{Şef-de-guvern-nume}}}

Sistem politic

Republică

Suprafaţă
- Total
- % apă

Locul 10
2.505.810 km²
6%

Populaţie
- Total
- Densitate

Locul 30
40.1 mil.loc
16 loc./km²

Independenţă

1 ianuarie 1956

PIB
- Total
- PIB/cap de loc.

[[Lista ţărilor după PIB|]]

Monedă

dinar sudanez

Fus orar

UTC + 3

Imn naţional

Nahnou Djoundoulla Djoundoulwatan

Domeniu Internet

.sd

Prefix telefonic

+249

Sudan este cel mai mare stat din Africa şi al zecilea stat din lume ca mărime. Cu cât se înaintează mai mult înspre sud, cu atât vegetaţia este mai săracă. La sud, în depresiunea Nilului Alb, se întind pădurile tropicale şi marea mlaştină Sudd. La graniţa cu Egiptul, în nordul Sudanului, pe ambele maluri ale Nilului se află deşerturi în continuă expansiune.

[modifică] Istorie

Pentru detalii, vedeţi articolul Istoria Sudanuluivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Denumirea de Sudan desemna iniţial în secolul XIX ansamblul teritorilor locuite de populaţia neagră la sud de Sahara cuprinse între Oceanul Atlantic şi Oceanul Indian.

Statuia unui rege nubian

Cunoscut în antichitate sub numele de Ţara Kuş sau Nubia, teritoriul Sudanului întreţine din mileniul III î.Hr. intense relaţii comerciale cu Egiptul faraonic. În timpul Regatului Nou (sec. 16 - 12 î.Hr.), Egiptul înglobează valea Nilului între prima şi cea de-a patra cataractă a fluviului sub forma unui viceregat. Regatul Nubian cu reşedinţa la Napata, constituit în secolul 10 î.Hr., stăpâneşte în timpul dinastiei a 25-a egiptene (numită şi dinastia nubiană), între 745 şi 650 î.Hr., şi Egiptul. După izgonirea ultimului faraon nubian din Egipt (650 î.Hr.), descendenţii dinastiei domnesc asupra Nubiei încă un mileniu - în Regatul de la Napata, apoi în Regatul Meroë (secolul IV î.Hr. - secolul IV d.Hr.). Sub loviturile regatuluib etiopian Aksum, statul Meroë se destramă între 320 şi 350. Dintre noile formaţiuni statale constituite acum se impun regatele Makuria (cu reşedinţa la Dongola) în nord şi Alwa (cu centrul la Loba) în sud, care adoptă în secolul VI î.Hr. creştinismul.
După cucerirea Egiptului (641/642) arabii pătrund şi în Sudan septentrional, dar cele două regate creştine, deşi izolate, reuşesc să se menţină încă 7 secole până la definitiva cucerire islamică - Makuria în 1314 iar Alwa în 1504.
În secolul XV se constituie puternicul sultanat de la Darfur cu reşedinţa la Sennar, pe Nilul Albastru, care joacă un rol important în comerţul dintre Egipt, Etiopia, Africa Centrală şi Arabia. Sultanatul de la Sennar, care contribuie la răspândirea islamului, se destramă după 1750.
Muhammed Ali Paşa, conducătorul Egiptului (1805 - 1848), începe în 1820 - 1822 cucerirea Sudanului, închiată în 1874. Este pentru prima dată în istorie când întreg teritoriu sudanez este reunit sub o unică autoritate. Transformat de facto într-o colonie a Egiptului, Sudanul ia acum contact cu lumea modernă, sunt construite primele căi ferate, este introdusă cultura bumbacului, se deschid primele şcoli. Izbucnită în 1881, răscoala antiegipteană condusă de predicatorul religios Mohammad Ahmed, numit şi al-Mahdi (1844 - 1885) reuşeşte să dobândească, după cucerirea oraşului Khartoum în 1885, controlul asupra întregii ţări, pe care îl păstrează până în 1898. Marea Britanie, care îşi instaurase în 1882 protectoratul asupra Egiptului, iniţiază, sprijinită şi de forţe egiptene, recucerirea Sudanului (1896 -1898). După înfrângerea mişcării mahdiste în bătălia de la Omdourman (1898), Sudanul este proclamat condominium anglo-egiptean (1899 - 1955), fiind administrat de facto ca o colonie a Marii Britanii.

Harta Sudanului

La Fashoda în Sudan, are loc în 1898 celebrul incident între forţele expediţionare franceze şi engleze, care aduce cele două puteri coloniale în pragul războiului. Administraţia britanică izolează sudul (treimea meridională a Sudanului), populat de triburi africane (încurajând totodată aici răspândirea creştinismului), de nordul conservator, arab şi islamic, adâncind astfel prăpastia dintre cele două părţi ale ţării.
După ce un plebiscit respinge în 1955 unirea cu Egiptul vecin, Sudanul îşi proclamă la 1 ianuarie 1956 independenţa.
Devine membru ONU din 12 noiembrie 1956. Opoziţia dintre nordul hegemonist şi sudul marginalizat (care revendică dreptul la independenţă) degenerează într-un sângeros război civil, din chiar clipa independenţei. Războiul civil, care continuă şi astăzi, creează premisele intervenţiei forţelor armate pe scena politică, încât guvernele civile (1956 - 1958, 1964-1969, 1986 - 1989, 1993 -) alternează cu cele militare (1958 - 1964, 1969 - 1986, 1989 - 1993).

[modifică] Politică

Pentru detalii, vedeţi articolul Politica Sudanuluivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Din timpul Războiului din Golful Persic, când Sudan s-a declarat de partea dictatorului irakian Saddam Hussein, ţara traversează o perioadă de izolare politică. Din 1983, aici se desfăşoară un război tragic civil între nordul dominat de musulmani şi sudul care urmăreşte obţinerea independenţei. Sudanul este condus de fundamentalişti islamici din nordul populat de arabi. Prin intermediul a două dictaturi militare, aceştia şi-au supus cu cruzime minorităţile religioase de creştini şi de animişti, cre locuiesc în sud. După un război civil care a durat aproape 20 de ani şi a făcut aproape două milioane de victime, în 2003 - 2004 negocierile pentru pace au înregistrat progrese. În 5 ianuarie 2005 s-a semnat Tratatul de pace de la Naivasha.

[modifică] Diviziuni administrative

Pentru detalii, vedeţi articolul Diviziuni administrative ale Sudanuluivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Sudanul este împărţit în 26 state.

[modifică] Geografie

Pentru detalii, vedeţi articolul Geografia Sudanuluivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Sudanul are un relief relativ monoton: în partea centrală o vastă câmpie continuată spre vest cu podişul Kordofan (altitudine în jurul a 500 m) şi spre sud cu o regiune mlăştinoasă în mare parte (numită Sudd). Partea nordică are şi ea un relief relativ plat, parte a Deşerturilor Libian şi Nubian, ultimul separat de Marea Roşie printr-un lanţ muntos (cu altitudini ce trec de 2400 m). Munţi mai semeţi se află în extremitatea vestică, în regiunea Darfur şi în cea sudică unde, în munţii Imatong se găseşte altitudinea maximă din ţară (vârful Kinyeti, 3187 m).

Pe aproape întreg teritoriului Sudanului curge Nilul Alb, care la nord de Khartoum se uneşte cu Nilul Albastru pentru a forma cel mai important pentru a forma cel mai impunător fluviu al Africii. Datorită Nilului, câmpurile agricole sunt irigate din belşug.

[modifică] Economie

Pentru detalii, vedeţi articolul Economia Sudanuluivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Principalul produs de export al Sudanului este bumbacul. Această ţară asigură 80% din cererea mondială de guma arabică, o masă densă obţinută din scoarţa plantelor răşinoase. Aceasta este folosită pe post de clei de adeziv.
Deşi aici au fost descoperite zăcăminte de petrol, care au început să fie exploatate în 1999, ţara se află în pragul falimentului economic.

[modifică] Demografie

Pentru detalii, vedeţi articolul Demografia Sudanuluivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Evoluţia demografică între 1961 şi 2003 (conform FAO, 2005). Populaţia în milioane locuitori.

[modifică] Educaţie

Rata analfabetismului la cei peste 15 ani (1995): 54% (bărbaţi :42%; femei 65%)
Rata de înscriere în instituţii de învăţământ:
- primar 55% (1993)
- secundar 21% (1991)
- superior 3% (1990)

[modifică] Sănătate

Mortalitate infantilă (1995): 75%
Un medic la 11 110 locuitori (1990)
Cheltuieli pentru sănătate (1990): 3,3% din PIB
Acces la apă potabilă: nu se cunosc date

[modifică] Apărare

Buget militar (1994):3% din PIB
Forţe armate (1995) 89000 oameni

[modifică] Legături externe

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Sudan

en Site oficial
ro Despre Sudan
ro Sudanul cea mai vulnerabilă ţară din lume
ro Impresii de călătorie

Ţări în Africa
Africa de Sud \| Algeria \| Angola \| Benin \| Botswana \| Burkina Faso \| Burundi \| Camerun \| Capul Verde \| Ciad \| Comore \| Republica Congo \| Coasta de fildeş \| Djibouti \| Egipt \| Guineea Ecuatorială \| Eritreea \| Etiopia \| Gabon \| Gambia \| Ghana \| Guineea \| Guineea-Bissau \| Kenia \| Lesotho \| Liberia \| Libia \| Madagascar \| Malawi \| Mali \| Mauritania \| Mauritius \| Maroc \| Mozambic \| Namibia \| Niger \| Nigeria \| Republica Centrafricană \| Republica Democrată Congo \| Rwanda \| Sahara Occidentală \| São Tomé şi Príncipe \| Senegal \| Seychelles \| Sierra Leone \| Somalia \| Sudan \| Swaziland \| Tanzania \| Togo \| Tunisia \| Uganda \| Zambia \| Zimbabwe
Teritorii dependente: Insulele Canare \| Ceuta şi Melilla \| Mayotte \| Réunion \| Sfânta Elena

Liga Arabă
Algeria \| Bahrain \| Comore \| Djibouti \| Egipt \| Irak \| Iordania \| Kuweit \| Libia \| Mauritania \| Maroc \| Oman \| Palestina \| Qatar \| Arabia Saudită \| Somalia \| Sudan \| Siria \| Tunisia \| Emiratele Arabe Unite \| Yemen