Vlad Ţepeş

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş (*noiembrie/decembrie 1431 - †decembrie 1476), denumit adesea şi Dracula sau Drăculea, a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476. S-a născut la Sighişoara în Transilvania. În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de ameninţarea otomană. Vlad Ţepeş era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului că îşi trăgea inamicii în ţeapă. Din porunca sa sute de oameni au fost executaţi în acest mod, în special negustorii germani din oraşele transilvănene, care făceau contrabandă ocolind vămile, membri ai vechii nobilimi, ţăranii stârniţi împotriva lui şi membri ai trupelor otomane. Datorită disputelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca un domnitor crud, deşi "cruzimea" sa era obişnuită în acele timpuri.

Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia crudă a lui Vlad Dracul, ci este o ficţiune ce se petrece în Transilvania şi Anglia secolului XIX. Totuşi, datorită domniei sale însângerate, Stocker a imortalizat imaginea lui Vlad Ţepeş (Dracula) printr-un vampir însetat de sânge. De pe urma succesului romanului, regiunea românească a Transivaniei este asociată personajului fictiv Dracula. Importanţa istorică a lui Vlad a fost recent demonstrată de profesorul Radu Florescu în cartea sa, Search of Dracula: The History of Dracula and Vampires (În Căutarea lui Dracula: Istoria lui Dracula şi a Vampirilor, ISBN 0395657830).

Vlad Ţepeş se înrudea cu familii ungureşti şi regale. Unii genealogi^{[necesită citare]} susţin că ar fi strămoş al câtorva monarhi englezi şi europeni de astăzi.

În 1453, Imperiul Bizantin a căzut pradă Imperiului Otoman, care îşi consolidase în acea perioadă controlul asupra Constantinopolului (redenumit Istanbul) şi care au continuat să asedieze Europa. În cele din urmă, au ajuns să controleze mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Armenia şi Grecia), dar ajunşi la porţile Vienei au fost nevoiţi să se întoarcă. Potrivit legendei, Dracula a fost un prinţ care a luptat pentru a-şi apăra graniţele, îngrozindu-şi atacatorii, musulmani sau creştini, omorând fără milă.

[modifică] Originea supranumelui

Vlad al III-lea s-a născut în noiembrie sau decembrie 1431, în cetatea Sighişoara, Transilvania. Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, a fost atras în Ordinul Dragonului cu aproape un an înainte. Ordinul - care poate fi comparat cu Ordinul Maltei sau cu Ordinul Cavalerilor Teutoni - era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze au fost puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, Rege al Ungariei (mai tâziu Sfânt Împărat Roman) şi de cea de-a doua soţie a sa, Barbara Cilli.

Simbolul Ordinului Dragonului

Simbolul Ordinului era Dragonul. Principalele scopuri ale unor astfel de ordine fraternale erau protejarea intereselor Catolicismului şi cruciada contra turcilor otomani. Există mai multe motive pentru care această societate este relevantă cu referire la Vlad Dracul. În primul rând, explică provenienţa numelui Dracul (dragonul): boierii care ştiau de incorporarea lui Vlad al II-lea în Ordinul Dragonului, au decis să-l numească Dracul. Drăculea ar putea însemna fiul lui Dracul şi era frecvent utilizat de Vlad Ţepeş în corespondenţa oficială. Un al doilea rol important al acestui Ordin, din care s-a inspirat Stocker pentru a-şi crea personajul demonic, era îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roşie - ce avea să fie purtată doar vinerea pentru a comemora Patimile lui IIsus Cristos.

Un alt nume utilizat, în special de oamenii de rând, era porecla "Ţepeş", care înseamnă cel care trage în ţeapă; trasul în ţeapă era metoda sa favorită de execuţie. Chiar şi turcii îl denumeau Kazikli Bey, însemnând Prinţul Ţepeş. Acest nume a fost utilizat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 şi s-a păstrat în istoria română.

[modifică] Domn al Ţării Româneşti

[modifică] Începutul domniei

În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Ţării Româneşti (una dintre cele trei provincii româneşti, celelalte două sunt Moldova şi Transilvania) şi s-a stabilit la Curtea domnească de la Târgovişte, unde Vlad Ţepeş şi-a urmat tatăl şi a trăit şase ani. În 1442, din motive politice, Vlad şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos au fost luaţi ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a stat ostatic până în 1448, în timp ce fratele său a rămas până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în ascendenţa la putere a lui Vlad; cel mai probabil în această perioadă a adoptat acel punct de vedere al vieţii foarte pesimist. Turcii l-au eliberat după ce l-au informat de moartea tatălui său în 1447 - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţării Româneşti. El a aflat şi despre moartea fratelui său mai mare, Mircea, şi despre cum cel mai bătrân fiu legitim al lui Vlad Dracul a fost torturat şi îngropat de viu de boierii de la Târgovişte.

La vârsta de 17 ani, Vlad Ţepeş, susţinut de o cavalerie turcească şi un contingent de trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan, a făcut primul pas în cucerirea tronului valah. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a reluat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a fost nevoit să aştepte până pe 20 august 1456, când a avut satisfacţia de a-şi omorâ duşmanul de moarte şi asasinul tatălui său. Primul act important de răzbunare a fost indreptat către boierii din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care au participat la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar restul au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost forţaţi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş. Cei care au murit au fost înlocuiţi, astfel domnitorul reuşind să creeze o nouă nobilime şi să obţină o fortăreaţă pentru viitoare urgenţe.

Vlad Ţepeş era cunoscut pentru tehnicile sale de pedepsire brutale. Conform detractorilor saşi (din Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, agăţaţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii, înjunghiaţi, etc. De asemenea, îi plăcea să taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă metoda sa favorită era trasul în ţeapă, de unde a provenit porecla de Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această tehnică a fost folosit în anii 1457, 1459 şi 1460 contra negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerţ. Incursiunile pe care le făcea între saşii din Transilvania erau de asemnea acte de protecţionist menite să protejeze activităţile comerciale din Ţara Românească. În acea perioadă era obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, de unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.

[modifică] Povestiri despre Vlad Ţepeş

Există multe povestiri şi anectode care surprind filozofia lui Vlad al III-lea Dracula. El era recunoscut pentru chemarea sa aprigă la onestitate şi ordine. Aproape orice infracţiune, de la minciună şi furt până la omor, puteau fi pedepsite prin trasul în ţeapă. Fiind sigur de eficacitatea legilor sale, Vlad al III-le a lăsat o cupă de aur la vedere, în piaţa centrală din Târgovişte. Cupa putea fi folosită de călătorii însetaţi, însă trebuia să rămână în piaţă. Conform surselor istorice,în timpul domniei sale, aceasta nu a fost niciodată furată şi a rămas aproape nefolosită.

Vlad al III-lea era de asemenea preocupat ca toţi locuitorii ţării să muncească şi să fie productivi pentru comunitate. Îi privea pe săraci, vagabonzi şi cerşetori ca pe nişte hoţi. Ca urmare, într-o zi toţi săracii şi bolnavii din Ţara Româneacă au fost invitaţi la curtea domnească din Târgovişte pentru ospăţ. După ce invitaţii au mâncat şi au băut, el i-a întrabat dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci. După ce a primit un răspuns pozitiv, a ordonat ca hala să fie închisă şi incendiată. Nimeni nu a supravieţuit.

O altă poveste spune că doi călugări care au intrat în Ţara Românească şi au venit să-l viziteze pe Vlad la castelul său. Călugării ştiau de reputaţia crudă a lui Vlad şi când acesta le-a cerut părerea despre domnia sa, aceştia au răspuns in mod diferit. Unul a minţit, spunând că Vlad era un dur, dar totuşi doar un prinţ, iar celălalt a condamnat în mod deschis metodele sale ca tortură. Relatările diferă în a spune care din cei doi călugări a fost tras în ţeapă.

[modifică] Conflictul cu Imperiul Otoman

La începutul lui 1462, Vlad a lansat o campanie împotriva turcilor pe Dunăre, omorând peste 38.000 de oameni. Datorită faptului că emisarii au refuzat să-şi dea turbanele jos în faţa sa, Vlad s-a asigurat că emisarii vor rămâne cu ele aşa, poruncind să le fie bătute cuie în capete. De asemenea, refuzul dat cererii unor emisari turci de a plăti tribut, l-a infuriat pe sultanul Mehmed. Acest gest de împotrivire a fost riscant, armata sultanului Mehmed al II-lea fiind cu mult mai puternică decât cea a Ţării Româneşti. Când sultanul a aflat despre execuţia brutală a celor doi trimişi ai săi, acesta s-a hotărât să-l distrugă pe Vlad o dată pentru totdeauna. Astfel, sultanul a ordonat lansarea unui masiv atac asupra Valahiei, cu scopul de a o transforma într-o provincie turcească. A intrat în Ţara Românească cu o armată de trei ori mai mare decât cea a lui Vlad Ţepeş. Găsindu-se fără aliaţi, Vlad al III-lea a fost nevoit să se retragă la Târgovişte, să-şi ardă propriul sat şi să otrăvească fântânile din drum, pentru ca armata turcească să nu găsească nimic de băut sau de mâncat în drum. În iarna anului 1462, Vlad a reuşit să obţină multe victorii. În timpul unei invazii, când sultanul, epuizat, a ajuns aproape de capitală, s-a confruntat cu o vedere înspăimântătoare: mii de ţepe susţineau îmbrăcăminţile a peste 20.000 de captivi turci, o scenă terifiantă care a fost poreclită mai târziu "Pădurea Ţepelor". Această tactică de teroare aranjată deliberat de Vlad al III-lea a avut efectul scontat. Imaginea a avut un efect puternic asupra celor mai de încredere ofiţeri ai lui Mehmed, iar sultanul, obosit şi înfometat, a recunoscut înfrângerea şi s-a întors la Istanbul (merită menţionat că până şi Victor Hugo, în "Legende des Siècles", aminteşte de acest incident unic).

După retragerea din teritoriul Valah, Mehmed l-a pus pe Radu cel Frumos, fratele mai mic al lui Vlad Ţepeş şi favoritul turcilor la tronul valah, în capul armatei turceşti. Acesta, alături de detractorii lui Vlad, şi-a urmărit fratele până la castelul Poenari, de pe Argeş.

Mormântul lui Vlad Ţepeş de la Mănăstirea Snagov

[modifică] Ultima domnie, sfârşitul vieţii şi locul mormântului

Conform legendei, atunci a fost momentul în care soţia lui Vlad, pentru a scăpa de temniţa turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă - o scenă exploatată de Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker's Dracula. Vlad a reuşit să scape asediului fortăreţei sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câţiva ţărani din satul Arefu, a reuşit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, în loc să-l ajute, Matei l-a arestat şi l-a întemniţat în capitala Ungariei, Visegrad. Vlad a fost recunoscut ca prinţ al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă triumfului asupra lui Vlad Ţepeş. „Drăculea“ a fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor. Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Ţepeş de la mănăstire conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic şi nu rămăşiţele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locaţia mănăstirii Comana, ctitoria voievodului (Constantin Rezachevici „Unde a fost mormântul lui Vlad Tepes?“ (II), Magazin Istoric, nr.3, 2002, p.41).

[modifică] Dracula

Nu ştim exact motivul pentru care Bram Stoker l-a luat ca model pentru personajul său fictiv pe prinţul Valahiei din secolul XV. Unii istorici au propus ideea că Stoker ar fi avut o relaţie de amiciţie cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), şi este posibil ca acesta să îi fi dat informaţii despre Vlad Ţepeş. Mai mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing îl menţionează pe prietenul său Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoştinţelor sale despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reţinut şi faptul că aceasta pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) şi mitul literar modern al vampirului este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, menţiuni istorice şi experienţe personale pentru a realiza un personaj complex. Este posibil ca Bram Stoker să fi studiat cronicile saşilor, un soi de cărţi cu benzi desenate, care se puneau în vânzare prin târguri şi iarmaroace, care se găseau în colecţiile British Museum. Pe de altă parte, merită menţionat faptul că detractorii politici principali ai lui Vlad - în general saşii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputaţia prinţului. Astfel ar putea asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon şi diavol, să explice o legătură mai puternică între Vlad Ţepeş şi vampirism?

[modifică] Ecranizări

Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu adevăratul Vlad Ţepeş, două încearcă să se apropie de realitate. În 1979 Doru Năstase a regizat un film istoric despre viaţa domnitorului. În rolul lui Vlad a jucat Ştefan Sileanu. Au mai interpretat: Alexandru Repan, Ernest Maftei, Emanoil Petruţ. O portretizare a copilăriei domnitorului încearcă Sergiu Nicolaescu, în filmul său „Mircea” (1989) - rol jucat de Vlad Nemeş. Desigur, aceasta reprezintă doar o licenţă, întrucât la moartea marelui voievod şi domn Vlad nici măcar nu se născuse. Astfel, se încearcă o explicaţie asupra genezei comportamentului de mai târziu al lui Ţepeş: dragostea pentru ţară şi groaznica pedeapsă care i-a dat porecla.

[modifică] Bibliografie

Neagu Djuvara -De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Editura Humanitas, ISBN 973-50-0438-0
Florin Andreescu - România - Vlad Ţepeş - Dracula, Editura Ad Libri
Ileana Toma - Singurătatea lui Vlad Ţepeş, Editura Didactică şi Pedagogică, 2001
Florin Şperlea - De la Vlad Ţepeş la Ceauşescu, Editura Corint, 2001
Emil Stoian - Vlad Ţepeş - mit şi realitate istorică, Editura Albatros

[modifică] Legături externe

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Vlad Ţepeş

Predecesor: Vladislav II	Domnitor al Ţării Româneşti 1448	Succesor: Vladislav II
Predecesor: Vladislav II	Domnitor al Ţării Româneşti 1456 - 1462	Succesor: Radu cel Frumos
Predecesor: Basarab Laiotă cel Bătrân	Domnitor al Ţării Româneşti 1476	Succesor: Basarab Laiotă cel Bătrân

Vlad Ţepeş este un articol de calitate, adică printre cele mai bune articole produse de comunitatea Wikipedia.
Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.

Adus de la "http://ro.wikipedia.org../../../v/l/a/Vlad_%C5%A2epe%C5%9F_67e1.html"

We provide Linux to the World