Războaiele medice
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Războaiele medice sau Războaiele persane au fost o serie de conflicte militare dintre lumea Greciei antice şi Imperiul Persan desfăşurate între aproximativ 500 î.Hr. şi 448 î.Hr..
La mijlocul secolului VI î.e.n. Imperiul Persan, întemeiat de Cirus II pe la mijlocul acestui veac, venise în contact cu grecii din Europa, după ce subjugase Ionia. Darius I a extins imperiul său asupra văii Indusului, apoi generalul său Megabaze a supus Tracia şi Macedonia, care au devenia tributare Marelui Regat. În anul 501 î.e.n. ionienii se răscoală, sprijiniţi de Atena. Darius hotărăşte să pedepsească Atena, aşa că trimite în 490 î.e.n. o flotă puternică sub comanda lui Datis şi a lui Artaferne. Atenienii tocmai restabiliseră democraţia prin reformele lui Clistene, dar aristocraţii şi partizanii Pisistrazilor, nemulţumiţi, au făcut alianţă cu perşii şi, după ce aceştia au părăsit Eubeea, tiranul răsturnat Hipias i-a condus pe perşi la Marathon.
În faţa ameninţării de invazie a perşilor, atenienii i-au chemat în ajutor pe spartani, care însă, sărbătorind atunci carneia (sărbătoarea agrară a lui Apolo Carneios, protector al turmelor), şi-au amânat plecarea. Miltiade a obţinut ca cei nouă strategi numiţi o dată cu el să-i cedeze comanda, care era înnoită în fiecare zi. El a aşteptat propria sa zi de comandă (13 septembrie 490 î.e.n.) pentru a lansa asupra perşilor pe hopliţii greci. Perşii au fost în definitiv înfrânţi şi aruncaţi în mare. Au încercat atunci să surprindă Atena, lipsită de apărători, dar era prea târziu, căci învingătorii se întorseseră, în fugă, la cetatea lor. Flota barbară şi-a ridicat pânzele, umilită pentru prima dată.
Darius s-a decis apoi să dea o lovitură puternică Atenei. Timp de trei ani el a făcutpregătiri pentru o nouă expediţie de avengură, dar a renunţat la proiectul său din cauza unei rebeliuni a egiptenilor. El a murit, lăsând fiului şi urmaşului său Xerxes sarcina de a răzbuna onoarea perşilor.
Când s-a urcat pe tron, în anul 486 î.e.n., prima grijă a lui Xerxes a fost să-i supună pe egiptenii revoltaţi, apoi a hotărât să pornească împotriva Greciei în fruntea unei armate puternice: Herodot dă cifra fabuloasă de 2641610 de oameni, cifră pe care a redus-o la 800000 de oameni Cresias, care a fost medic la curtea urmaşilor lui Xerxes. El a pornit la drum în primăvara anului 480 î.e.n., a traversat Hellespontul pe un pod de vase şi, sprijinit de o flotă puternică, a coborât spre Grecia prin Tracia şi prin Macedonia. Grecii au încercat zadarnic să-l oprească pe invadator la intrarea Tessaliei. Ei au părăsit acest proiect şi s-au retras în spatele Termopilelor, unde l-au lăsat pe regele Leonida în fruntea unei trupe mici, care a rezistat eroic invadatorilor.
Puternica flotă persană a înaintat în golful de la Salamina, în timp ce infanteria persană ocupa Atica şi incendia Atena, părăsită cu totul de locuitorii săi. Flota a fost însă în cele din urmă distrusă, iar Xerxes a fugit la Sardes pentru a scăpa cu viaţă (29 septembrie 480 î.e.n.), lăsând generalului său, Mardonius, sarcina de a continua războiul pe uscat cu o armată de 300000 de oameni. Mardonius a fost învins la Plateea de grecii uniţi. În aceeaşi zi grecii au repurtat o importantă victorie navală asupra flotei persane lângă Micale, în Ionia. Conflictul dintre greci şi perşi n-a luat sfârşit decât prin victoria lui Alexandru cel Mare (336-323 î.e.n.) asupra lui Darius III Codommanos şi cucerirea Imperiului Ahemenid de către primul.
