Odă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Medievală |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Oda (din limba greacă: aeidin înseamnă cântec) este o specie a poeziei lirice, alcătuită din strofe cu aceeaşi formă şi cu aceeaşi structură metrică, în care se exprimă elogiul, entuziasmul sau admiraţia faţă de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. În unele realizări, oda este înrudită cu imnul. La început, odele erau cântece ale corului din dramele greceşti şi erau executate cu acompaniament instrumental (de obiceiu la "liră", de unde şi denumirea genului "liric"). Precursori ai odei sunt socotiţi "Psalmii" lui David.
În versificaţie se folosesc strofele alceice (două versuri de unsprezece silabe, urmate de un vers de nouă silabe şi unul de zece silabe), respectiv strofele sapphice (trei versuri endecasilabice cu un final adoneic). Această versificaţie clasică a variat în cursul timpului la diverşi poeţi.
[modifică] Odele clasice
Cei mai importanţi autori de ode în literatura clasică greacă au fost Pindar, care a închinat 45 de ode unor atleţi învingători ai Jocurilor Olimpice sau unor oligarhi greci, caracterizate print-un stil solemn, Alceu şi poetesa Sappho. Tradiţia odelor a fost preluată la romani de către Catullus şi de Horaţiu. În special Horaţiu, preluând modelul lui Alceu, a desvoltat odele în cele patru cărţi (Carmina I-IV) ale sale, într-un stil personal de o deosebită virtuozitate.
[modifică] Odele în literatura modernă
Forma modernă a odelor îşi are originea în Renaştere şi în Baroc şi s-a răspândit în întreaga Europă. Poetul francez Pierre de Ronsard a realizat ode în stilul lui Pindar şi Horaţiu, în Anglia sunt de menţionat ca autori de ode poeţii Edmund Spenser, Ben Johnson, Andrew Marvell şi John Milton, mai târziu John Dryden şi Alexander Pope. În special romanticii Percy Bysshe Shelley şi John Keats au creat ode de un deosebit rafinament stilistic (Ode to the West Wind, Ode on a Grecian Urn). În Germania s-au remarcat în mod deosebit Friedrich Gottlieb Klopstock (Die Frühlingsfeier, An meine Freunde) şi Friedrich Hölderlin. "Oda bucuriei" a lui Friedrich von Schiller, pe muzica finalului Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven a devenit imnul oficial al Uniunii Europene.
Cea mai cunoscută odă în limba română este Odă în metru antic (sapphic) de Mihai Eminescu, cu treisprezece redactări consecutive, fiind în varianta originară o odă adresată lui Napoleon Bonaparte. Ultima variantă, cea mai frumoasă, este lipsită de orice referire la acesta.
