Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia, sau PSDMR (Росси́йская Социа́л-Демократи́ческая Рабо́чая Па́ртия = РСДРП), cunoscut şi ca Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia, a fost un partid politic revoluţionar socialist din Rusia format în 1898 la Minsk, cu scopul de auni diferitele organizaţii revoluţionare într-un singur partid. PSDMR s-a divizat mai apoi în două facţiuni: cea bolşevică şi cea menşevică, primii ajungând să formeze mai târziu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.
Nu acesta a fost primul grup marxist din Rusia. Grupul pentru Eliberarea Muncii a fost format în 1883. La primul congres al partidului din 1898, toţi cei nouă delegaţi au fost arestaţi. PSDMR a fost creat că să se opună narodnicismului, (наро́дничество), populismului revoluţionar, programului Social Democraţilor (SD), care mai apoi s-au unit cu Partidul Socialis Revoluţionar (SR, Eserii) эсе́ры). Programul PSDMR a fost bazat pe teoriile lui Karl Marx şi Friedrich Engels – şi asta în ciuda faptului că, în conformitate cu teoriile marxiste, adevăratul potenţial revoluţionar se afla în mijlocul clasei muncitorilor industriali, iar Rusia era o ţară agrarla ă.
Înainte de al doilea Congres al partidului, în partid a intrat tânărul Vladimir Ilici Ulianov (Влади́мир Ильи́ч Улья́нов), mai bine cunoscut după pseudonimul Lenin (Ле́нин). În 1902el a publicat articolul Ce este de făcut?, subliniind vederile sale asupra ţelurilor partidului şi a metodelor de luptă: formarea unei avangărzi a proletariauli care avea nevoie de un partid disciplinat, centralizat, format din revoluţiionari de profesie.
În 1903, la al doilea congres al partidului ţinut în Belgia, s-a încercat crearea unei forţe unite. La acest congres însă, pe 17 noiembrie, partidul s-a divizat în două facţiuni ireconciliabile: bolşevicii conduşi de Lenin (большеви́к; "majoritarii") şi menşevicii (меньшеви́к; "minoritarii"), conduşi de Iulius Martov. În mod paradoxal, menşevicii erau de fapt cei mai mulţi, dar se pare ca numele de "bolşevici – majoritarii" şi "menşevici – minoritari" au fost luate după ce s-a votat pentru compoziţia corpului redacţional al ziarului partidului " Iskra " ("Scânteia"), unde "bolşevicii" au obţinut un vot în plus. Acestea au fost numele folosite de facţiuni de-a lungul întregului congres al partidului, care a desbătut propunerile lui Lenin. Acestea au rămas numele pe care sub care au fost cunoscute facţiunile după sciziunea din 1903, chiar dacă facţiunea lui Lenin a rămas mai puţin numeroasă decât cea a lui Martov până la Revoluţia rusă.
Poziţia lui Lenin în ceea ce priveşte centralismul democratic şi accesul limitat la statutul de membru a fost aceea care a cauzat sciziunea. Lenin era de părere că pentru a asigura victoria revoluţiei, membrii de partid trebuiau să fie revoluţionari profesionişti dedicaţi total revoluţiei, spre deosebire de Martov, care dorea o politică deschisă de cadre. În ciuda mai multor încercări de împăcare, sciziune s-a dovedit permamnentă.
Bolşevicii au câştigat puterea în timpul Revoluţiei ruse şi, în 1918, şi-au schimbat numele în Partidul Comunist. Ei au scos în afara legii pe menşevici după Rebeliunea din Kronstadt din 1921.
