Max Ernst
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Max Ernst (n. 2 aprilie1891, Brühl - d. 1 aprilie 1976, Paris) a fost un pictor şi sculptor modernist german, care a aderat în 1919 la curentul dadaist, pentru ca, în anul 1924 - o dată cu apariţia oficială a suprarealismului - să se încadreze în această mişcare.
Cuprins |
[modifică] Viaţa şi Opera
Max Ernst, fiul unui pictor care lucra la o şcoală de surdo-muţi, s-a născut la 2 aprilie 1891 în orăşelul Brühl, lângă Köln. În anul 1908 începe să studieze Filosofia, Psihologia şi Istoria Artelor la Universitatea din Bonn, unde îi va cunoaşte pe pictorul August Macke - care îl introduce în grupul "Der Blaue Reiter" ("Călăreţul albastru") - şi pe sculptorul Hans Arp, cu care va deveni prieten foarte apropiat. Începuturile sale artistice stau sub influenţa pronunţată a expresionismului german pe de o parte, şi a operelor lui Giorgio De Chirico pe de altă parte. Citeşte de asemenea foarte mult, cunoaşte operele lui Sigmund Freud, Guillaume Apollinaire şi Arthur Rimbaud. În timpul primului război mondial este rănit şi demobilizat. În anul 1918 se căsătoreşte cu Lou Strauss, dar, în 1922, după naşterea unui fiu, căsnicia lor se destramă.
[modifică] Perioada dadaistă
După ce se întoarce la Köln se împrieteneşte cu pictorul Johannes Theodor Baargeld şi - împreună - aderă în 1919 la mişcarea dadaistă, cu care îi familiarizase Hans Arp. Baargeld, Arp şi Ernst vor crea aşa-numitele "Fatagaga" (prescurtare de la Fabrication de Tableaux Garantis Gazométriques: "Fabricare de tablouri garantat gazometrice"), lucrări comune apărute din experimente legate de legea hazardului.
 Max Ernst lucrând la un model în gips |
 von minimax dadamax selbst konstruiertes machinchen, 1919-20 |
 Sfânta Cecilia: pianul invizibil, 1923 |
 Ubu Imperator, 1923 |
Îşi prezintă colajele la Târgul Internaţional "Dada" de la Berlin, din anul 1920. În anul 1921, André Breton prezintă publicului parizian o selecţie a operelor lui Max Ernst. Un an mai târziu, artistul soseşte la Paris, unde va rămâne cea mai parte a vieţii.
Max Ernst este una dintre personalităţile marcante ale dadaismului. Din această perioadă păstrează - printre altele - plăcerea pentru experimente. În decursul întregii sale cariere nu va înceta să elaboreze noi mijloace de expresie şi creaţie. Se serveşte în manieră originală de metoda colajului, în 1925 imaginează tehnica frotajului, care constă în frecarea creionului pe hârtia fixată în crăpăturile din parchet şi, ulterior, în completarea imaginilor astfel obţinute cu motive personale. Colajele lui Ernst - spre deosebire de acele hârtii lipite ale cubiştilor sau de asamblajele "Merz" ake lui Kurt Schwitters - sunt fragmente de poezii dadaiste, transcripţii extravagante sau descrieri banale, adeseori redactate în mai multe limbi. Max Ernst dezvoltă şi alte tehnici semiautomate: amprente, zgârieturi (grattage), decalcomanii, fotomontaje sau dripping-uri (metodă constând în împrăştierea vopselei cu ajutorul unui beţişor pe pânza întinsă jos pe podea).
[modifică] Perioada suprarealistă
Max Ernst nu a primit viză pentru a participa în 1921 la expoziţia sa de la Paris organizată de André Breton, Franţa fiind încă dominată după primul război mondial de sentimente antigermane. Câteva luni mai târziu, André Breton şi Max Ernst se întâlnesc în Tirol, apoi Breton şi Paul Éluard cu soţia lui Gala pleacă la Köln. Max Ernst se împrieteneşte cu Éluard şi devine amantul soţiei acestuia. Éluard, adept al iubirii libere, nu protestează, o va ceda de fapt mai târziu definitiv pe Gala lui Salvador Dalí. În anul 1925, după apariţia oficială a suprarealismului, Ernst aderă la această mişcare, din care va fi mai târziu de două ori exclus, în 1938 şi 1954. Din 1922 se stabileşte la Paris şi este cosemnatar al revistei "Manifestul Suprarealismului", participă la toate expoziţiile mişcării şi se îndrăgosteşte de Marie-Berthe Aurenche, care în ochii lui posedă "frumuseţea personajelor lui Botticelli". O va părăsi totuşi pentru o tânără irlandeză, Leonora Carrington, pictoriţă ca şi el. Amândoi pleacă în 1941 în America, Leonora se îmbolnăveşte însă de o afecţiune psihică, iar Ernst îşi găseşte scăparea cu o altă amantă, Peggy Guggenheim, din familia cunoscuţilor colecţionari de artă, cu care se şi căsătoreşte, dar căsnicia lor nu va dura nici măcar un an. În 1942, pleacă în Arizona cu pictoriţa Dorothea Tanningg, cu care se va căsători în anul 1946. Va reveni în Franţa în 1953, iar un an mai târziu primeşte Marele Premiu la Bienala de la Veneţia, fapt pentru care grupul suprarealist îl renegă. Max Ernst moare la 1 aprilie 1976 în Paris.
 Maica Domnului pedepsind pe Pruncul Iisus, 1926 |
 Triumful suprarealismului, 1937 |
 Vox Angelica, 1945 |
 Grădina Franţei, 1962 |
Din anul 1924 până în 1938, Max Ernst este unul din reprezentanţii de frunte ai picturii suprarealiste, în mod evident sub influenţa lui Giorgio De Chirico. Totuşi Ernst se deosebeşte de predecesorul său prin dimensiunea uneori blasfemică ("Maica Domnului pedepsind pe Pruncul Iisus", 1926, "Pietà sau revoluţia nocturnă", 1923) a operei sale, moştenire a spiritului anarhic specific revoltei dadaiste. În 1929, se întâlneşte cu Alberto Giacometti şi publică romanul-colaj "Femeia cu o sută de capete", colaborează cu Salvador Dalí la filmul suprarealist "Vârsta de aur". Cultul pentru insolit se păstrează şi în sculpturile sale, unde - concrete şi pregnante - volumele au totuşi capacitatea de a instaura convenţiile visului.
Creaţia lui Max Ernst, localizată "în afara picturii" - după cum singur obşnuia să spună -, va influenţa în mod considerabil numeroase generaţii de artişti, mai ales în Statele Unite, ca Jackson Pollock sau Robert Motherwell.
[modifică] Bibliografie
- Max Ernst: Beyond Painting and Other Writings by the Artist and His Friends, New York, 1948
- Sam Hunter (ed.): Max Ernst: Sculpture and Recent Painting, New York, 1966
