Ebooks, Audobooks and Classical Music from Liber Liber
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z





Web - Amazon

We provide Linux to the World


We support WINRAR [What is this] - [Download .exe file(s) for Windows]

CLASSICISTRANIERI HOME PAGE - YOUTUBE CHANNEL
SITEMAP
Audiobooks by Valerio Di Stefano: Single Download - Complete Download [TAR] [WIM] [ZIP] [RAR] - Alphabetical Download  [TAR] [WIM] [ZIP] [RAR] - Download Instructions

Make a donation: IBAN: IT36M0708677020000000008016 - BIC/SWIFT:  ICRAITRRU60 - VALERIO DI STEFANO or
Privacy Policy Cookie Policy Terms and Conditions
Bulgari bănăţeni - Wikipedia

Bulgari bănăţeni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ziarul Náša glás
Extinde
Ziarul Náša glás

Bulgarii bănăţeni (bulgară: банатски българи, banatski balgari; numiţi şi palkene sau palchene) sunt o minoritate bulgară care locuiesc predominant în Banatul românesc. Religia lor este romano-catolică şi se trag dintr-un grup de paulicieni din nordul şi nord-vestul Bulgariei (din împrejurimile Nicopole, Kiprovet, Svishtov). Bulgarii bănăţeni locuiesc în această regiune din secolul XVII şi vorbesc o limbă aparte, o formă codificată a dialectului bulgar oriental, cu influenţe lexicale din germană, maghiară, română şi sârbo-croată.

Conform cu date neoficiale, aproximativ 12.000 de bulgari locuiesc în Banatul românesc şi 3.000 în Banatul sârbesc. Statisticile oficiale româneşti arată însă că în Banatul românesc locuiesc 6.500 de bulgari.

Cuprins

[modifică] Istoric

Migraţia paulicienilor bulgari în zona Banatului a început după eşecul răscoalei antiotomane de la Chiprovtsi, în 1688 şi după o serie de războaie maghiaro-turce şi austro-turce. Aceştia au traversat Dunărea în căutarea unui trai mai decent, în afara Imperiului Otoman, după lungi negocieri cu conducătorii austrieci care le-au acordat ulterior dreptul să se stabilească în Transilvania şi Banat, aflate sub stăpânire austriacă la acea vreme. În 1738 bulgarii au întemeiat Beşenova Veche (Star Beshenov sau Stár Bišnov), care, locuită de 3.200 dintre ei şi cunoscută oficial sub numele de Dudeştii Vechi, este în prezent centrul cultural al bulgarilor bănăţeni. Vinga, întemeiată în 1741 de bulgari provenienţi din Kiprovet[1](vestul Bulgariei) şi bulgari pavlicheni din jurul oraşului Nikopole, din satele Belene, Ores, Trancevica şi altele, este al doilea centru important al acestora.

Iniţial bulgarii bănăţeni locuiau doar în părţi din regiunea la nord de Dunăre, dar unele grupuri s-au mutat în secolul XIX la sud, în Serbia.

După ce Bulgaria şi-a căpătat independenţa în 1878, mulţi bulgari din Banat au decis să se mute înapoi în vestul Bulgariei, deşi drasticele consecinţe ale Primului război mondial au forţat pe unii să migreze înapoi în Banat.

[modifică] Limba

Dialectul vorbit de bulgarii din Banat poate fi clasificat ca aparţinând grupului bulgar oriental. O caracteristică tipică a acestuia este vocala "ы", care poate fi folosită etimologic sau poate substitui vocala "i". Alte caracteristici fonologice sunt: "ê" ("e" larg)de la yat din vechea slavonă bisericească şi transformarea lui "o" în "u" dar mai des a lui "e" în "i": selu în loc de selo (sat). Un alt semn al originii bulgare orientale este pronunţarea moale a consoanelor finale, tipică pentru alte limbi slave, dar care se găsesc doar în bulgara dialectală (spre exemplu tavan sună ca tavanj în sârbă).

Din punct de vedere lexical, limba bulgarilor din Banat a împrumutat multe cuvinte din limba germană (drot din germana "Draht" - fir, gang din Gang - coridor, gang) şi din ungară (perna - pernă) datorită contactului strâns cu celelalte populaţii ale Banatului multietnic. Circa 20% din vocabularul bulgar bănăţean este de împrumut. Marea majoritate a bulgarilor sunt bilingvi, a doua limbă fiind predominant limba română.

Limba bulgară bănăţeană foloseşte o scriere proprie, bazată pe versiunea croată a scrierii latine şi păstrează multe caracteristici arhaice în limba vorbită în Bulgaria. Limba a fost codificată încă din 1866 şi este folosită în literatură şi în presă, ceea ce o deosebeşte de dialectele simple.

[modifică] Cultura

Bulgarii bănăţeni au o serie de tradiţii specifice precum colindatul băieţilor cu betleemul de Crăciun, colindatul fetelor de florii, Baba marta, farsangul.

Farsangul la bulgarii din Banat este sărbătoarea de lăsatul secului. Potrivit obiceiurilor, petrecerea durează până la Miercurea cenuşii, când începe Postul Paştelui. În tot acest timp în localităţile unde locuiesc bulgari se organizează baluri mascate şi spectacole.

Sărbătoarea cea mai spectaculoasă din calendarul popular bulgăresc este Baba Marta, care, ca şi Baba Dochia, personifică primăvara. La sfârşitul lui februarie, bulgarii fac curăţenie generală în case, deoarece se spune că Baba Marta nu vizitează decât casele ingrijite. Batrânii nu trebuie să iasă prea devreme din casă, pentru că bătrâna doreşte să intâlnească doar fete tinere şi femei. În ultima zi a lunii februarie, copiii din mediul rural aprind un foc cât se poate de mare. Ei strigă: «Baba Marta, eu te incălzesc pe tine azi, iar tu să mă încălzeşti pe mine mâine!» şi se adună în jurul focului, cu diverse strigături, iar când focul se stinge, sar peste el. Focul trebuie sa ardă cât mai mult şi cât mai sus ca să o încălzească pe Baba Marta, care personifică şi soarele care poate să ardă feţele oamenilor[2].

Bulgarii bănăţeni sunt reprezentaţi de Uniunea Bulgarilor din Banat - România (UBB) care publică ziarul Náša glás şi revista Literaturna misal.

[modifică] Populaţia

Într-un recensământ al populaţiei din Banat, atât cel românesc cât şi cel sârbesc, efectuat în 1770 de Contele Clary rezultau un număr de 8.683 de bulgari.[3] După Primul Razboi Mondial, multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat în Arad şi Timişoara. Odată cu venirea comunismului în România, scăderea populaţiei de bulgari din localităţile originare s-a pronunţat. Colectivizarea a privat de proprietăţi extinse de pământ a familiilor bulgare care s-au văzut nevoite să se mute la oraş, unde au găsit locuri de muncă. Astfel, din principalele trei sate bulgăreşti, Vinga, Dudeştii Vechi şi Breştea, marea majoritate a bulgarilor s-au mutat la Timişoara. Aici, conform recensământului din 1992 existau 1.320 de bulgari şi 6.466 în întregul judeţ Timiş.[4]

[modifică] Politică

Bulgarii bănăţeni au înfiinţat iniţial Uniunea Bulgară Banat-România, cu sediul la Timişoara. Împreună cu celelalte comunităţi bulgare din România, din Oltenia şi Muntenia au înfiinţat la Bucureşti Asociaţia Culturală Bulgară, transformată mai târziu, în Comunitatea "Brastvo" a bulgarilor din România.

În perioada 1990 - 1996, reprezentantul minorităţii bulgare în Camera Deputaţilor a fost preşedintele Uniunii Bulgare din Banat, Carol Ivanciov. La alegerile din 1996, locul minorităţii bulgare în Parlamentul României a fost câştigat de reprezentantul Comunitătii "Brastvo", Florin Simion. În aceste alegeri, Comunitatea "Brastvo" a obtinut 5.359 de voturi, iar Uniunea Bulgară din Banat – 4.115 voturi. La alegerile din noiembrie 2000, reprezentant al minorităţii bulgare în Camera Deputaţilor a fost ales Petru Mirciov, din partea Uniunii Bulgare din Banat.[5]

[modifică] Vezi şi

Portal Portal Banat

[modifică] Legături externe

[modifică] Note


Our "Network":

Project Gutenberg
https://gutenberg.classicistranieri.com

Encyclopaedia Britannica 1911
https://encyclopaediabritannica.classicistranieri.com

Librivox Audiobooks
https://librivox.classicistranieri.com

Linux Distributions
https://old.classicistranieri.com

Magnatune (MP3 Music)
https://magnatune.classicistranieri.com

Static Wikipedia (June 2008)
https://wikipedia.classicistranieri.com

Static Wikipedia (March 2008)
https://wikipedia2007.classicistranieri.com/mar2008/

Static Wikipedia (2007)
https://wikipedia2007.classicistranieri.com

Static Wikipedia (2006)
https://wikipedia2006.classicistranieri.com

Liber Liber
https://liberliber.classicistranieri.com

ZIM Files for Kiwix
https://zim.classicistranieri.com


Other Websites:

Bach - Goldberg Variations
https://www.goldbergvariations.org

Lazarillo de Tormes
https://www.lazarillodetormes.org

Madame Bovary
https://www.madamebovary.org

Il Fu Mattia Pascal
https://www.mattiapascal.it

The Voice in the Desert
https://www.thevoiceinthedesert.org

Confessione d'un amore fascista
https://www.amorefascista.it

Malinverno
https://www.malinverno.org

Debito formativo
https://www.debitoformativo.it

Adina Spire
https://www.adinaspire.com