Reforma radicală
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Reforma radicală din secolul XVI a fost o reacţie la ce se resimţea ca fiind corupţia Bisericii Catolice şi la mişcarea protestantă în expansiune condusă de Martin Luther. Populară mai ales în rândul ţărănimii Germaniei şi a Ţărilor de Jos, Reforma radicală a dat naştere a numeroase grupări anabaptiste în toată creştinătatea.
Cuprins |
[modifică] Caracteristici
Spre deosebire atât de catolici, cât şi de mişcările protestante evanghelică şi reformată (zwingliană şi calvinistă), Reforma radicală a abandonat în general ideea „Bisericii vizibile” ca deosebită de „Biserica invizibilă”. Astfel, Biserica ar consta numai din comunitatea de credincioşi care l-au acceptat pe Isus Cristos prin botezul la maturitate.
[modifică] Primele forme de anabaptism
Primele forme de anabaptism erau adeseori mileniste, susţinând în centrul credinţei lor sfârşitul iminent al lumii. Acest fapt este cel mai uşor observabil în cazul guvernării de către Ioan de Leida a oraşului Münster în 1535, în cele din urmă înlăturată de episcopul catolic de Münster şi de landgraful luteran de Hessa. După căderea Münsterului, câteva grupări mici au continuat să adere la credinţele anabaptiste revoluţionare. Cea mai mare şi importantă dintre aceste grupări, batenburgerii, a persistat în diverse forme până în anii 1570.
[modifică] Forme mai târzii de anabaptism
Formele mai târzii de anabaptism au avut o amploare mult mai mică, concentrându-se pe formarea de comunităţi mici, separatiste. Ca variante s-au dezvoltat menoniţii, comunităţile amish şi hutteriţii.
[modifică] Alte forme de reformă radicală
În plus faţă de anabaptişti, s-au identificat şi alte forme de reformă radicală. În mod notabil, George Hunston Williams, marele clasificator al Reformei radicale, considera formele incipiente de unitarianism (cum ar fi socinienii ca Michael Servetus) şi alte fenomene care ignorau cristologia niceeană, acceptată de catolici, ortodocşi şi formaţiunile protestante majore, ca parte a Reformei radicale.
