Primul conciliu de la Niceea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sinodul I Ecumenic de la Niceea - Primul conciliu de la Niceea - s-a desfăşurat în anul 325.
La acest sinod întâi ecumenic, convocat de împăratul Constantin cel Mare au participat după unele mărturii 200, după altele 318 episcopi din tot ţinutul creştin, mai puţin de la iudeii creştini şi de la Biserica Mar Thoma. Sinodul a discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria. Acesta susţinea că Isus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veşnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Isus şi l-ar fi înfiat. Discuţia centrală a acestui sinod se poartă în jurul termenului de "homoousios" (cosubstanţial, de aceeaşi fiinţă). Arius propunea formula "homiousios" (de fiinţă asemănătoare), în sensul că Isus ar fi primit o fiinţă asemănătoare Tatălui şi nicidecum aceeaşi fiinţă. De asemenea, doctrina ariană susţine că: «a fost o vreme când Fiul nu exista », adică Fiul ar fi fost o creatură superioară, dar totuşi doar o creatură.» Exact acest lucru e lămurit de sinodul I de la Niceea: Isus Christos este «de o fiinţă» (homoousious) cu Tatăl». Fiul este «născut, iar nu făcut». Primele opt articole ale simbolului niceno-constantinopolitan reprezintă formula dogmatică adoptată de acest sinod.
Se consideră că acest conciliu a fost prezidat de către Alexandru, papa Alexandriei. În general este acceptat că au participat 318 episcopi, dar cifrele variază (Socrate Scolasticul, Epifanie de Salamina şi Eusebiu de Cezareea vorbesc de 250; Eustaţiu de Antiohia: 270; Atanasiu de Alexandria, în jur de 300; Gelasiu de Cizic, peste 300). Istoricii moderni sunt de părere că cifra de 318 episcopi este amplificată simbolic, probabil în legătură cu numărul bărbaţilor înarmaţi ai lui Abraham din Geneză (14,14).
Printre participanţi s-au numărat şi Eustaţiu al Antiohiei, Macariu al Ierusalimului, Ossiu de Cordoba, precum şi diaconii Vit şi Vicenţiu, diaconi de la Roma (delegaţii papei Silvestru I), aceştia din urmă fiind şi primii semnatari. Deşi numărul de mai sus este impresionant, numărul celor invitaţi de împăratul Constantin a fost cu mult mai mare, 1800, adică toţi episcopii bisericii creştine din acea vreme. De asemenea, fiecare episcop a avut voie să ia cu sine doi preoţi şi trei diaconi, situaţie în care numărul total al participanţilor a fost semnificativ mai important.
Tot cu acest prilej s-au adoptat şi 20 de canoane care s-au referit la (pe canoane):
- 1. cei care se mutilează sau cer să fie mutilaţi să nu fie primiţi în cler;
- 2. cei de curând botezaţi să nu fie promovaţi de-ndată la Ordul sacru;
- 3. viaţa clandestină a clericilor;
- 4. cerinţe pentru a fi consacrat episcop;
- 5. situaţia celor excomunicaţi şi datoria de a ţine sinod de două ori pe an î fiecare dioceză;
- 6. precedenţa anumitor sedii episcopale; consensul mitropolitului pentru a fi consacrat episcop;
- 7. episcopul Ierusalimului;
- 8. atitudinea faţă de catari;
- 9. promovarea la preoţie fără examenul recerut;
- 10. cei care şi-au renegat credinţa în timpul prigoanei şi apoi admişi între clerici;
- 11. renegarea propriei credinţe de către mireni;
- 12. cei care au părăsit lumea pentru viaţa consacrată şi apoi s-au întors la ea;
- 13. penitenţii care cer Euharistia pe patul morţii;
- 14. despre catecumenii lapşi (care au cedat în timpul prigoanei);
- 15. despre clericii care se mută din loc în loc;
- 16. despre clericii care nu locuiesc în bisericile pentru care au fost aleşi;
- 17. despre clericii cămătari;
- 18. locul diaconilor la celebrările liturgice şi rândul lor la împărtăşanie;
- 19. despre cei care vin în Biserica catolică de la eroarea (erezia) lui Paul din Samosata şi despre diaconese;
- 20. în zilele de duminică şi-n Cincizecime nu trebuie să se facă rugăciuni în genunchi.
- Data celebrării Paştilor.
Mărturisirea de credinţă a celor 318 Părinţi prezenţi în Conciliu.
Se pare că episcopii participanţi ar fi elaborat şi o scrisoare către egipteni.
Sinodul I ecumenic prezintă o deosebită importanţă prin aceea că a fost prima adunare a episcopilor din întreaga biserică, împrejurare în care s-au dezbătut probleme doctrinale fundamentale şi s-au luat decizii majore care privesc dreapta credinţă şi unitatea bisericii. El reprezintă şi o cotitură bruscă în modul în care au fost priviţi creştinii: dacă înainte ei erau crunt persecutaţi, Constantin cel Mare s-a arătat un fervent susţinător al lor, sinodul însuşi fiind deschis în prezenţa împăratului.
