Marşul cel Lung
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la retragerea strategică a armatelor comuniste din provincia Jiangxi. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Marşul cel Lung (dezambiguizare).
Marşul cel Lung (în limba chineză: 長征) a fost o retragere militară masivă a armatei comuniste chineze, precursoarea Armatei Populare de Eliberare, mişcare strategică înfăptuită pentru a evita anihilarea totală în lupta cu forţele Kuomintangului. Armata Republicii Sovietice Chineze condusă de Mao Zedong şi Zhou Enlai, era pe punctul de a fi definitiv distrusă în provincia Jiangxi (octombrie 1934) de armatele conduse de Chiang Kai-Shek. Comuniştii au scăpat din încercuire şi s-au retras către nord într-un marş de aproximativ 8.000 km şi 370 de zile. Retragerea s-a desfăşurat prin unele dintre cele mai dificile terenuri ale Chinei de vest, spre apus şi mai apoi către nord, către provincia Shaanxi. (În 2003, Ed Jocelyn şi Andrew McEwen[1] au refăcut drumul retragerii comuniste în 384 de zile[2] şi au estimat că marşul a avut numai 6.000 de kilometri.[3])
Cuprins |
[modifică] Începerea retragerii
În 1934, armata comunistă avea o bază de acţiune în provincia Jiangxi, înclusiv facilităţi industriale, în zonă fiind proclamată o republică comunistă - Republica Sovietică Chimneză. Armata Naţională Revoluţionară condusă de Chiang Kai-shek a reuşit să încercuiască provincia Jiangxi. În această acţiune, Chiang Kai-shek s-a bucurat de sprijinul consilierului militar german Hans von Seeckt. Naţionaliştii au reuşit să încercuiască zona, urmărind să-i înfrângă pe comunişti prin înfometare. Comuniştii au hotărât să efectueze o retragere strategică pentru a evita anihilarea.
Prima acţiune a retragerii a fost efectuată de Fang Zhimin. Fang Zhimin a reuşit o străpungere a liniilor în iunie, urmată de o a doua în august, condusă de Xiao Ke. Aceste acţiuni au surprins luptătorii Kuomintangul, care nu se aşteptau la un atac împotriva poziţiilor lor fortificate din partea comuniştilor, care erau înferiori din punct de vedere numeric.
În ciuda importanţei şi succesului acestor atacuri, ele s-au dovedit de fapt diversiuni, care urmau să ascundă mişcările mai importante de retragere. În octombrie, o forţă de 130.000 de oameni, aflată sub conducerea lui Bo Gu şi Li De, a străpuns liniile naţionaliştilor. Dintre cei aproximativ 130.000 de oameni, cam 86.000 o reprezentau soldaţii, 11.000 personalul administrativ, restul fiind format din civili simpatizanţi ai comuniştilor. Această acţiune militară a fost sprijinită de o serie de diversiuni locale în timpul străpungerii pricipale, dar şi după aceasta.
[modifică] Cucerirea puterii de către Mao Zedong
După câteva luni de marş către apus, armata comunistă, hărţuită fără întrerupere de Kuomintang, era epuizată. Comuniştii suferiseră pierderi uriaşe. După ce străpunseseră trei linii ale forţelor naţionaliste, Armata Roşie Chineză pierduse mai mult de 5.000 de oameni, toţi sprijinitorii civili şi mai avea în faţă încă cinci linii defensive ale Kuomintangului. În aceste condiţii grele s-a ţinut conferinţa comunistă de la Zunyi (provincia Guizhou) 15 – 18 ianuarie 1935. Aici, comuniştii au ales noile organe de conducere ale partidului. Mao Zedong a reuşit să obţină sprijinul majorităţii comuniştilor prezenţi la întrunire. Deşi nu a fost ales în funcţia de Secretar General, Mao a căpătat suficientă putere pentru a controla toate funcţiile din partid. Mao a fost ales ca unul dintre cei trei membri ai "Comisiei pentru problemele militrare". Ceilalţi doi membri erau Zhou Enlai şi Wang Jiaxiang, (Zhou fiind directorul Comisiei). Cum Zhou şi Wang nu aveau priceperea militară a lui Mao, acesta din urmă a fost în fapt cel care a deţinut puterea supremă asupra Armatei Roşii după Conferinţa de la Zuiyi.
Când Armata Roşie şi-a reluat marşul către nord, au trebuit să găsească o rută ocolitoare, deoarece drumul direct către Sichuan era blocat de forţele lui Chiang. Dorinţa lui Mao era să se unească cu forţele lui Zhang Guotao din nord. În ciuda încercărilor lui Chiang de a bloca trecerea comuniştilor, printr-o serie de manevre tactice gândite şi executate strălucit în provincia Guizhou, comuniştii au străpuns frontul inamic, pe 8 mai reuşind să traverseze râul Iangtze. În acest moment, după şapte luni de la plecarea din Jiangxi, Mao mai avea sub comanda sa numai 25.000 de oameni.
Comuniştii au hotărât să se îndrepte către provincia Shaanxi, deşi decizia nu a fost unanimă. Lideri precum Zhang Guotao preferau să se statornicească în apropierea graniţelor Uniunii Sovietice. Însă Mao a fost cel care a hotărât în cele din urmă direcţia de urmat.
Armata comunistă a intrat în zone populate de minorităţi etnice ostile chinezilor. Astfel, forţele comuniste erau hărţuite nu numai de Kuomintang, dar şi de aliaţii acestora din rândul şefilor războinici locali, ca şi de triburile ostile tuturor chinezilor. Terenul pe care au trebuit să-l traverseze chinezii era unul extrem de dificil, traversând munţi, râuri şi defilee, în tot acest timp comuniştii luptând neîntrerupt împotriva inamicilor. Luptele de la podul Luding sunt emblematice pentru duritatea "Marşului cel Lung".
În iulie, trupele conduse de Mao s-au unit cu cele care soseau din provincia Henan. La scurtă vreme însă, după o serie de neînţelegeri cu privire la cale de urmat în continuare, cele două armate s-au despărţit, forţele de sub conducerea lui Mao s-au îndreptat către Shaanxi printr-o zonă mlăştinoasă, unde a trebuit să facă faţă mai multor ambuscade ale tibetanilor şi ale triburilor Hui. În octombrie, comuniştii au reuşit să ajungă în sfârşit în Shaanxi.
În timpul deplasării lor, comuniştii au confiscat bunurile şi armele şefilor militari locali şi ale moşierilor, recrutând, de asemenea, noi luptători din rândurile ţăranilor şi ale păturilor sărace de la oraşe. Cu toate acestea, numai aproximativ 8.000 de luptători – Frontul I al Armatei Roşii – au mai ajuns sub comanda lui Mao la Yan'an în 1935. Dintre aceştia, mai puţin de 7.000 de luptători erau dintre cei care porniseră în 1934 în "Marşul cel Lung". Epuizarea fizică, foamea, frigul, bolile, dezertările şi pierderile în lupte au contribuit la rărirea rândurilor forţelor comuniste. Datorită acestor pierderi, numărul membrilor de partid a scăzut de la 300.000 la numai 40.000.
[modifică] Concluzii
În ciuda costurilor sale, "Marşul cel Lung" a asigurat Partidului Comunist Chinez izolarea de care avea nevoie, permiţând armatei sale să se refacă în nordul Chinei. De asemenea, această acţiune a crescut reputaţia partidului comunist în rândurile ţărănimii chineze, în mod special datorită hotărârii şi vitejiei participanţilor la marşul cel Lung. Acest respect a crescut după punerea la punct a doctrinei militare cunoscute ca Cele trei reguli ale disciplinei şi cele opt puncte de atenţie, care stabilea printre altele că proprietatea ţărănească nu trebuie confiscată, locuitorii satelor trebuie respectaţi, şi că orice alimente necesare aprovizionării luptătorilor trebuie plătite cinstit producătorilor. Printr-o astfel de politică, Mao a asigurat nu numai sprijinul material al ţăranilor, dar şi o rezervă importantă pentru recrutarea în rândurile Armatei Roşii.
După încheierea celui de-al doilea război mondial, armata comunistă, devenită între timp Armata Populară de Eliberare, a reuşit să alunge Kuomintangul din China Continetală pe insula Taiwan. După proclamarea Republica Populară Chinezepublicii Populare Chineze, "Marşul cel Lung" a fost glorificat ca un simbol al puterii şi dârzeniei partidului comunist.
Marşul cel Lung a fost un eveniment important, care a dus la întărirea rolului lui Mao ca lider de necontestat al partidului. Unii dintre participanţii la "Marşul cel Lung" au devenit conducători importanţi de partid şi de stat, aşa cum au fost Zhu De, Lin Biao şi Deng Xiaoping.
