Giotto

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Giotto di Bondone, (n. ca.1267, Colle di Vespignano/Mugello - d. 8 ianuarie 1337, Florenţa), a fost un pictor şi arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene şi predecesorul artei moderne. Giotto a înlocuit compoziţia ornamentală bizantină cu reprezentarea spaţiului tridimensional, ceea ce semnala descoperirea perspectivei renascentiste.

[modifică] Viaţa şi opera

Giotto s-a născut nu departe de Florenţa, la Colle di Vespignano din provincia Mugello, într-o familie săracă de ţărani. Deoarece era nepotul lui Angiolo (Giotto ar fi fost diminutivul de la Ambrogiotto sau Angiolotto) şi fiul lui Bondone, l-au numit Giotto di Bondone. Se povesteşte că pictorul Cimabue l-ar fi întâlnit pe Giotto în timpul unei plimbări, pe când băiatul păzea o turmă de oi. Tânărul păstor era cufundat în desenarea unei oi pe o piatră, liniile desenului fiind ferme şi precise. Cimabue a fost încântat de desen şi l-a luat pe Giotto cu el la Florenţa. În acele vremuri pictura era privită ca o meserie, principala sarcină a pictorului fiind aceea de a decora biserici, având nevoie de multe ajutoare. Giotto l-a însoţit pe Cimabue în călătoriile lui la Assisi şi la Roma, unde maestrul avea de executat numeroase comenzi. Nu se ştie exact când a părăsit atelierul lui Cimabue, însă cunoaştem două date care marchează păşirea în maturitate a lui Giotto: 1287, anul în care se căsătoreşte cu Ciuta (diminutivul prenumelui Ricevuta) di Lapo dell Pela, şi 1290, când pictează prima sa mare operă, un crucifix pentru Biserica Santa Maria Novella din Florenţa.

După aceasta călătoreşte la Assisi, unde pictează în nava bisericii superioare o serie de fresce reprzentând viaţa Sfântului Francisc (1296-1299). Doi ani mai târziu, Giotto realizează la Roma mozaicul reprezentând barca lui Petru, aşezată în sala de coloane a Bazilicii Sfântul Petru. În anul 1300, la dorinţa papei Bonifaciu al III-lea, Giotto realizează decoraţia "Lojei fericiţilor" din Bazilica San Giovanni in Laterano.

Picturile din Roma îl fac celebru, Giotto încă nu împlinise patruzeci de ani când la Florenţa are deja câteva case, atelier şi numeroşi elevi. Comenzile sosesc de pretutindeni. Pictează la Rimini pentru călugării franciscani fresce reprezentând minunile Sfântului Anton, picturi care - din păcate - s-au deteriorat în decursul anilor.

Între anii 1304-1306, artistul decorează cu picturi capela "Scrovegni" din Padova, aceste fresce fiind considerate cele mai însemnate opere ale sale.

În anul 1311, Giotto se reîntoarce la Florenţa. Începând din anul 1317, pictează fresce în Biserica Santa Croce. Dintre cele patru capele zugrăvite de el, azi mai pot fi admirate doar două: "Bardi" şi "Peruzzi". În acelaşi timp artistul realizează picturi şi pentru Palatul "Bargello", care de asemenea nu s-au mai păstrat.

Între anii 1328-1333, Giotto se găseşte la curtea regelui Carol Robert din Napoli. Dintre frescele pictate aici ne-au rămas doar câteva fragmente.

După întoarcerea sa la Florenţa (1334), Giotto este decorat de către consiliul oraşului şi devine intendentul tuturor clădirilor oficiale şi fortificaţiilor din oraş. Este însărcinat cu conducerea construcţiei Domului şi proiectează "Le Campanile" (clopotniţa) catedralei, a cărei construire se începe în anul 1334.

Giotto petrece următorii doi ani la Milano, unde lucrează din însărcinarea Ducelui Visconti, dar din păcate din aceste opere nu s-a păstrat nimic. În 1336 este chemat la Avignon, unde era sediul papilor în acea epocă, dar Giotto nu mai poate onora comanda făcută, pentru că pe 8 ianuarie 1337 moare. Este înmormântat în Biserica Santa Croce. A fost eternizat în opere literare de către poeţi. În "Divina Comedie", Dante îl aşează pe Giotto în "Purgatoriu", Boccaccio îl descrie ca cel mai mare pictor al lumii, "avem dreptul să-l numim una dintre luminile Florenţei".

După moartea lui Giotto, arta italiană rupe definitiv legăturile cu tradiţiile bizantine. În jurul anului 1415, arhitectul Filippo Brunelleschi încearcă să reprezinte în perspectivă Domul şi Palazzo Vecchio din Florenţa. Pictorul Masaccio pictează Răstignirea pentru Biserica Santa Maria Novella urmând principiile perspectivei reale. În sfârşit, Leonardo da Vinci va formula definitiv regulile perspectivei pe baza principiilor opticei.

[modifică] Citate

• "Acest om extraordinar emană din sine culorile şi, datorită acestui fapt, pictura sa prezintă natura într-un chip nou" (Cennino di Drea, ca. 1390)
• "Giotto i-a ajuns din urmă nu numai pe maeştrii epocii sale, ci şi pe toţi artiştii care l-au precedat" (Leonardo da Vinci)