Drept roman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dreptul roman este sistemul Republicii romane şi al Imperiului Roman, din cele mai îndepărtate timpuri ale Imperiului Roman de Răsărit şi ale împăratului bizantin Iustinian I după căderea Romei însăşi.

Dreptul roman este fundamentul multor sisteme legale din lume.

• Legea Comunelor a fost în original bazată pe dreptul roman, înainte de a-şi dezvolta o proprie tradiţie în Anglia, de unde s-a extins spre Regatul Unit, în afară de Scoţia, şi până în Statele Unite ale Americii, excluzând Louisiana, şi spre cele mai îndepărtate colonii britanice.

• În contrast, aşa-numitele sisteme bazate pe Codul Civil sunt nu mai direct bazate pe dreptul roman; Sistemele legale ale celor mai multe ţări din Europa continentală şi din America de Sud au intrat în această categorie, frecvent prin Codul Napoleonic. Acestea sunt numite sisteme judiciare latine (sau "jure latino curente").

Dreptul roman îşi are începuturile în codul cunoscut ca şi Cele douăsprezece table (449 î.Hr.). De atunci, dreptul roman a devenit unul foarte avansat pentru acele timpuri, dezvoltând, în secole, multe instituţii legale, care şi astăzi sunt garantate într-un stat de drept.

De exemplu, a existat o lege romană care definea diferenţa dintre contract şi prejudiciu; înainte (ca şi în dreptul vechi grecesc), violarea contractului ers simplu un fel de prejudiciu. Deci, diferenţierea dintre posesie (care este o efectiv o situaţie: cineva are ceva) şi proprietate (care este un drept; mai târziu formulat ca dreptul cuiva de a face ce doreşte cu ceva) a fost dezvoltată în dreptul roman, cel mai bine vizibilă în rei vindicatio, acţiunea proprietarului faţă de posesor de a-i achita o parte din proprietate. În final, originea conceptului de astăzi, referitoare la faptul că contractele sunt valide când există o întâlnire a opiniilor poate fi găsită în legile romane de astăzi referitoare la credite, care puteau fi primite prin liberă-înţelegere, şi care erau numite stipulatio.

Dreptul roman a dezvoltat şi conceptul de lege pentru cetăţeni şi lege pentru străini – începuturile Dreptului internaţional privat.

Împăratul Iustinian a realizat Codex şi Pandectae, pentru a restructura Dreptul roman, un set de cincizeci de cărţi care au fost terminate în 533. Împăratul a ordonat de asemenea producerea unui manual, Iustiniani Institutiones (Manualul iustinian), la începutul anilor 530. S-a încercat învăţarea studenţilor la drept cu Dreptul roman, prin acest manual de doar patru cărţi. Munca lui Iustinian a fost terminată de Pandectae (sau Digeste), Instituţiile şi Codexul fiind o parte din Corpus Juris Civilis. Acesta a fost denumit cel mai copiat cod scris vreodată, aflându-se pe masa de studiu a studenţiilor de la drept din ţările ce foloseau Codul Civil până în secolul XVI.