Conciliul de la Calcedon
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon - sau Conciliul de la Calcedon - s-a desfăşurat la iniţiativa împăratului Marcian, a fost prezidat de episcopul Anatolie al Constantinopolului şi a reunit 5-600 de episcopi. Papa de atunci, Leon I, a trimis cinci reprezentanţi.
Sfinţii Părinţi reuniţi la Sinodul IV ecumenic de la Calcedon atestă din nou valibilitatea Crezului elaborat de către Sinodul I ecumenic de la Niceea, fac referire la contribuţiile Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol privind Duhul Sfânt, vin cu precizări prin care explică cele afirmate în Crez (subliniind că prin aceasta nu fac modificări ale mesajului, ci doar ajută la o mai clară înţelegere a lui) şi interzic modificări ulterioare ale Crezului.
Tot în scopul clarificării doctrinale se subliniază că în Iisus Christos sunt cele două naturi (divină şi umană) şi că Fecioara Maria este născătoare de Dumnezeu.
Principala erezie combătută de acest sinod ecumenic a fost monofizismul, concepţie răspândită de Eutihie şi Dioscor, care afirma că în Iisus Christos ar fi doar firea divină. Sinodul arată în mod clar că în Iisus Christos este o singură Persoană, care are însă două firi – divină şi omenească – individualizate şi totuşi unite complet în acelaşi ipostas. La baza acestei înţelegeri stă faptul că Sfinţii Părinţi reuniţi la sinod au considerat că îndumnezeirea omului este posibilă numai dacă Mântuitorul şi-a asumat în mod autentic şi integral firea omenească în ipostasul Său.
Sinodul prezintă textul Crezului şi menţionează că «nimănui nu îi este permis să producă, să scrie sau să compună orice alt Crez sau să gândesacă sau să înveţe pe alţii altceva« .
S-au adoptat 30 de canoane, cu menţiunile că primele 27 au un caracter disciplinar, că cel de al 28-lea este în fond rezoluţia sinodului, neadmisă însă de delegaţia papei Leon I, iar canoanele 29 şi 30 sunt atribuite sinodului în textele vechi greceşti.
