Psiholingvistică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

• CURS DE PSIHOLINGVISTICĂ

• Limbajul, limba este mijlocul de comunicare cel mai comod.
• Există limbaje speciale nelingvistice.
  

Psiholingvistica studiază influenţele pe care le exercită psihologia vorbitorilor, intenţiile, atitudinile, în special gândirea şi situaţiile în care se află vorbitorii, asupra utilizării concrete a limbajului. În sens mai restrâns, psiholingvistica se ocupă cu mecanismele psihice ale limbajelor, cu facultăţile gândirii – intelectul, raţiunea şi speculaţiunea – şi limbajele specifice acestora – limbajul simbolic, noţional-verbal, categorial-speculativ – .

În cadrul raţiunii se foloseşte limbajul noţional, în cadrul intelectului cel simbolic-neverbal, iar în cadrul speculaţiunii cel categorial. De regula se confunda inteligenţa cu raţiunea. În timpul celui de-al doilea război mondial au apărut testele de inteligenţa ce erau utilizate pentru selectarea militarilor. După încetarea războiului, testele au fost introduse în toate domeniile (de ex. pentru angajare – s-a dovedit treptat că persoanele cu indice mare nu sunt cinstite). Raţional – cu un înalt simţ moral Speculaţio, speculum - a oglindi, să ai capacitatea de a oglindi ceva, să-ţi dai seama de desfăşurarea unei acţiuni; în greacă – teoria. S-a pus problema celor trei facultăţi ale gândirii atât din punct de vedere psihic cât şi lingvistic. Hegel – cel mai mare filosof speculativ Oamenii cu intelect deosebit – cei care o înclinaţie deosebită spre matematică, spre ştiinţele exacte, pricepuţi la calcule; Oamenii la care predomina raţiunea – marii conducători de culte, cu deosebite calităţi morale; Speculativii – fac teorii ale Universului (în fizică Einstein, Newton).

Psihologia limbajului se ocupa doar de limbajul vorbit. - testele de speculativitate – măsoară speculaţiunea - inteligenţa verbală ţine atât de inteligenţă, cât şi de raţiune.

Mai există două facultăţi hibride: intelectul raţional şi raţiunea speculativă. În acest sens ne vor interesa performanţele gândirii în cadrul fiecărei facultăţi; diferenţierea persoanelor din perspectivă intelectuală, raţionala, speculativă; celelalte criterii după care putem caracteriza o persoană; temperamente; caracterele (trăsăturile de caracter accentuate); problema creativităţii diferenţiată pe facultăţi ale gândirii, pa baza limbajelor; aplicaţiile tehnice, moral-comportamentale şi tehnico-ştiinţifice ale particularităţilor psiholingvistice ale personalităţilor umane.

FACULTĂŢILE GÂNDIRII

Primii filosofi greci vorbeau despre nous, iar indienii despre brahma ca despre un suflet universal, care punea ordine în univers. El era nu numai suflet, ci şi gândire. Ulterior această ordine cosmică a fost trecută pe seama logosului (raţiune; cuvânt) – ordonează lumea. La Aristotel, nous-ul începe să aibă sensul de minte, logosul de raţiune, iar psyche de însufleţire. Tot la Aristotel apar şi termenii de gândire intuitivă (noesis) şi gândire discursivă (dianoia). Limbajul este legat de dianoia, de noţiune, judecată şi raţionament. Noesis este legată de inteligenţă. Aceşti termeni apar în Evul Mediu, intellectus (gândirea intuitiva; intuitus – gândire clara) şi ratio. În Evul Mediu apare şi a treia facultate a gândirii numita speculatio (speculum – oglinda; în lb. greacă teoria – gândire teoretică; a teoretiza = a ridica ceva la nivelul speculaţiunii). Şi la Aristotel apare termenul de gândire speculativă atunci când este vorba de divinitate, de transcendenţă. Immanuel Kant (1724-1804) – face distincţia între sensibilitate şi intelect, şi între intelect, raţiune şi speculaţiune. Intelect – se referă la obiectele perceptibile senzorial, la stări de fapt şi la situaţii obiectuale. Raţiune – se ocupa cu formele gândirii, referitoare la esenţa lucrurilor individuale exprimabile prin cuvinte articulate. Esenţa se refera la ce este-le lucrului individual; nu e vizibilă, ci conceptibilă, de aceea are nevoie de cuvântul exprimat. Speculaţiune – din punct de vedere ontologic se refera la totalitatea de obiecte, la procesualităţi şi la aspectele transcendente, care trec dincolo de lumea noastră perceptiv-senzorială. Ex.: om – esenţă; umanitate – se refera la tot ce tine de om; ţine de speculaţiune;

Din punct de vedere psihologic – care sunt mecanismele psihice ale intelectului, raţiunii şi speculaţiunii? Nu putem realiza dacă un om gândeşte decât prin expresia lingvistică, care nu înseamnă numai vorbire.

INTELECT (INTELIGENŢĂ)

Intellectus, intelligo – a înţelege Intelect – înţelegere Referinţa ontica (ontos - obiect) = Domeniu de referinţă Intelectul se referă la obiecte sensibile, la proprietăţi ale obiectelor sensibile şi la relaţiile între acestea. Obiectele sunt : - naturale: piatră, frunză, astrele, planetele, galaxiile (objacio – a sta în faţă, a se opune, a sta la baza senzaţiilor şi percepţiilor); Nu există obiecte care să nu fie perceptibile senzorial (perceptibil senzorial = a putea fi recepţionate cu cel puţin unul din cele cinci simţuri). Proprietăţile sunt legate de obiecte. Aristotel: Proprietăţile sunt obiecte. Proprietăţile sunt de două tipuri: permanente şi accidentale. Relaţiile sunt raporturi între obiecte sau între obiecte şi proprietăţi. În măsura în care intelectul se referă la obiecte şi proprietăţi, deci la aspecte senzorial-perceptive, se referă la sensibilitate. Dacă se referă la relaţii, se refera la gândire, căci relaţiile nu sunt perceptibile. Din această cauză relaţiile sunt inteligibile. Obiectul este diferit de lucru. Cel din urmă este lucrat, este făcut de cineva, poate fi unealtă sau instrument sau produs. Acestea nu sunt făcute la voia întâmplării, ci pe baza unor relaţii inteligibile.