Principate
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Articole în Guvernul Roman | |
|---|---|
| Regatul Roman | |
| Republica Romană | |
| Imperiul Roman | |
| Principate | Dominate |
| Imperiul de Apus | Imperiul de Răsărit |
| Sfântul Imperiu Roman | |
| Magistraţi obişnuiţi: | |
| Magistraţi extraordinari: | |
|
|
| Oficiali împuterniciţi - oficii, titluri, onorifice: | |
|
|
| Politică şi legislaţie: | |
|
|
| modifică | |
Principate este, conform derivaţiei sale etimologice din cuvântul latin princeps, însemnând şef sau primul, regimul politic dominat de către un astfel de şef de stat sau guvern. Titlul, în complet princeps senatus / princeps civitatis, a fost adoptat iniţial de către Octavian (27 î.Hr. - 14 d.Hr.), primul împărat Roman, care a ales, precum dictatorul pe viaţă asasinat, Iulius Cezar, care refuzase în mod formal coroana - să nu (re)introducă o monarhie legală, ci să formeze stabilitatea politică necesară cu disperare după epuizantele războaie civile de către un regim de facto întru scheletul constituţional al republicii, care fusese separat precis ca o alternativă la odiosul regat precedent. Deşi pretenţiile dinastice au apărut încă de la start, aceasta a rămas constituţional de neimaginat.
- Deseori, într-un sens mai limitat şi precis cronologic, termenul este aplicat specific asupra primeia dintre cele două faze guvernului imperial din vechiul Imperiu Roman, anterior căderii sale în vest (căderea Romei), în 476, lăsând Imperiul Bizantin singurul moştenitor.
Sub acest principate stricto sensu, realitatea politică a domniei autocratice de către împărat era încă mascată cu scrupulozitate de către forme şi convenţii de domnii oligarhice pe cont propriu moştenite din perioada politică a neîncoronatei Republicii romane (509 î.Hr.-27 î.Hr.) sub motoul SPQR.
- Această primă fază avea să fie folosită de către, sau mai degrabă să implice, aşa-numitul dominate, în care împăratul devenea stilizat dominus (stăpân), cetăţenii săi, cei cu care constituţional împărţea suveranitatea sa, devenind supuşii săi, semănând oarecum cu tradiţia orientală dintru elenism.
Acest proces este adesea văzut c-ar fi început cu împăratul Domiţian, când tipuri orientale de domnie precum dominus (Lord, Stăpân) au devenit curente (deşi nu legale), dar nu se putea prin definiţie clarificarea punctului de turnură constituţionale, deci această apreciaţie rămâne subiectivă, realitatea este dezvoltare graduată.
După Criza secolului III aproape că s-a ajuns la colapsul politic al Imperiului, împăratul Diocleţian a înlocuit principate de o persoană cu tetrarhia, în care pretextul rămas vechii forme republicane era în majoritate înlăturat, stilul princeps nemaifiind folosit acum, precum şi unitatea teritorială a imperiului.
