David Lynch
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
David Keith Lynch (născut pe 20 Ianuarie 1946 în Missoula, Montana) este un regizor american.
Filmele lui Lynch sunt cunoscute pentru elementele lor de suprarealism, secvenţele de vis şi coşmar, imaginile stranii, coloana sonoră creată cu meticulozitate. Deseori, creaţiile sale explorează misterele orăşelelor din Statele Unite (d.ex. Blue Velvet şi serialul de televiziune Twin Peaks) sau marilor metropole (Lost Highway, Mulholland Drive).
In decursul îndelungatei sale cariere, Lynch a dezvoltat o abordare consistentă a povestirii şi un stil vizual pe care spectatorii din lumea întreagă le recunosc imediat. Deşi nu a fost niciodată un gigant al vânzărilor, a fost un favorit permanent al criticilor de film şi are un număr impresionant de fani devotaţi.
Cuprins |
[modifică] Cariera
Tinereţea
Lynch a urmat cursurile de la Corcoran School of Art la Washington, D.C. în timpul liceului. S-a înscris apoi la School of the Museum of Fine Arts la Boston un an înainte de a pleca în Europa cu intenţia de a studia cu pictorul expresionist Oskar Kokoschka. Deşi plănuise să stea trei ani, Lynch s-a întors în Statele Unite după numai 15 zile.
Philadelphia şi scurt metrajele
In 1966, Lynch s-a mutat la Philadelphia, a urmat Academia de Arte Frumoase din Pennsylvania (PAFA) şi a facut o serie de mozaicuri complexe în forme geometrice pe care le-a denumit Simfonii industriale. Tot aici a început să lucreze la filme. Primul său scurt metraj Six Figures Getting Sick (1966), pe care îl descrie ca "57 de secunde de creştere şi foc şi trei secunde de vomă", a fost proiectat în buclă la o expoziţie de artă. A câştigat concursul anual de film al Academiei. Incepând cu 1970, Lynch şi-a concentrat atenţia asupra filmului. A beneficiat de o bursă de 5000$ de la Institutul de Film American pentru a produce The Grandmother, despre un băiat neglijat care îşi "creşte" o bunică dintr-o graunţă. Filmul de 30 de minute conţine deja multe elemente care vor deveni tradiţionale pentru Lynch, printre care sunete şi imagini neliniştitoare şi interesul pentru dorinţele inconştiente, acestea înlocuind povestirea tradiţională.
Eraserhead
In 1971, Lynch s-a mutat la Los Angeles pentru a studia la Conservatorul AFI. La conservator, Lynch a început să lucreze la primul său film lung-metraj, Eraserhead, folosind o bursă de 10000$ de la AFI. Bursa nu i-a fost suficientă pentru a termina filmul şi în lipsă de buget, Eraserhead a fost filmat intermitent pană în 1977. Un film enigmatic, Eraserhead spune povestea unui tânăr tăcut (Jack Nance) trăind pe un maidan industrial, a carei prietenă dă naştere unui copil ciudat, un mutant care plânge în continuu. Lynch s-a referit la Eraserhead ca la "povestea mea cu Philadelphia", ceea ce înseamnă că filmul reflectă toate elementele periculoase şi angoasante pe când studia şi trăia în Philadelphia ([1]). El a spus "acest sentiment m-a marcat profund. Si când a revenit la suprafaţă, a devenit Eraserhead". Filmul reflectă şi teama regizorului de rolul de tată, personificată în copilul ciudat. Lynch refuză să discute despre cum a fost făcut copilul şi o legendă urbană pretinde că acesta a fost creat dintr-un fetus de vacă îmbălsămat. Filmul final a fost iniţial considerat că fiind imposibil de scos pe piaţă, dar mulţumită eforturilor distribuitorului Ben Barenholtz, a devenit un clasic. A fost de asemenea şi un succes la public, lansându-l pe Lynch în avangarda filmului. Stanley Kubrick a spus că filmul este unul din favoritele sale absolute. Acesta a cimentat echipa de actori şi tehnicieni care îi vor defini textura lucrărilor sale în anii următori, incluzându-i pe cameramanul Frederick Elmes, pe designerul de sunet Alan Splet şi pe actorul Jack Nance.
The Elephant Man, Dune, Blue Velvet
Eraserhead a atras atenţia producătorului Mel Brooks care l-a angajat pe Lynch pentru a regiza în anii '80 Elephant Man, o biografie a lui Joseph Merrick, un om cu o gravă diformitate, trăind din epoca victoriană. Filmul a fost un succes financiar şi comercial şi a caştigat opt nominalizari la Oscar, printre care Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu adaptat pentru Lynch. Filmul i-a stabilit şi poziţia de regizor hollywoodian viabil comercial, deşi întunecat şi neconvenţional. Apoi, Lynch a acceptat să regizeze o adaptare a povestirii SF Dune a lui Frank Herbert pentru compania De Laurentiis Entertainment Group a producătorului italian Dino De Laurentiis cu condiţia ca aceasta să producă un al doilea proiect al lui Lynch, asupra căruia regizorul ar fi avut control creativ total. Deşi De Laurentiis a sperat într-un al doilea Războiul Stelelor, Dune (1984) al lui Lynch a fost un eşec comercial şi critic, care a costat 45 de milioane de dolari şi care a caştigat 27.4 milioane în Statele Unite. Filmul a fost ciopârţit prin montaj - cele 137 de minute au fost obţinute din montajul de trei ore şi jumătate al lui Lynch într-un fel care a facut acţiunea de neinţeles. Studioul a scos pe piaţă versiunea mai lungă pentru televiziune în care s-au refolosit scene din versiunea lungă originală; totuşi, principala condiţie a fost ca anumite scene din altă parte a filmului să fie repetate de-a lungul poveştii ca să dea impresia că astfel filmul a devenit mai lung. In orice caz, nici această versiune nu a fost identică cu cea a lui Lynch, ci mai degrabă una despre care studioul a crezut că este mai de înţeles decat varianta care a rulat în cinematografe. Lynch a protestat contra acestor schimbări şi a renegat versiunea lungă, a cărui regizor a fost creditat Allen Smithee. Aceasta versiune a fost comercializată pe video în lumea întreagă. Cel de-al doilea film de Lynch finanţat de De Laurentiis a fost Blue Velvet din 1986, povestea unui student (Kyle MacLachlan) care descoperă partea negativă a orăşelului său în timp ce face investigaţii despre o ureche tăiată găsită pe câmp. Filmul conţine performanţe remarcabile ale actriţei Isabella Rossellini în rolul unei tulburate cântăreţe de bar şi a lui Dennis Hopper în rolul unui criminal sociopat şi lider al unui grup de gangsteri. Blue Velvet are un succes enorm la critică şi îi aduce lui Lynch a doua nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor. Filmul introduce câteva elemente comune în lucrările sale, printre care femei abuzate, misterele micilor oraşe, cântece vechi folosite în mod neconvenţional. "Blue Velvet" cântat de Bobby Vinton şi "In Dreams" de Roy Orbison sunt ambele prezentate în moduri deranjante. De asemenea, a fost prima colaborare cu compozitorul Angelo Badalamenti, care va contribui în continuare la toate filmele sale de lung metraj.
Twin Peaks, Wild at Heart, Industrial Symphonies, American Chronicles şi Hotel Room
La sfârşitul anilor '80, Lynch a avut dificultăţi în a gasi finanţare pentru câteva scenarii finalizate. Apoi a colaborat cu producătorul de televiziune Mark Frost pentru serialul Twin Peaks, despre un orăşel din statul Washington care este locul câtorva întamplări bizare. Serialul s-a centrat pe investigaţia morţii unei eleve de liceu, Laura Palmer, facută de agentul special FBI Dale Cooper (interpretat de Kyle MacLachlan). Investigaţia dezvăluie secretele multor locuitori ai oraşului. Lynch a regizat şase episoade ale serialului, inclusiv episodul pilot, a scris şi a colaborat la altele şi chiar a jucat în câteva. Serialul a debutat la postul ABC Network pe 8 aprilie 1990 şi s-a transformat cu timpul din succes cult în fenomen cultural. Nici un alt proiect al lui Lynch nu a fost acceptat atât de bine de catre majoritatea publicului. Fraze cheie din serial au intrat în dialectul cultural şi parodii au fost făcute în alte spectacole, în Saturday Night Live şi în The Simpsons (Familia Simpson). Lynch a apărut pe coperta revistei Time în mare parte datorită succesului serialului. Lynch apare în serial în rolul şefului de birou FBI regional Gordon Cole, parţial surd, ţipând în continuu.
Totusi, Lynch n-a fost de acord cu ABC Network în câteva aspecte, şi mai ales în decizia de a revela sau nu pe ucigaşul Laurei Palmer. Studioul a insistat ca revelaţia să fie facută în al doilea sezon, dar Lynch a dorit ca misterul să dureze cât serialul. Lynch a devenit în curând demotivat de serial (mulţi actori se vor plânge că se simt abandonaţi) şi după ce a filmat episodul pilot a început să lucreze la Wild at Heart. Adaptat după nuvela lui Barry Gifford, Wild at Heart este un film halucinant (un road movie) având în rolurile principale pe Nicholas Cage şi pe Laura Dern. A câştigat Palme d'Or la Festivalul de la Cannes din 1990 dar a fost prost primit de catre critici şi de spectatorii americani. Mulţi au ieşit în timpul pre-vizionarilor. Veriga lipsă între Twin Peaks şi Wild at Heart este Industrial Symphony No. 1: The Dream of the Broken Hearted. Filmul este o nouă colaborare cu compozitorul Angelo Badalamenti. In film sunt zece cantece cu Julee Cruise şi câţiva membri ai echipei de actori din Twin Peaks ca şi Nicholas Cage, Laura Dern. Lynch a descris spectacolul muzical ca "efectele de sunet ale muzicii şi ale... happening-ului pe scenă. Si are o legătură cu...hm, sfârşitul unei relaţii". David Lynch a produs un film al spectacolului în 1990. Intre timp, Twin Peaks a suferit o scădere a popularităţii şi a fost anulat în 1991. Totuşi, Lynch a scris un scenariu despre ultimele şapte zile din viaţa Laurei Palmer, acţiunea petrecându-se înaintea celei din serial. Filmul rezultant, Twin Peaks: Fire Walk With Me (1992), a fost un eşec de box office şi a primit cele mai proaste critici din cariera lui Lynch. In această perioadă, împreună cu Mark Frost a scris şi a regizat câteva episoade din comedia On the Air pentru ABC, comicăriile ridicole ale unui studio de televiziune din anii '50. In Statele Unite doar trei episoade au fost difuzate, desi şapte au fost filmate. In Olanda, VPRO a difuzat toate cele şapte episoade. Lynch a mai produs, cu Frost, şi regizat documentarul de televiziune American Chronicles.
Lost Highway, The Straight Story, Mulholland Drive, INLAND EMPIRE
In 1997, Lynch a revenit cu filmul neliniar, negru, Lost Highway, scris împreună cu Barry Gifford şi având în rolurile principale pe Bill Pullman şi pe Patricia Arquette. Filmul a fost un eşec comercial şi a primit critici împărţite. Totuşi, datorită în parte coloanei sonore cu Marilyn Manson, Rammstein, Nine Inch Nails şi Smashing Pumpkins, l-a ajutat pe Lynch să-şi câştige o nouă audienţă printre membrii Generaţiei X. In 1999, Lynch şi-a surprins fanii şi criticii cu The Straight Story, o producţie Disney, care este la prima vedere un film simplu şi umil despre povestea adevarată a unui bătrân din Iowa (Richard Farnsworth) care conduce o secerătoare până în Wisconsin pentru a face pace cu fratele sau bolnav. Filmul a primit critici pozitive şi i-a câştigat o nouă audienţă lui Lynch. In acelaşi an, Lynch i-a abordat pe cei de la ABC încă odată cu ideea unei drame de televiziune. Reţeaua de televiziune i-a aprobat lui Lynch să filmeze un episod pilot de două ore pentru serialul Mulholland Drive, dar disputele despre conţinut şi lungime au facut ca proiectul să fie definitiv îngropat. Cu şapte milioane de dolari de la distribuitorul francez Canal Plus, Lynch a terminat episodul-pilot transformându-l în film. Mulholland Drive este o poveste enigmatică despre partea întunecată a Hollywood-ului şi are în rolurile principale pe Naomi Watts, Laura Elena Harring şi Justin Theroux. Filmul a fost un succes relativ de box office în lume şi a fost un succes de critică. Lynch a câştigat premiul pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes în 2001 (ex-equo cu Joel Coen pentru The Man Who Wasn't There) şi premiul pentru Cel mai bun regizor de la New York Film Critics Association. In 2002, Lynch şi-a tratat fanii cu o comedie de situaţii în propriul stil via site-ului sau web personal – Rabbits, opt episoade de suprarealism, actorii purtând costume de iepure. Mai târziu, şi-a dezvăluit experimentele de filmare în Video Digital (DV) în forma scurt-metrajului Darkened Room, în stil film de groază japonez. La Festivalul de la Cannes din 2005, Lynch a anunţat că şi-a petrecut mai mult de un an filmând noul sau film digital în Polonia. Filmul, numit INLAND EMPIRE (cu litere mari), include colaboratori obişnuiţi ai lui Lynch ca Laura Dern, Harry Dean Stanton şi Justin Theroux, ca şi pe Jeremy Irons. Lynch a descris filmul ca "un mister despre o femeie care are probleme". Este programat pentru 2006 şi va fi primul lung-metraj filmat în întregime în DV. In 2005, Lynch a creat o serie de scurt metraje pe site-ul sau web, numita Dumb Land. In mod intenţionat crud în conţinut şi execuţie, serialul de opt episoade a fost mai târziu editat pe DVD.
[modifică] Premii şi onoruri
Lynch a câştigat de două ori premiul César pentru cel mai bun film străin şi a fost preşedinte al juriului Festivalului de Film de la Cannes din 2002, unde a câştigat Palme d'Or în 1990. A fost onorat în 2002 de catre guvernul francez cu Legiunea de Onoare.
A fost de trei ori nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun regizor (The Elephant Man, Blue Velvet şi Mulholland Drive), dar nu a câştigat niciodată.
[modifică] Colaboratori frecvenţi
Lynch foloseste deseori aceeasi actori în producţiile sale:
Jack Nance apare în Eraserhead, Dune, Blue Velvet, The Cowboy and the Frenchman, Twin Peaks, Wild at Heart şi Lost Highway
Kyle MacLachlan apare în Dune, Blue Velvet, Twin Peaks şi Twin Peaks: Fire Walk With Me
Laura Dern apare în Blue Velvet, Wild at Heart, Industrial Symphony No. 1, şi INLAND EMPIRE
Sheryl Lee apare în Twin Peaks, Wild at Heart şi Twin Peaks: Fire Walk With Me Harry Dean Stanton apare în The Cowboy and the Frenchman, Wild at Heart, Twin Peaks: Fire Walk With Me, Hotel Room, The Straight Story şi INLAND EMPIRE Michael J. Anderson apare în Twin Peaks, Industrial Symphony No. 1, Twin Peaks: Fire Walk With Me, şi Mulholland Drive
Angelo Badalamenti apare în Blue Velvet, Twin Peaks, Wild at Heart, Lost Highway şi Mulholland Drive
Grace Zabriskie apare în Twin Peaks, Wild at Heart şi Twin Peaks: Fire Walk With Me
Everett McGill apare în Dune, Twin Peaks şi The Straight Story
Catherine E. Coulson apare în The Amputee, Twin Peaks şi Twin Peaks: Fire Walk With Me
Miguel Ferrer apare în Twin Peaks, Twin Peaks: Fire Walk With Me şi On the Air
Sherilyn Fenn apare în Twin Peaks şi Wild at Heart
Alicia Witt apare în Dune, Twin Peaks, şi Hotel Room
Frances Bay apare în Blue Velvet, Twin Peaks şi Wild at Heart
Freddie Jones apare în The Elephant Man, Dune, Wild at Heart, Hotel Room şi On the Air
Brad Dourif apare în Blue Velvet şi Dune
Scott Coffey apare în Lost Highway, Mulholland Dr. şi Rabbits
Laura Elena Harring apare în Mulholland Dr. şi Rabbits
Naomi Watts apare în Mulholland Dr. şi Rabbits
Multe din filmele lui Lynch au roluri mici jucate de muzicieni cu diferite grade de experienţă de actorie: Sting în Dune, Chris Isaak în Fire Walk With Me, David Bowie în Fire Walk With Me, Julee Cruise în Twin Peaks şi Fire Walk With Me, John Lurie în Wild at Heart, Marilyn Manson în Lost Highway, Henry Rollins în Lost Highway, şi Billy Ray Cyrus în Mulholland Drive.
Lynch însăşi apare în The Amputee, Dune, Twin Peaks, şi Twin Peaks: Fire Walk With Me. A jucat şi într-o scenă suprimată din Lost Highway.
[modifică] Influenţe
Lynch a citat Câinele Andaluz ca având o influenţă majoră asupra stilului său.
[modifică] Viaţa privată
Lynch a fost căsătorit de trei ori:
1. Peggy Lentz (1967 - 1974), (o fiică Jennifer Chambers Lynch, regizoare)
Mary Fisk (1977-1987), (un fiu -- Austin Jack Lynch)
Mary Sweeney, (un fiu Riley Lynch)
[modifică] Diverse
- In ciuda focusului său exclusiv asupra Americii, Lynch, ca şi Woody Allen, are o mare audienţă în Franţa; INLAND Empire, Mulholland Drive, Lost Highway şi Fire Walk With Me au fost toate finanţate de producători francezi.
- Lynch este întotdeauna evaziv în interviuri şi refuză să discute detaliile şi "adevăratele semnificaţii" ale filmelor sale, preferând ca spectatorii să îşi aibă propriile interpretări. Nici unul din filmele sale comercializate pe DVD nu are comentarii de regizor şi unele (ceea ce este neobişnuit) nu au nici selecţia capitolelor. Aceasta se datorează, în mare parte, credinţei sale că un film trebuie vazut de la început la sfarşit fără întreruperi. - Unele imagini sau tipuri de imagini sunt mărci comune în filmele lui Lynch. Acestea includ fumul, focul, electricitatea şi becuri electrice (în special clipind sau stricate), răni traumatice la cap şi deformităţi, străzi noaptea, câini, restaurante, cortine roşii, braţe sau mâini rănite, diverse utilizări ale culorii albastre, personaje feminine angelice şi scene în cadru foarte apropiat. Desi interpretările variază, cei care studiază lucrările lui Lynch se acordă în general în faptul că astfel de imagini reprezintă teme bine definite.
- Cunoscutul critic de film Roger Ebert a fost întotdeauna defavorabil filmelor lui Lynch, chiar acuzându-l de misoginie în criticile scrise la Blue Velvet şi Wild at Heart. Ebert a fost unul din puţinii critici majori căruia să nu-i placă Blue Velvet. Totuşi, a scris critici entuziaste pentru Mulholland Drive şi The Straight Story.
- A avut bunici finlandezi.
- Lui Lynch îi plac prăjiturile, milkshake-urile de ciocolată şi o mare varietate de carne.
- George Lucas, un fan al lui Eraserhead, i-a oferit lui Lynch ocazia să regizeze Intoarcerea lui Jedi, ceea ce el a refuzat, având sentimentul că aceasta ar fi mai mult viziunea lui Lucas decat a lui însuşi.
[modifică] Meditaţia transcedentală
In decembrie 2005, Lynch a declarat la Washington Post că practică meditaţia transcedentală de două ori pe zi, câte 20 de minute, de 32 de ani. Pledează pentru folosirea ei pentru obţinerea păcii pe pămant. A lansat Fundaţia David Lynch pentru educaţie bazată pe conştiinţă şi pace pentru a finanţa cercetarea despre efectele pozitive ale meditaţiei transcedentale şi promovează tehnica şi viziunea sa printr-un turneu în campusurile universitare americane început în septembrie 2005. Lynch lucreaza la crearea a şapte "fabrici de pace", fiecare cu 8000 de salariaţi practicând tehnici avansate de meditaţie transcedentală, care să "pompeze pace în lume". Estimează costul total la 7 milioane de dolari; în decembrie 2005 a cheltuit 40000 de dolari din banii personali şi a strans 1 milion din donaţii de la câtiva indivizi şi organizaţii.
[modifică] Alte interese
Lynch l-a citat pe pictorul expresionist austriac Oskar Kokoschka ca fiind o inspiraţie pentru lucrările sale. L-a descris pe artistul Francis Bacon ca "pentru mine, tipul principal, eroul pictor numărul unu". Continuă să creeze instalaţii de artă şi decoruri de scenă. In timpul liber, concepe şi construieşte obiecte de mobiler. Lynch este creatorul benzii desenate The Angriest Dog în the World. Lynch este un mare fan al restaurantelor Bob's Big Boy. Intr-unul din ele de lângă casă Lynch a băut câte un milkshake de ciocolată aproape în fiecare zi timp de şapte ani, împreună cu "patru, cinci, şase, şapte ceşti de cafea - cu mult zahăr". Deşi nu mai mănâncă zahăr, regizorul atribuie inspiraţia pentru multe din filmele sale şi ideile sale acestei furii a zahărului din acea perioadă. De asemenea, Lynch a conceput [davidlynch.com], un site exclusiv cu plată unde pot fi vizionate scurt metraje, interviuri şi alte creaţii. Site-ul prezintă şi o rubrică meteo zilnică, unde Lynch descrie pe scurt vremea în Los Angeles, oraşul său de reşedinţă. Lynch adoră filmul Vrăjitorul din Oz şi face referinţe frecvente la el în filmele sale, cele mai evidente fiind în Wild at Heart.
[modifică] Filmografie
Ca regizor
Six Figures Getting Sick (Sase personaje îmbolnăvindu-se) (scurt metraj) (1966)
The Alphabet (Alfabetul) (scurt metraj) (1968)
The Grandmother (Bunica) (scurt metraj) (1970)
The Amputee (Amputata) (scurt metraj) (1974)
Eraserhead (1978)
The Elephant Man (1980)
Dune (film) (1984)
Blue Velvet (Catifeaua albastră) (1986)
The Cowboy and the Frenchman (Cowboy-ul si francezul) (scurt metraj) (1988)
Twin Peaks (serial de televiziune) (1990-91)
Wild at Heart (Inimă sălbatică) (1990)
Industrial Symphony No. 1: The Dream of the Broken Hearted (Simfonia industrială nr. 1: visul celor cu inima sfărâmată) (scurt metraj) (1990)
American Chronicles (Cronici americane) (serial documentar de televiziune) (1990)
On the Air (In emisie) (TV series) (1992)
Twin Peaks: Fire Walk With Me (1992)
Hotel Room (Camera de hotel) (TV mini-series) (1993)
Lumière: Premonitions Following an Evil Deed (Lumière: premonitii ale unei fapte rele) (scurt metraj) (1996)
Lost Highway (Autostrada pierdută) (1997)
The Straight Story (Povestea lui Alvin Straight) (1999)
Mulholland Drive (2001)
Darkened Room (Camera obscură) (scurt metraj) (2002)
Rabbits (Iepuri) (scurt metraj) (2002)
INLAND EMPIRE (2006)
Ca actor
The Amputee (1974), doctorul
Dune (1984), lucrător în mina de mirodenii (nu e pe generic)
Zelly and Me (1988), Willie, partenerul Isabellei Rossellini
Twin Peaks (1990), şeful agentului Cooper, Gordon Cole - Sef de birou regional FBI
Twin Peaks: Fire Walk with Me (1992) FBI Regional Bureau Chief Gordon Cole
Nadja (1994), scurtă scenă ca recepţionist la morgă
[modifică] Vezi şi
Scurt metrajele lui David Lynch
[modifică] Citate
"Ei bine, există multe tipuri de film. Multe dintre ele, în zilele noastre, nu cer multă gândire. Asta mă supără mult. Mă supără părerea că publicul nu e obişnuit să gândească, şi vrea doar ca alţii să îi explice totul, să îi servească totul. E o mare porcărie. Oamenilor le place să gândească. Suntem cu toţii detectivi. Ne place să observăm, să deducem. E grozav să fii atent. E foarte distractiv. E important să nu ne temem să fim atenţi, să nu e temem să ne folosim intuiţia; şi dacă vom gândi sau simţi aşa, vom ajunge la o concluzie."
"Nu-mi amintesc aproape niciodată visele. Dar ideea visului şi felul în care funcţionează visele mă fascinează. Visul este o poveste, cu structura unei poveşti. Păstrez mai mult senzaţia viselor. În opinia mea, cel mai bine este să combin suprafaţa unei poveşti simple cu senzaţia unui vis, cu abstracţia posibilă într-un vis."
"Îmi place o poveste care evoluează în multe episoade. Este singurul lucru care mă atrage către televiziune. Pentru că celelalte sunt doar suferinţă şi plictis."
"Pentru mine, numele acestei străzi, simpla existenţă a ei, conştiinţa că această stradă există, îmi dă un sentiment de adânc mister. În unele momente, Mulholland Drive pare foarte liniştit şi frumos. În altele, este absolut misterios şi cu un element foarte clar de frică. Poate că vine de la împrejurimile sale, de la faptul că dintr-o parte poţi vedea întreaga vale (San Fernando), şi din alta, Hollywood. Aceasta a fost una din primele idei care mi-au venit, a fost baza."
"Trebuie să notezi totul imediat, chiar dacă este doar un fragment. Trebuie să notezi fiecare idee excitantă pe loc, altfel este pierdută. Uneori uit să fac asta şi îmi reamintesc doar că ideea era fantastică dar nu nu pe ea însăşi – şi asta mă înnebuneşte."
"Odată ce te îndrăgosteşti de o idee, e atât de excitant. Nu e mare lucru de făcut ci doar să te scufunzi în lumea ei pe cât de mult poţi şi să fii sincer. E ca o rătăcire. Şi rătăcirea este frumuseţe."
[modifică] Referinţe
David Lynch la [1]
Fan site David Lynch [2]
[modifică] Legături externe
Site-ul David Lynch [3]
Site-ul oficial al Fundaţiei David Lynch [4]
Singurul interviu acordat de David Lynch unui ziarist roman [5]
David Lynch la Internet Movie Database [6]
The Black Lodge - Un omagiu Web lui David Lynch : călătorie interactivă în lumea lui David Lynch [7]
Universul lui David Lynch [8]
Oraşul absurdităţii [9]
Filmele lui David Lynch - eseuri critice la The British Film Resource [10]
David Lynch la All Movie Guide [11]
Sensurile cinematografului: Baza de date critică a marilor regizori [12]
Ce se întamplă cu David Lynch?, 7 decembrie, 2005 [13]
GreenCine în interviu cu David Lynch, interviu realizat de John McMurtrie [14]
