Vocală posterioară
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În fonetică, o vocală posterioară este o vocală articulată cu limba într-o poziţie retrasă, dar fără a crea o îngustare a fluxului de aer care să poată fi clasificată drept consoană.
În limba română există două vocale posterioare, anume vocalele din cuvîntul frumos [fru'.mo̞s]:
| Vocale Vezi şi AFI, consoane. | Modificare | ||||
| Deschidere | Anterioritate | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Anterioare | Semiant. | Centrale | Semipost. | Posterioare | |
| Închise | |||||
| Cvasiînchise | |||||
| Semiînchise | |||||
| Mijlocii | |||||
| Semideschise | |||||
| Cvasideschise | |||||
| Deschise | |||||
| Legendă: | |||||
| ■ Celulele galbene corespund vocalelor din limba română. ■ Celulele crem indică vocale folosite rar în limba română. ■ Celulele gri corespund unor vocale rare, fără simbol fonetic. În perechile de vocale, în stânga figurează varianta nerotunjită, iar în dreapta cea rotunjită. |
|||||
