Roş haŞana
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Nume, origine, sens
Roş haŞana (în ebraică ראש השנה, literar capul, începutul anului) este începutul unui nou an prevăzut de calendarul ebraic.
Roş haŞana este momentul în baza căruia fac referinţe contractele legale, atât pentru grija animaleleor cât şi pentru trebuinţele poporului. Mişnah precizează că în baza acestei date trebuie calculată desfăşurarea anilor şi – prin urmare – intră în discuţie şi anul sabatic şi jubileul.
În Torah se face referinţă la el numindu-l ziua sunetului (cântării) din Şofar (Yom Terua, Levitic 23, 24). Literatura rabinică şi liturgia sinagogală descriu Roş haŞana ca fiind Ziua Judecăţii (Yom ha-Din) şi Ziua Amintirii (Yom ha-Zikkaron).
În midrashim se povesteşte că Dumnezeu se aşează pe tron, şi în faţa sa se adună (este adunată, adusă) întreaga istorie a omenirii (nu doar a poporului ebraic). Acolo fiecare persoană în parte este luată în consideraţie ca să se decidă dacă merită ori nu iertarea. Decizia însă va fi ratificată numai în ziua de Yom Kippur. Acesta este motivul pentru care cele 10 zile care despart cele două sărbători sunt numite cele 10 zile ale penitenţei. În aceste 10 zile fiecare credincios evreu are datoria de a face o examinare de conştiinţă (cercetare a cugetului) pentru anul care a trecut şi să identifice toate greşelile (nelegiuirile) săvârşite faţă de porunci. Omul trebuie însă să fie respectuos şi faţă de aproapele: în acest sens şi mai importantă estre cercetarea cugetului cu privire la propriul comportament în relaţie cu ceilalţi (începând de la părinţi, fraţi de sânge, rude, prieteni, propriul popor şi faţă de străin). Odată descoperită greşeala şi recunoscută în adâncul inimii, omul are datoria de a cere iertare şi semenului său faţă de care a greşit. Cel căruia i se cere iertare i se recomandă insistent să ofere propria iertare; facultatea de a refuza această iertare este foarte rar acceptată (este precizată de norme clare şi facultatea de a refuza este limitată foarte mult). Yom Kippur, într-adevăr, trebuie trăit cu inima şi cu sufletul de penitent.
Sărbătoarea durează 2 zile atât în Israel cât şi în diaspora, aceasta este însă numai o tradiţie recentă. Sunt mărturii precise că la IERUSALIM ACEASTă ZI SE CELEBRA NUMAI O SINGURă ZI CHIAR Şi prin sec- al XIII-lea. Sfintele Scripturi cer (impun) respectarea sărbătorii numai o singură zi. Acesta este motivul pentru care unele curente (mişcări spirituale) iudaice (cum sunt de ex. Karaiţi), observă numai prima zi. Iudaismul ortodox şi cel conservator sărbătoresc ambele zile.
[modifică] Coincidenţa sărbătorii cu calendarul gregorian
Roş haŞanah cade a 162-a zi după prima din zilele Paştelui. În calendarul gregorian nu poate căde mai degrabă de 5 septembrie. Curios, însă – datorită diferenţei dintre calendarul ebraic şi cel gregorian – din 2089 (a calendarului gregorian), Roş haŞana nu va mai putea cădea mai degrabă de 6 septembrie. Tot aşa trebuie precizat că nu poate cădea mai târziu de 5 octombrie. Datorită felului în care este calculat calendarul ebraic, Roş haŞana nu poate cădea joia, vinerea sau duminica.
Bazat pe data tradiţională a creării lumii, cade în prima zi a lunii Tişri; care în coincidenţă cu calendarul gregorian, este în septembrie sau în primele zile ale lunii octombrie.
În viitorii 10 ani Roş haŞana va fi pe:
- 2005 : 3 octombrie – Noul an 5766;
- 2006 : 22 septembrie - Noul an 5767
- 2007 : septembrie - Noul an 5768
- 2008 : 24 septembrie - Noul an 5769
- 2009 : 18 septembrie - Noul an 5770
- 2010 : 8 septembrie - Noul an 5771
- 2011 : 28 septembrie - Noul an 5771
- 2012 : 16 septembrie - Noul an 5773
- 2013 : 4 septembrie - Noul an 5774
- 2014 : 24 septembrie - Noul an 5775
întrucât conform calendarului ebraic, ziua începe în ajun la asfinţitul soarelui, datele de mai sus fac referinţă la seara de început).
[modifică] Tradiţia
Una dintre trăsăturile caracteristice ale sărbătorii Roş haŞana este sunetul shofar-ului. În unele comunităţi este folosit în toate dimineţile din luna Elul, ultima lună înainte de noul an. Sensul acestui obicei este acela de a trezi poporul lui Israel din lâncezeală şi săţi aducă aminte că se apropie ziua în care va fi judecat (Maimonide, Yad, Legile pocăinţei, 3:4).
În zilele imediat premergătoare sunt recitate selichot (rugăciunile penitenţiale). În funcţie de tradiţiile diferitelor curente spirituale şi mistice, recitarea selichot-ului începe în momente diferite: de la 30 la 10 zile înainte de sărbătoarea începutului de an: Roş haŞana. Aceste compoziţii poetice (rugăciunile selichot) sunt atât de importante încât unele dintre ele (cele numite „piuttim”) sunt cuprinse chiar în ritualul liturgiei.
În după-amiaza ajunului (zilei imediat premergătoare) se obişnuieşte să se facă „tashlich”, o aruncare de obiecte undeva lângă o apă (în lipsa acesteia este bine-venită şi o fântână) ca astfel persoana să se elibereze de orice urmă (reziduu) de păcat.
În seara dinainte (echivalentul Revelionului european) – în mod tradiţional – este consumat aşa zisul seder Roş haŞana, un prânz ritual în care se obişnuieşte să se consume (alături de alte mâncăruri) fie dulciuri (tipica plăcintă întinsă în miere), fie mâncăruri care dau ideea (sunt simbolul) multiplicităţii, cum este de ex. melogranul, în felul acesta exprimată urătura de un nou an dulce şi prosper, un an în care meritele omului să fie numeroase precum boabele melogranului.
Între diferitele feluri de mâncăruri servite cu această ocazie (funcţie şi de diferitele trediţii), nelipsit şi constant la această cină este o parte oarecare de la animalul sacrificat, parte care să fie luată din capul animalului, menit să simbolizeze „capul anului”. De obicei mai este adusă la masă şi o pâine rotundă (challa), simbolul timpului circular. La cina celei de-a 2-a seri sunt prezente cât mai multe fructe (varietate cât mai mare posibilă) care să fie incluse în binecuvântarea numită „şekeyanu” (binecuvântarea ce se recită înainte de a gusta ceva în noul an).
[modifică] În Biblia ebraică
În antichitate, anul ebraic începea toamna, urmând ciclul agricol al câmpurilor: însămânţare-creştere- recoltare. Şi celelalte sărbători principale ale israeliţilor se prezentau urmând această ordine: Sărbătoarea Azimilor sau Paştele (cf. cartea Exodului 12,1-20; 23,15); Sărbătoarea Săptămânilor sau Sărbătoarea Primiţiior (cf. Exod 23,16; Levitic 23,15-21) şi Sărbătoarea Corturilor sau a recoltei (cf. Exod 23,16; Levitic 23,33-43).
Este foarte posibil ca, în antichitate, sărbătoarea să fi fost celebrată în mod diferit. Prima referinţă la obiceiul sărbătorii este prezentă în cartea profetului Ezechiel (Ezechiel, 40,1). În Levitic (23,9) se spune că Jubileul, care începe chiar în ziua de Roş haŞana, este primit cu sunet de trompe. Conform cărţii lui Ezechiel, se ofereau sacrificii specifice atât în prima zi a săptămânii cât şi în prima zi a „primei luni”. Prima zi a celei de-a 7-a luni (?) este indicată ca „ziua sunetului de trâmbiţă”. În acea zi se „ţinea o adunare sacră”. În acea zi nu erau permise nici un fel de munci; în schimb trebuiau oferite sacrificii speciale (cf. Levitic, 23,23-25; Numeri 29,1-6). Nu era numit – pe atunci – cu acest nume „Roş haŞana”, era însă observat ca atare de comunitatea de credinţă a lui Israel.
