Plasmidă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Plasmida este o macromoleculă de ADN prezentă în unele bacterii şi mai rar în celule eucariote şi care se poate replica autonom de cromozomul "gazdei", dar folosind aparatul replicativ al celulei în care se găseşte. În general plasmidele sunt formate din ADN dublu catenar şi au formă circulară. Într-o singură celulă se pot afla de la una până la câteva sute sau chiar mii de copii ale aceleiaşi plasmide.
Adesea plasmidele conţin gene care codifică caractere utile gazdei, cum este rezistenţa la antibiotice sau transferul de material genetic prin intermediul pililor. Plasmidele pot trece de la o celulă la alta, char şi între specii diferite.
Orice plasmidă conţine cel puţin o secvenţă ADN care serveşte ca origine a replicării (reprezentată în mod uzual ca ori), care este un punct de pornire pentru replicarea ADN.
În general, în natură plasmidele sunt multiplicate în citoplasma celulei gazde. Sub efectul presiunii de selecţie exercitate de factorii de mediu, celulele care conţin plasmide purtătoare de caractere utile vor spori ca pondere în cadrul populaţiei. De exemplu, în prezenţa unui antibiotic, bacteriile purtătoare de plasmide de rezistenţă la acel antibiotic sunt avantajate şi vor deveni preponderente în populaţia respectivă. În cazul încetării acţiunii factorului de mediu respectiv, rata de înmulţire a celulelor fără plasmide o va depăşi pe cea a celulelor purtătoare, iar echilibrul se va deplasa în sens invers. Celulele pot elimina spontan plasmidele în mediul înconjurător.
Uneori plasmidele se pot integrea în cromozomul gazdei, existenţa unui regiuni de omologie cu cromozomul gazdei permiţând aceasta. În acest caz, plasmida se va duplica împreună cu cromozomul gazdei, la fiecare diviziune celulară.
Plasmidele sunt utilizate în ingineria genetică şi în biotehnologie ca vectori pentru transportul unor gene sau ca markeri pentru selectarea unor populaţii celulare care poartă o anumită genă şi implicit un anumit caracter fenotipic.
