Muay Thai

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Muay Thai sau boxul thailandez, sport naţional thailandez, este un stil de luptă din categoria artelor marţiale, care implică doar pumnii, picioarele, coatele si genunchii.

Muay Thai, tradus mai larg înseamnă modul de a lupta om la om fără arme al thailandezilor. În ultima vreme, termenul a dobândit o conotaţie de "sport sângeros", "luptă brutală" sau chiar "luptă fără reguli", lucru destul de adevărat cu numai câteva generaţii în urmă.

Muay Thai înseamnă, dacă depăşim clişeele vehiculate în filmele de arte marţiale, poate cea mai complexă şi completă artă a luptei om la om prin schimb de lovituri. În Thailanda el mai este denumit "arta celor 8 arme", aceasta referindu-se la posibilitatea luptătorilor de a utiliza aproape tot ce poate fi "proiectil", într-o luptă : pumnii, picioarele, coatele şi genunchii. În paralel cu lupta fără arme, în Thailanda se studiază Krabbi Krabbong - arta luptei cu arme albe, derivată din armele tradiţionale utilizate în Evul Mediu, precum şi multe discipline anexe - tehnica proiecţiilor, procedeelor articulare şi luptei la sol, masaj, medicina luptătorilor, tehnici de meditaţie, sportul având dintotdeauna o conotaţie religioasă şi rituală în ţara de origine.

[modifică] Originile Muay Thai şi spiritul său naţional

Asia de Sud-Est este o zonă cu o istorie tumultuoasă. Cu totul altceva decât "splendida izolare" a imperiului insular japonez, unde generaţii întregi au petrecut secole în lupte civile şi rivalităţi intestine dar fără nici o ameninţare la structura statului însuşi. Thailanda, zonă continentală înconjurată de duşmani puternici, care i-au râvnit şi bogăţiile şi poziţia strategică, a fost ameninţată nu o singură dată de dispariţia ca stat, sub impactul războaielor nemiloase cu vecinii. Dar... această ţară pe care europenii o considerau înapoiată şi poate chiar este încă din punctul de vedere al unei economii sărace, nu a putut fi niciodată transformată nici în colonie, nici în dominion şi chiar scurta perioadă de protectorat britanic s-a dovedit neproductivă pentru marele imperiu mondial care era Anglia! Ceea ce spune mult despre caracterul neîmblânzit, mândru, puternic înrădăcinat în valorile proprii ale localnicilor! Desigur, s-au scris şi s-ar putea scrie cărţi despre această istorie, uneori crudă, dar de cele mai multe ori plină de măreţie, însă pentru noi este poate mai important să înţelegem spiritul care animă, din cauza istoriei din spate, Muay Thai, de atunci până azi.

Din trecutul agitat al ţării au rezultat tradiţii foarte individualizate şi diferite de ale sistemelor marţiale japoneze şi chineze. Un feudal japonez sau un nobil al vastului imperiu chinez nu puteau avea sub nici o formă o gândire "democratică" asupra artelor marţiale, întrucât în Japonia aceasta ar fi însemnat accesul la secretele marţiale al unui rival gelos, iar în China - o ameninţare la adresa statului imperial atotputernic. Nimic din acestea în Thailanda. Armata şi ulterior şcolile de luptă, au fost organizate ca un sistem de masă, unde soldatul de rând mânuitor de baston putea oricând să ia în mâini suliţa, scutul şi sabia celui din elită, dacă acesta cădea şi să continue lupta. Muay Thai s-a dezvoltat din cauza acestei mentalităţi într-un mod mai unitar, fiind lipsit de rivalităţile distructive dintre stiluri ale altor naţiuni, iar statul a fost de cele mai multe ori o autoritate cooperantă, spre deosebire de situaţiile foarte răspândite în alte ţări, unde puterea politică persecuta la propriu practicanţii de arte marţiale. Autoritatea era certificată de rezultatele combative în beneficiul apărării tuturor şi numai rareori de o putere politică părtinitoare. În faţa unor ameninţări grave pentru toţi, nu e loc de favoruri! Generalul putea oricând preda locul şi răspunderea locţiitorului şi războiul cu aceasta masă de oameni dârji se termina numai când cădea ultimul dintre ei! Chiar cu regele căzut în prizonierat (cum s-a şi întâmplat chiar la debutul legendei Muay Thai de azi), cotropitorii aveau de-a face cu o întreagă naţiune rămasă în luptă, nu cu un cadavru decapitat. În acest mod, concepţia despre sporturi de luptă în Thailanda îşi are originea într-un fel mult mai pragmatic şi mai puţin politic de a privi lupta. De unde şi dispreţul celor mai mulţi thailandezi pentru orice ierarhie de valori care nu provine din lupta însăşi. "Centura se află în ring" e un slogan însuşit cu mândrie de thailandezi şi singurul mod de a adjudeca un grad de maestru al sportului este de a fi luptător sau de a confecţiona luptători. Poţi fi oricât de faimos în ţara de origine, ca sa fii respectat în sport, există un singur mod : a urca în ring şi a lupta, tu însuţi, sau oamenii şcoliţi de tine. Oameni fair-play de altfel şi pasionaţi de adevărul sportului, înainte de adevărul originii sau politicii, thailandezii vor aplauda cu tot atâta energie pe străinii buni în Muay Thai ca şi pe vedetele proprii...

Legenda Muay Thai a apărut şi s-a forjat spre formele de azi dintr-un asemenea mediu, unde valoarea era de la sine inţeleasă pentru că singurul certificat al valorii era de cele mai multe ori supravieţuirea însăşi. Istoria nescrisă consemnează ascendenţa Muay Thai la forme de luptă practicate cu milenii în urmă şi disciplinele de luptă om la om sunt practic la fel de vechi în zonă, ca umanitatea însăşi. Istoria scrisă, care s-a putut păstra (cu excepţia unor fragmente) numai după perioada Ayutthaya (1767) datorită distrugerii arhivelor şi multor alte surse de mărturii în ultima invazie birmană, duce la războiul nemilos între Thailanda, pe atunci numită Regatul Siam şi duşmanul "tradiţional", Birmania. Birmanezii revendică de altfel că Muay Thai nu este nimic altceva decât forma modificată a boxului birmanez, aceeaşi revendicare aparţinând şi Cambodgiei faţă de foarte asemănătorul box cambodgian. Poate ca da, poate ca nu... Evenimentele de atunci sunt uneori greu de pus în lumină într-un mod univoc.

Partea veche a istoriei Muay Thai se pierde în negura timpurilor. Se ştie că regele Naresuan, cel mai faimos monarh al dinastiei Ayutthaya, cu 35 de regi între 1350-1767 (Naresuan a domnit la jumătatea secolului al XVI-lea), a fost ostatec în Birmania ca tânăr prinţ moştenitor şi s-a impus în faţa luptătorilor birmani prin arta superioară a luptei om la om. Există şi multe alte evidenţe fragmentare ale practicării artelor marţiale la nivel naţional în perioada veche a istoriei Siamului. Ulterior, Birmania a invadat Thailanda şi a distrus dinastia Ayutthaya. Dar şi atunci, un prizonier de război Thai, face performanţă incredibilă, la un festival al luptelor organizat de regele birman, învingând 10 dintre cei mai buni birmani, unul dupa altul, atrăgându-şi favoarea regelui inamic însuşi. Acesta era Khanomtom, luptător cu care Muay Thai intră în perioada istoriei scrise şi a mărturiilor consemnate de cronici. De la mijlocul secolului 18 până acum, când au avut loc aceste evenimente, au trecut aproape 300 de ani şi totuşi toţi practicanţii de azi privesc personajele acestei perioade neguroase ca pe adevăraţi eroi naţionali, cărora li s-au închinat temple, aproape ca unor semizei ai antichităţii. Birmania şi Cambodgia, ţări mai vitregite de soartă pentru că nu şi-au putut păstra aşa uşor continuitatea politică, au conservat până azi forme de luptă mai aproape de vremurile primitive, unde "echipamentul" seamană cu cel din Muay Thai de pe vremuri, iar luptele au conotaţia originară - "învingator e cel care rămâne în picioare". Dispreţuite sau persecutate în perioada modernă, ele nu au beneficiat de statutul de recunoaştere şi organizare naţională al Muay Thai şi de aceea sunt mai puţin cunoscute. Însă azi aceste discipline tind să intre în coexistenţă mai puţin duşmănoasă cu Muay Thai, care odinioară era instrumentul de luptă al rivalilor thailandezi şi să capete şi ele un caracter mai puţin războinic şi mai mult sportiv.

Ca patrimoniu cultural, Muay Thai este revendicat şi legitimat ca sport naţional al Thailandei. Sunt sute de mii de practicanţi în ţara de baştină - majoritatea luptători cu statut profesionist sau în devenire. Atât casa regală, prin însuşi regele şi prinţul moştenitor, cât şi preoţii buddhişti, sunt parte integrantă din autorităţile tutelare ale Muay Thai de la origini până azi. "Cupa regelui", "Cupa reginei", "Cupa principelui moştenitor" şi alte evenimente patronate de personalităţile politice ale ţării sunt evenimente care dobândesc prestigiu internaţional, fiind locul unde se formează cariere spectaculoase şi se dobândeşte un renume, cel puţin pentru Thailanda, ridicat la statut de legendă. Există milioane de practicanţi şi fani în toată lumea, iar unele formate profesioniste derivate din Muay Thai sunt printre cele mai populare emisiuni TV de sporturi de luptă, încât se poate vorbi de un adevărat fenomen media.

[modifică] Tehnicile Muay Thai

Până în anii '30 ai secolului trecut, Muay Thai era practicat în forme foarte dure, cu foarte puţine limitări. Erau permise loviturile în orice organe vitale, inclusiv genitale, o gamă mult mai vastă de proiecţii decât azi, protecţiile erau practic inexistente cu excepţia unor bandaje din sfori sau fâşii de piele învelite în jurul pumnului şi uneori a unei părţi a antebraţelor. Acestea mai degrabă limitau accidentările celui care lovea, decât ale celui care era lovit... cu atât mai mult cu cât se adăugau materiale abrazive pentru a spori efectul de a tăia pielea sub lovitură ! Desigur, numărul luptelor terminate cu uciderea sau rănirea gravă a luptătorilor era mare. Odată cu acceptarea altor norme sociale, mai aproape de modernitate, tinzând să pună viaţa umană la alte valori decât în perioadele de neîncetate războaie ale trecutului, Muay Thai a devenit un sport. Foarte dur, dar cu norme de siguranţă care, paradoxal, îl fac mai puţin periculos decât multe sporturi considerate inofensive - decesele accidentale sunt mai puţine decât în rugby sau fotbalul american, de exemplu. Dar lupta rămâne luptă şi cine se urcă în ring contra unui thaiboxer experimentat fără să ştie ce face, va avea de stat acolo foarte puţin timp în picioare !

Muay Thai modern limitează proiecţiile - şi anume luptătorii nu au permisiunea de a trimite adversarul la sol decât într-un număr foarte mic de situaţii şi cu un număr foarte limitat de procedee, iar lupta nu continuă la sol. Sunt interzise de asemenea procedeele aparţinand de sfera "trânte - lupte libere - judo", adică sugrumări, procedee articulare sau lovirea adversarului la sol ca în formele de luptă mixtă gen "Mixed Martial Arts". Muay Thai este deci un sport de luptă "stand-up" adică unde se practică numai schimbul de lovituri în picioare, fiind însă aproape cel mai permisiv şi dur dintre cele de acest tip, existente.

Principalele norme de siguranţă actuale sunt limitarea duratei luptei, introducerea reprizelor şi a pauzei de sfârşit de repriză, a categoriilor de greutate, portul obligatoriu al mănuşilor de box, al protecţiei dentare şi cochiliei, prezenţa arbitrului şi intervenţia în momente critice, în mod similar cu boxul profesionist (numărătoare până la 8, dacă sportivul e în dificultate, la 10 se declară KO), introducerea judecătorilor asfel încât se pot adjudeca victorii la puncte (în trecut, ca şi în boxul european, lupta se desfăşura până la incapacitatea sau abandonul unuia din luptători). Meciurile în Thailanda au numai regim profesionist, noţiunea de "amator" fiind practic o invenţie recentă de origine europeană. Profesioniştii luptă 5 reprize de 3 minute, cu pauze de un minut şi jumătate. În regim amator (mai mult în Europa şi pe scena internaţională) sunt clase cu aceeaşi semnificaţie ca în fotbal - şi anume, clasa "C" (similară întrutotul diviziei C), lupta în formatul a 3 reprize de 2 minute, clasa B (de tranziţie la profesionişti) - 5 reprize a 2 minute, iar meciurile profesioniste propriu-zise sunt considerate "clasa A" - similară din nou diviziei cu acelaşi nume. În clasa C, loviturile de genunchi sunt uneori limitate ca ţintă sau ca număr, iar cele de cot sunt interzise şi în clasa B şi în majoritatea meciurilor de clasă A din afara Thailandei, datorită frecvenţei mari a accidentelor induse de lovituri de cot.

Privit cu oarecare neîncredere de thailandezi, ca o diluare a sportului, formatul de amatori a fost susţinut de mai multe organizaţii internaţionale formate în afara ţării de origine şi chiar în Thailanda, prin promovarea de campionate de amatori. În ciuda unei oarecare reticenţe cu care au fost privite, ele au facut posibilă pătrunderea Muay Thai în ţările unde normele generale ale sportului de luptă sunt restrictive cu competiţiile de acest fel, precum şi o evoluţie mai "blândă" a sportivilor din ţări cu mai puţină tradiţie înainte de a se putea lansa în scena profesionistă. WMC (World Muay Thai Council) este la ora actuală organizaţia principală, agreeată de guvernul thailandez, care supervizează meciurile profesioniste internaţionale de clasă A (ca o echivalare aproximativă, WMC este întrucâtva echivalentul FIFA pentru diviziile A naţionale, desi pluralismul organizaţiilor este mult mai mare decât în alte sporturi consacrate internaţional).

Organizaţiile de amatori au un statut mai puţin clar, comunicate recente indicând că autorităţile au agreeat funcţionarea unui corp mediator între organizaţiile internaţionale pentru disciplina de amatori, pentru a pune capăt unor dispute destul de lungi privind legitimitatea sancţionării Muay Thai de amatori. În formatul de amatori, protecţiile sunt extensiv folosite (de unde neplăcerea cunoscătorilor şi puriştilor Muay Thai profesionist, în a accepta aceste formate), şi anume se folosesc căşti, pieptare, protecţii pentru tibie.