Cele cinci sola

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cele cinci Sola sunt formulări (sau sloganuri) latineşti apărute în timpul reformei protestante care rezumau credinţele de bază ale reformatorilor, accentuând contrastul cu învăţătura Bisericii Catolice din vremea aceea.

Sola gratia ("Numai prin har")

Mântuirea vine numai prin harul sau "favoarea" lui Dumnezeu - nu ca ceva meritat de păcătos. Aceasta înseamnă că mântuirea este un dar nemeritat din partea lui Dumnezeu, făcut de dragul lui Cristos. Această doctrină este opusul îndreptăţirii prin fapte şi intră în conflict cu unele aspecte ale doctrinei romano-catolice a meritului. De asemenea, se afirmă monergismul în mântuire: numai Dumnezeu acţionează pentru a-l mântui pe păcătos. Puterea de mântuire nu revine păcătosului în nici o măsură, spre deosebire de sinergism sau arminianism. Luteranismul afirmă că doctrina nu trebuie să fie susţinută în dauna gratia universalis (învăţătura că Dumnezeu doreşte într-adevăr mântuirea tuturor oamenilor).

Sola fide ("Numai prin credinţă")

Justificarea (adică, declaraţia de nevinovăţie dată de Dumnezeu) e primită numai prin credinţă, nu prin fapte bune, deşi în teologia protestantă clasică credinţa este automat însoţită de fapte bune. Această doctrină poate fi rezumată în formula "Credinţa dă justificarea şi fapte bune", care e în contrast cu formula romano-catolică "Credinţa şi faptele bune dau justificarea". Acest punct e uneori numit cauza sau principiul material al Reformei, fiind principala diferenţă doctrinară pentru Martin Luther şi ceilalţi reformatori. Luther o numea "doctrina în funcţie de care biserica stă sau se prăbuşeşte". Se afirmă astfel excluderea totală a oricărei alte dreptăţi care să îl justifice pe păcătos în afara dreptăţii "străine" (dreptatea altcuiva) ce e numai a lui Cristos. Sola fide exclude din justificare chiar dreptatea sfinţirii păcătosului sau a noii sale "ascultări de credinţă".

Sola scriptura ("Numai prin Scriptură")

Biblia e singurul Cuvânt inspirat şi autoritar al lui Dumnezeu, fiind accesibilă tuturor (cu alte cuvinte, e limpede şi se interpretează singură). Această doctrină se opune direct învăţăturii Bisericii Romano-Catolice că Biblia poate fi interpretată corect numai de Sfânta Tradiţie Apostolică, de Magisterium (adică papa şi episcopii) şi de conciliile ecumenice. Uneori, acest punct e numit cauza sau principiul formal al Reformei, fiind sursa şi norma cauzei sau principiului material amintit mai sus. Adjectivul (sola) şi substantivul (scriptura) sunt în cazul ablativ, nu în nominativ, pentru a indica faptul că Biblia nu există prin ea însăşi, ci este un instrument al lui Dumnezeu prin care se apropie de om.

Solus Christus ("Numai Cristos"; uneori sub forma Solo Christo, "numai prin Cristos")

Cristos este singurul mediator între Dumnezeu şi om. Nici Fecioara Maria, nici sfinţii, nici preoţii (în afara lui Cristos, "Marele Preot") nu pot acţiona ca mediatori în a aduce mântuirea. Această doctrină e în opoziţie cu doctrinele romano-catolice ale mijlocirii sfinţilor şi funcţiei preoţeşti.

Soli Deo Gloria ("Glorie numai lui Dumnezeu")

Toată lauda i se cuvine numai lui Dumnezeu, numai prin voinţa şi acţiunea sa îndeplinindu-se mântuirea-nu numai darul ispăşirii atotsuficiente făcute de Isus pe cruce, ci şi darul credinţei în acea ispăşire, credinţă creată de Duhul Sfânt în inima credinciosului. Reformatorii credeau că fiinţele umane - chiar sfinţii canonizaţi de Biserica Romano-Catolică, papii şi ierarhia ecleziastică - nu sunt vrednice de slava care li se aduce.