Boris Elţîn

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Boris Nikolaievici Elţin (Бори́с Никола́евич Е́льцин) (ba-RIS IEL-ţîn) (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS), a fost, în 1990, primul preşedinte al Rusiei, precum şi primul conducător din istoria acestei ţări ales în mod direct.

Elţin a urmat Liceul Puşkin din Berezniki, regiunea Perm, şi Institutul Politehnic al Uralilor din Sverdlovsk, specializarea construcţii.

În clasa a şaptea din şcoala generală, a pierdut două degete de la mâna stângă în urma exploziei unei grenade.

Membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) din 1961 până în iulie 1990, Elţin a început să lucreze în administraţia comunistă în 1969. În 1977, în calitate de şef de partid în Sverdlovsk, a ordonat distrugerea casei Ipatiev, unde fusese asasinat ultimul Ţar. Elţin a fost de asemenea "primar" al Moscovei (Prim-secretar al Comitetului Orăşenesc Moscova al PCUS) de la 24 decembrie 1985 până în 1987, când a fost demis pentru critici la adresa lui Gorbaciov şi a ritmului reformei.

În martie 1989 a fost ales în Congresul Deputaţilor Poporului şi a câştigat un loc în Sovietul Suprem. În mai 1990 a fost numit preşedinte al Sovietului Suprem al RSFSR. În iunie RSFSR şi-a proclamat independenţa, iar în iulie Elţin a părăsit PCUS. În alegerile prezidenţiale democratice din Rusia de pe 12 iunie 1991, Elţin a câştigat 57% din voturile populare, şi a fost învestit în funcţie pe 10 iulie.

Pe 18 august 1991 a început o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov (şi a lui Elţin), condusă de comunişti în frunte cu Kruşkov. Gorbaciov a fost reţinut în Crimeea, în vreme ce Elţin s-a deplasat spre Casa Albă a Rusiei pentru a ţine piept loviturii de stat. Casa Albă a fost asediată de armată, dar, confruntate cu demonstraţii populare masive, trupele s-au retras, în vreme ce Elţin ţinea un discurs memorabil de pe turela unui tanc. Până pe 21 august majoritatea liderilor loviturii de stat au părăsit Moscova, iar Gorbaciov a fost "salvat" din Crimeea şi readus în Moscova. Elţin a fost salutat în întreaga lume ca un erou pentru că a salvat Uniunea Sovietică de revenirea tiraniei şi lumea întreagă de reaprinderea Războiului Rece.

La începutul lui decembrie 1991, Ucraina a votat independenţa de Uniunea Sovietică. O săptămână mai târziu, preşedinţii Rusiei, Ucrainei şi Belarusului au pus bazele Comunităţii Statelor Independente. Pe 24 decembrie, Rusia a preluat locul URSS de la Naţiunile Unite. În ziua următoare, preşedintele Gorbaciov a demisionat, iar URSS a încetat să mai existe.

Pe 9 august 1999, Elţin şi-a demis Primul-ministru, Serghei Stepaşin, şi, pentru a patra oară, întregul său cabinet.

Elţin a rămas Preşedinte al Rusiei până pe 31 decembrie 1999, fără a se mai ridica, pe plan istoric şi personal, la înălţimea la care l-au dus evenimentele din 1991. A demisionat pe 31 decembrie 1999, numindu-l pe Vladimir Putin preşedinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000.

Problemele personale şi de sănătate ale lui Elţin, alcoolic înveterat, au fost de multe ori în atenţia presei mondiale. Odată cu trecerea anilor, Elţin a început să fie privit ca un conducător din ce în ce mai fragil, despre a cărui moarte iminentă s-a discutat adeseori.

Predecesor: Oleg Lobov	Prim-ministru al Rusiei 6 noiembrie 1991—15 iunie 1992	Succesor: Egor Gaidar
Predecesor: Viktor Cernomîrdin	Prim-ministru al Rusiei 23 martie 1998—23 martie 1998	Succesor: Serghei Kirienko
Predecesor: -	Preşedinte al Rusiei 10 iulie 1991—31 decembrie 1999	Succesor: Aleksandr Rutskoi

Preşedinţii Rusiei
Boris Elţîn | Vladimir Putin

Premierii Rusiei
Ivan Silaev | Oleg Lobov | Boris Elţîn | Yegor Gaidar | Viktor Chernomyrdin | Boris Elţîn | Serghei Kiriyenko | Viktor Chernomyrdin | Yevgeni Primakov | Serghei Stepashin | Vladimir Putin | Mihail Kasyanov | Viktor Khristenko | Mihail Fradkov