Banloc, Timiş

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Banloc


[[Imagine:\|80px\|Stemă]]

Judeţ

Timiş

Atestare

1400

Primar

Toţa Cornel, PSD, din 2004

Suprafaţă

173,60 km²

Populaţie (2006)

4.746

Densitate

27,33 loc./km²

Amplasare

45°23′19″N, 21°08′07″E

Sate

Banloc, Dolaţ, Livezile, Ofseniţa, Partoş, Soca

Cod poştal

307010

Sit web

ro Primăria Banloc

{{{note}}}

Banloc (maghiară Bánlak, germană Banlok) este o localitate şi o comună din judeţul Timiş, Banat, România. Populaţia totală este de 4.435 persoane (2005).

[modifică] Istoria

Numele de Banloc se naşte prin contopirea a două cuvinte: numele zeului „Pan” (stăpân) şi „loc”, „Locul stăpânului”. Mai târziu, când „pan” ajunge „ban”, păstrându-şi sensul iniţial de stăpân, castelul de la Panloc, a devenit Banloc, denumire păstrată şi acum. Interesant este în acest sens un basorelief aflat deasupra uneia dintre uşile de acces în pivniţa castelului, basorelief care îl înfăţişează pe zeul Pan cântând la syrinx. De asemenea, statui în formă de fauni străjuiau aleile parcului, fragmente ale acestora aflându-se în prezent la Muzeul Banatului din Timişoara împreună cu alte câteva statui de aceeaşi provenienţă.

Vedere din centrul Banlocului în jurul anului 1906. Se observă turla bisericii ortodoxe, iar în prim-plan stânga, drezinele care duceau orezul de la iazurile de la Topolea (Topolyapuszta) până la gara din Banloc. (aspect disparut)

Localitatea este pentru prima dată atestată la 13 mai 1400 într-un document dat de copistul din Cenad, sub numele de „Byallak” şi pentru aproape două secole (1552-1716) devine reşedinţa de vară a paşei de la Timişoara. În anul 1716, Banatul este cucerit de către austrieci. La recensământul din anul 1717 este înregistrată comuna Panloch, aprţinând de districtul Ciacova, cu 85 de case locuite. Pe harta Contelui Mercy, guvernatorul Banatului, hartă realizată între anii 1723-1725, comuna apare sub numele de Banlok. Deşi domeniu erarial (al statului) Banlocul este atribuit, prin schimb de terenuri, banului croat Draskovici. În anul 1783 domeniul este vândut contelui Lázár Karátsonyi din Beodra (astăzi Novo Miloševo, Serbia, provincia Voivodina) care zece ani mai târziu construieşte, pe fundaţii mai vechi, actualul castel situat în centrul comunei.

Vedere din centrul Banlocului în jurul anului 1906.

Istoria Banlocului este strâns legată de istoria domeniului şi de performanţele sale economice. Domeniul conţilor Karátsonyi cuprindea întinse păduri bogate în vânat, terenuri agricole - dintre care cele mai spectaculoase erau orezăriile de la Topolea (Topolyapuszta) - lacuri de pescuit, plantaţii de tutun, ferme de animale (la Pescuş), herghelii de cai din rasa lipiţan, o fabrică de spirt şi o moară situate lângă gara din Banloc, etc. După 1919, domeniul pierde o parte din terenuri din cauza frontierei apărute între Regatul României şi cel al Iugoslaviei. Chiar şi după reforma agricolă din anul 1921, domeniul Banloc, împreună cu castelul şi parcul, rămâne unul dintre cele mai întinse din ţară. Casa Regală a României devine interesată de soarta acestuia şi, în anul 1935, îl răscumpără de la familia Karátsonyi cu suma de 22.000.000 lei. Astfel, Banlocul devine domeniu regal şi reşedinţă permanentă a Principesei Elisabeta - fostă regină a Greciei - sora Regelui Carol al II-lea al României.

[modifică] Castelul din Banloc

Pentru detalii, vedeţi articolul Castelul Banlocvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Castelul în anul 1906 - faţada de sud. Carte postală ilustrată reprezentând castelul şi intrarea principală, trimisă de pe domeniul Banloc de unul din angajaţi.

Clădire masivă, cu ziduri groase (cca. 1,25 m) din cărămidă arsă, castelul din Banloc este construit pe un plan în formă de „U” cu faţada principală orientată spre sud, iar spre nord cu două aripi formând o curte terasată. Faţada este încadrată de două porţi egiptene identice, realizate la începutul secolului al XIX-lea. În afara acestora, mai există o poartă de acces, în stil neogotic englezesc, plasată pe latura de nord a parcului, iar până la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial, o a patra poartă decorată cu grifoni (Poarta Andrássy - în prezent dispărută) facilita accesul în parc pe latura de est. Clădirea are subsol, parter şi etaj. În jurul castelului, la începutul secolului al XIX-lea, se amenajează parcul de câteva hectare. Aici sunt aduse esenţe valoroase de arbori şi plante ornamentale, elemente statuare de inspiraţie greco-romană şi inscripţii lapidare romane.

Într-un articol intitulat: „Banlocul. Povestea unui grof - Castelul istoric - Stăpâna de azi, A.S.R. Principesa Elisabeta”, apărut în ziarul „Dacia” din 7 august 1939, părintele Ioan B. Mureşianu face câteva consideraţii de natură estetică şi istorică: „Frumuseţea Banlocului o dă parcul ce ia o bună parte din aripa dreaptă a satului, sfârşindu-şi zidurile înconjurătoare - ca de cetate - spre centru. La răscrucea aleilor veghează statui şi inscripţii lapidare romane romane, dăltuite în primele decenii după cucerirea Daciei, luate de la Sarmizegetuza, după cât mă lămureşte un studiu german de paleografie. Printre liniile de brazi, stă legat în cercuri şi cu rănile cimentate, unul din cei 100 de acaţi, aduşi din America sub Maria Thereza (1740-1780).” "Castelul îşi ridică zidurile cu linie gotică îndulcită, cu vârful de săgeată ascuţită, în faţa parcului. A fost zidit pe temelii bătrâne, în 1783."

[modifică] Populaţia

Recensământul^[1]		Structura etnică
Anul	Populaţia	Români	Germani	Maghiari	Romi	Sârbi	Ucrainieni	Alte etnii
1880	7.845	3.605	2.612	337	-	1.260	1	1
1900	9.301	3.630	3.184	1.032	-	1.329	1	23
1930	8.834	4.003	2.517	953	131	1.204	2	17
1977	6.103	3.892	1.013	400	172	522	95	7
1992	4.649	3.385	154	278	263	272	292	5
2002	4.543	3.440	74	230	290	189	312	8