Antim Ivireanu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Medievală |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Antim Ivireanu, alternativ Antim Ivireanul -- (n. circa 1650, Iviria - d. asasinat 1716) - a fost un tipograf, gravor, mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de Bucureşti, este de asemenea autorul unor celebre Didarhii, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an. Personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi.
Cuprins |
[modifică] Biografie
- Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), ucis cândva în intervalul septembrie - octombrie 1716 de către ostaşi turci.
- Luat de tânăr în robie de turci şi dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim şi hirotonit ieromonah.
[modifică] Sosirea în Ţara Românească
- Prin 1689 - 1690 este adus de Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învăţat limbile română şi slavonă, precum şi meşteşugul tiparului. În 1691 i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a imprimat 4 cărţi.
[modifică] Tipografia domnească, Bucureşti
-
- Invăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă),
- Slujba Sf. Paraschiva şi a Sf. Grigore Decapolitul (1692, limba română),
- Evangheliarul greco–român (1693) şi
- Psaltirea (1694, limba română).
[modifică] Mănăstirea Snagov
- După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15 cărţi (7 greceşti, 5 româneşti, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă), între care se pot menţiona:
-
- Antologhionul (1697),
- Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699),
- Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, greceşte),
- Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume),
- Evanghelia (1697),
- Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698),
- Carte sau lumină (1699),
- Învăţături creştineşti (1700),
- Floarea darurilor (1701), toate în româneşte
[modifică] Bucureşti, între 1701-1705
- Între 1701 şi 1705 şi-a reluat activitatea la Bucureşti, unde a tipărit alte 15 cărţi (11 greceşti, 2 românesti, una slavo română, una greco-arabă), între care:
[modifică] Mănăstirea Govora, Vâlcea
Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea, unde la tipografia de la Mănăstirea Govora , tipăreşte alte 9 cărţi (3 româneşti, 3 slavo-române, 3 greceşti):
[modifică] Mitropolit al Ungrovlahiei
- La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcţie pe 22 februarie al aceluiaşi an. În această calitate, înfiinţează ca şi la Râmnicu Vâlcea o tipografie la Târgovişte, unde a tipărit un număr de 18 cărţi (5 greceşti, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 româneşti), între care se remarcă cele româneşti:
-
- Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710),
- Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi deplin şi cu cinste datoria hotarului său (1714), ambele originale,
- Psaltirea (1710),
- Octoihul (1712),
- Liturghierul (1713),
- Evhologhionul (1713),
- Catavasierul (1714);
[modifică] Bucureşti
[modifică] Rolul lui Antim Ivireanu în propăşirea culturii române
[modifică] Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba română
Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuşi, coordonate sau patronate, în limbi diferite şi de o mare diversitate, prin numeroşii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
A avut un rol însemnat în introducerea completă şi definitivă a limbii române în slujbă, în acelasi timp, deşi străin de neam, a creat o limbă liturgică românească limpede, care a fost înţeleasă şi folosită până azi.
[modifică] Întemeietor de tipografii, în premieră mondială, în limbile arabă şi georgiană
Prin activitatea sa tipografică, a sprijinit şi alte popoare ortodoxe, imprimând cărţi pentru slavi, greci şi arabi (din Patriarhia Antiohiei). Este şi autorul unei premiere mondiale în tipărit, Liturghierul greco-arab din 1701, a fost prima carte tipărită cu litere mobile din lume având caractere arabe. În anul 1706, aceeaşi instalaţia tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.
In 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ştefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă şi un Chiriacodromion. Pe acelaşi Mihail Ştefan, l-a trimis în ţara sa de origine, Georgia. Acolo, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparniţe cu caractere georgiene din ţara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai multe cărţi în limba georgiană.
[modifică] Scriitor, autor de lucrări bisericeşti
Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el şi câteva manuscrise:
- Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor ... , cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schiţe şi 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament (Târgovişte, 1709, manuscrisul original se găseşte la Kiev, iar în România există o copie realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea).
- Tot în manuscris a rămas şi opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători şi 7 cuvântări ocazionale).
Analiza cărţilor originale publicate, dar şi a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci şi una profană întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar şi din literatura patristică, respectiv din filosofi antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl aşează, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creştini din toate timpurile.
[modifică] Ctitor de lăcaşuri de cult
Este ctitorul mănăstirii cu hramul "Toţi Sfinţii" din Bucureşti – numită azi Mânăstirea Antim - (1713 - 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură şi sculptură din ţara noastră. Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat "Învăţături pentru aşezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinţilor, capete 32", în vederea organizării unei impresionante opere de asistenţă socială.
[modifică] Caterisirea şi martiriul său, canonizarea sa în 1992
Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe şi a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale făţiş antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostaşii turci şi trupul aruncat undeva în râul Mariţa sau în Tungea, dincolo de Adrianopol.
A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.
[modifică] Monografii
Emile Picot, Notice biographique et bibliographique sur lţimprimeur Anthime dţIvir, metropolitaine de Valachie. în Nouveaux Melanges Orientaux..., Paris, 1886, p. 513-560;
Ştefan Dinulescu, Viaţa şi activitatea mitropolitului Tării Româneşti Antim Ivireanul, Cernăuţi, 1986, 100 p. (extras din “Candela");
Nicolae Dobrescu, Viaţa şi faptele lui Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei, Bucureşti, 1910, 119 p,
Gabriel Popescu, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc şi propovăduitor al Evangheliei, în ST, an. XX, 1969, nr. 1 - 2, p. 5 - 97 (şi extras);
Fanny Djindjihaşvili, Antim Ivireanul, cărturar umanist, Iaşi, 1982, 132 p.
[modifică] Studii
Damian P. Bogdan, Viaţa lui Antim Ivireanul, în BOR, an. LXXIV, 1956, nr. 8-9; alte studii în acelaşi număr al revistei:
Pr. Niculae Serbănescu, Antim Ivireanul tipograf, p. 690-760;
Victor Brătulescu, Antim Ivireanul miniaturist şi sculptor, p. 766-774;
Pr. Prof. Alexandru I. Ciurea. Antim Ivireanul predicator şi orator, p. 775 - 817;
Pr. Prof. loan Rămureanu, Antim Ivireanul Iuptător pentru Ortodoxie, p. 831 -853;
Prof. Teodor M. Popescu, Antim Ivireanul, apostol şi mucenic al dreptei credinţe, p. 853 - 863;
Ioan Nanu, Un monument istoric şi de artă religioasă, ctitoria lui Antim, în BOR, an. LXXXIX, 1961, nr. 3 -4, p. 223 -318;
Pr. Prof. D. Belu, Predicile Iui Antim Ivireanil, în MA, an. VIII, 1963, nr. 1-3, p. 188-212;
Aurelian Sacerdoţeanu, Antim Ivireanul arhivist, bibliotecar şi topograf, în GB, an. XXII, 1963, nr. 9- 10, p. 862-990 şi an. XXIII, 1964, nr. 3-4, p. 223-244;
Mario Ruffini, II,metropolita Valacco Antim Ivireanul, în Oikumenikon, 1966, vol.III, p. 357-398;
Gabriel Strempel, Un cronograf ilustrat atribuit mitropolitului Antim Ivireanul, în “Românoslavica", XIII,1966, p.309-353;
Dan Simonescu, Antim Ivireanul scriitorul în Analele Academiei R.S.R., 1966, p. 663-675;
Stelian Izvoranu, Antim Ivireanul sfătuitor şi îndrumător pentru preoţi şi duhovnici, în BOR, an. LXXXIV, 1966, nr. 9- 10, p. 971-981 (alte studii tot acolo);
Pr. Niculae Serbănescu, Mitropolitul Antim Ivireanul, în MO, an. XVIII, 1966, nr.910 p. 771 - 911 (alte studii tot acolo);
Pr. Prof. Teodor Bodogae, Personalitatea mitropolitului Antim Ivireanul, în MB, an.XVI, 1966, nr.7-9, p 467-482;
Mircea Păcurariu, Importanţa mitropolitului Antim Ivireanul pentru Biserica şi cultura românească. în ibidem, p. 493 - 515 (alte studii în acelaşi număr);
Pr. Prof. Sofron Vlad, mitropolitul Antim Ivireanul, în MA, an. XI, 1967, nr. 1-3, p. 43-81;
Prof. Iorgu Ivan, Nulitatea actului de caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, în ibidem, p. 147-179; alte studii în GB, an.XXV, 1966, nr.9-10, p.831-844; MO, an.XXVII, 1975, nr. 11 - 12, p. 856-872; MMS,an. LIl, 1976, nr. 5-6 p. 360-382; a se vedea şi –
Eugen Negrici, Antim logos şi personalitate, Bucureşti, 1971, 262 p. (analiza Didahiilor);
Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979, p.42-44;
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol.II Bucureşti, 1981, p. 143 – 161 (ed. a II-a, Bucureşti, 1994, p.141-160).
[modifică] Legături externe
Biografie completă la situl dictionarului teologilor români on line[1]
