Émile Nouguier
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Émile Nouguier | |
|---|---|
 Émile Nouguier, student la Ècole des Mines (1865)
|
|
| Născut | 17 februarie 1840 Paris |
| Decedat | 1898 Paris |
Èmile Nouguier (n. 17 februarie 1840, Paris, Franţa – d. 1898, Paris) a fost inginer constructor francez.
Cuprins |
[modifică] Studii
Èmile Nouguier şi-a început studiile de specialitate în 1861, când a fost admis la Şcoala Politehnică din Paris (Ècole Polytechnique). În 1862 s-a înscris la Şcoala de Mine (Ècole des Mines) pe care a absolvit-o în 1865 cu titlul de inginer de construcţii miniere.
[modifică] Începutul activităţii profesionale
După absolvire, Émile Nouguier s-a angajat la firma ‘’Ernest Gouin’’ (în prezent ‘’Société de constructions de Batignolles’’) ocupând întâi funcţia de şef al serviciului de studii şi proiectare şi apoi cea de şef de şantier. În această perioadă a avut o contribuţie importantă la următoarele proiecte:
- palatul expozitiei de la Paris 1867;
- podul rutier de pe strada Brémontier din Paris;
- podul din Rybink peste Volga în Rusia;
- podul Sf. Margareta (Margit híd) din Budapesta, în Austro-Ungaria (azi în Ungaria).
[modifică] Activitatea în cadrul antreprizei Gustave Eiffel
În 1867 Émile Nouguier s-a transferat la antrepriza lui Gustave Eiffel unde a ocupat funcţia de şef al direcţiei de studii tehnice şi de montaj. În această calitate a contribuit la următoarele proiecte realizate de această antrepriză. În perioada 1867-1893 a avut o contribuţie importantă la o serie de construcţii importante din Franţa:
- Podurile de cale ferată Empalot, Valentine şi Sarrieu peste râul Garonne în regiunea Haute Garonne,
- Podul rutier Cubzac-les-Ponts peste râul Dordogne, în regiunea Gironde,
- Viaductul peste râul Tardes în regiunea Limousin,
- Viaductul de la Garabit peste râul Truyère în regiunea Auvergne,
- Barajul Port-Mort pe râul Sena în regiunea Haute-Normandie,
- Turnul Eiffel din Paris.
În acelaşi timp, a coordonat şi lucrări de construcţii realizate în străinătate de antrepriza Gustave Eiffel, printre care:
- Podul de la Porto peste râul Douro, în Portugalia;
- Podul de la Vianna peste râul Lima, în Portugalia:
- Podurile de cale ferată din provinciile Minho, Douro şi Beira Alta în Portugalia,
- Podurile şi viaductele căii ferate de la Gerona la frontiera franceză, în Spania,
- Podul de cale ferată peste râul Tago, în Spania,
- Podurile de cale ferată din provinciile Asturias, Léon şi Galicia, în Spania,
- Podurile de cale ferată de pe linia Ploieşti-Predeal, în România,
- Podul peste Tisa de la Szeged în Austro-Ungaria (azi Ungaria).
În cadrul acestor lucrări a introdus o serie de inovaţii în tehnica construcţiilor. Este de remarcat metoda de executare a podurilor în consolă, fără eşafodaje de susţinere, care a fost aplicată podul peste râul Douro din Portugalia şi la viaductele de pe râul Tarbes şi de la Garabit, în Franţa. Petru realizările sale tehnice, Émile Nouguier a fost fost decorat de regele Portugaliei cu Ordinul lui Christos (Ordem de Cristo). Ulterior, regele Spaniei i-a conferit ordinul reginei Isabela Catolica (Orden de Isabela la Católica) cu rangul de cavaler. Pentru contribuţia sa la realizarea Turnului Eiffel a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare (Légion d'honneur) a Franţei.
[modifică] Contribuţia la realizarea Turnului Eiffel din Paris
În 1884, după ce inginerul Maurice Koechlin, un alt colaborator de la antrepriza Gustave Eiffel, desenase o primă schiţă a construcţiei, Émile Nouguier şi Maurice Koechlin pregătesc anteproiectul unui turn metalic de 300 m. înălţime, care să constituie punctul central de atracţie al Expoziţiei Universale din 1898 de la Paris. Gustave Eiffel, patronul firmei, se declară neinteresat. Cei doi ingineri continuă însă să-şi îmbunătăţească proiectul şi îl asociază pe arhitectul Stephen Sauvestre care se ocupă de partea arhitecturală. În cele din urmă Gustave Eiffel se lasă convins. Unii specialişti sunt de părere că Gustave Eiffel şi-a însuşit în mod nejustificat toate meritele în realizarea turnului care îi poartă numele, nedreptăţindu-şi subordonaţii care iniţiaseră ideea. În realitate, în 1884 Gustave Eiffel, Émile Nouguier şi Maurice Koechlin au cerut acordarea unui brevet comun pentru “o dispunere nouă permiţând construirea unor pile şi a unor piloni metalici având înălţimi care pot depăşi 300 metri”. Ulterior însă, Gustave Eiffel le-a răscumpărat partea celorlalţi co-autori ai brevetului, obligându-se să plătească fiecăruia dintre ei o primă de 1% din sumele pe care le va încasa, în cazul realizării proiectului. Deşi atât Émile Nouguier cât şi Maurice Koechlin au primit câte 50.000 franci aur ca urmare a înţelegerii, sumă importantă la acea vreme, venitul lor este neglijabil faţă de sumele pe care le-a încasat Gustave Eiffel prin realizarea şi exploatarea ulterioară a turnului.
[modifică] Ultimii ani de activitate
În 1893 Émile Nouguier părăseşte antrepriza Gustave Eiffel şi devine co-preşedinte al firmei E. Nouguier, Kessler et Cie (fostă antrepriza Joly), din oraşul Argenteuil, din Île-de-France. El continuă să lucreze la diferite proiecte de construcţii importante:
- podurile de la Tourville şi de la Oissel peste râul Sena, pe calea ferată Paris-Rouen,
- fundaţiile cu aer comprimat pentru podurile de la Maisons-Laffitte pentru aceeaşi cale ferată,
- podul Faidherbe de la Saint-Louis în Senegal,
- podul de la Disuq pe Nil în Egipt,
- podurile rutiere pe bulevardul La Chapelle şi pe rue de Jessaint din Paris, pentru traversarea căii ferate.
- podul Lépine (cunoscut şi sub numele de podul Saint-Bernard) din Paris pentru traversarea liniilor de cale ferată.
Această ultimă lucrare a fost inaugurată la 20 februarie 1898, cu puţin timp înainte de moartea lui Émile Nouguier.
