Vladimir Jirinovski
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vladimir Volfovici Jirinovski (în limba rusă: Влади́мир Во́льфович Жирино́вский, numit mai înainte Vladimir Volfovici Eidelştein, născut pe 25 aprilie 1946) este un politician rus, deputat, vicepreşedinte al Dumei de Stat (Parlamentul Rusiei) şi avocat. Jirinovski este fondatorul şi liderul Partidului (ultranaţionalist) Liberal Democrat, al treilea partid ca importanţă din Dumă. Este de asemenea membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Cuprins |
[modifică] Tinereţea şi primii paşi în politică
Jirinovski s-a născut în Alma-Ata, capitala Republicii Sovietice Socialiste Kazahă. În iulie 1964, Jirinovski s-a mutat la Moscova, unde a început să studieze la Universitate la Departamentul de studii turcice şi Institutul de studii asiatice şi africane. A absolvit cursurile universitare în 1969. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu într-o unitate din Tbilisi, şi-a obţinut şi licenţa în drept şi a lucrat în diverse posturi în comitete de stat. În 1998, a primit titlul de doctor în filozofie al Universităţii din Moscova.
Deşi a fost activ în diverse grupuri reformatoare ilegale, Jirinovski nu a fost o figură marcantă a politicii sovietice din deceniul al nouălea al secolului trecut. A încercat să intre în viaţa politică activă în 1989, dar fără succes.[1]
Jirinovski, al cărui tată era de origine evreu polonez, şi-a început cariera politică oficială în Societatea Culturală Şalom, o organizaţie evreiască sprijinită de guvernul sovietic, interesat de contracararea activităţilor grupurilor evreieşti independente, care apăruseră în epoca glasnostului gorbaciovist.[2]
După ce ani la rând îşi negase ascendenţa evreiască, Jirinovski a recunoscut originea etnică a tatălui său în 2003. În timpul unei vizite private în Israel în 2003, Jirinovski a făcut prima sa vizită la mormântul părintelui său, Wolf Isakovici Eidelştein, îngropat în cimitirul din oraşul Holon. [1]
[modifică] Partidul Liberal Democratic
În 1990, Vladimir Jirinovski, împreună cu Vladimir Bogacev, au fondat Partidul Liberal Democrat, al doilea partid înregistrat în Uniunea Sovietică, şi, de aceea, primul partid oficial de opoziţie. În alegerile din acelaşi an, care au avut ca rezultat alegerea lui Gorbaciov ca primul Preşedinte al Uniunii Sovietice, PLD a obţinut 8% din voturile exprimate. După aceasta, partidul şi-a câştigat prostul nume de opoziţie de faţadă, total lipsită de credibilitate sau autenticitate, în special după sprijinul arătat de Jirinovski tentativei de lovitură de stat din 1991. Atitudinea sa a alimentat zvonurile, negate cu vehemenţă de Jirinovski, că el ar fi fost agent KGB, iar PLSD ar fi fost un partid diversionist creat ori pentru a discredita opoziţia, ori pentru a-i micşora eficienţa. Această impresie nu a dispărut nici după disoluţia Uniunii Sovietice, după care Partidul Comunist a trecut la rândul lui în opozitie.
Totuşi, Partidul Liberal Democrat a rămas o importantă forţă politică în viaţa politică din Federaţia Rusă. În cea mai bună perioadă, PLD a reuşit să câştige 23% din voturile populare la alegerile din 1993 pentru Dumă, fiind câştigătoarea alegerilor în 64 dintre cele 84 de regiuni ale federaţiei. Aceast succes l-a încurajat pe Jirinovski să candideze pentru funcţia de preşedinte împotriva deţinătorului funcţiei, Boris Elţin. De vreme ce şansele lui Elţin păreau puse în primejdie de creşterea naţionalismului rusesc şi de Partidul Comunist renăscut, numeroase grupuri de observatori, în special din occident, s-au alarmat de posibilitatea venirii la putere a unui extremist sau a unui comunist reformat într-un stat fragil din punct de vedere politic şi economic. Jirinovski a devenit ţinta principală a criticilor, el părând că, dacă ar fi câştigat, ar fi târât Rusia pe panta autoritarismului şi militarismului.
[modifică] Politician şi demagog
Jirinovski şi-a câştigat renumele de populist violent şi gălăgios, care pretindea că vorbeşte în numele poporului rus, chiar când ceea ce spunea era ceea ce ruşii nu voiau să audă. Printre promisiunile fanteziste ale lui Jirinovski a fost şi aceea făcută în 1991, conform căreia, dacă avea să fie ales, votca avea să fie distribuită în mod gratuit tuturor. La fel, într-o situaţie similară, el a remarcat în timpul unui miting dintr-un superkarket moscovit că, dacă avea să devină preşedinte, lenjeria intimă avea să fie distribuită de asemenea în mod gratuit.[2] Aceasta a fost una dintre numeroasele ocazii în care Jirinovski a fost implicat în altercaţii violente cu alţi politicieni.
După ce în trecut a fost asociat cu grupurile politice evreieşti, Jirinovski a ajuns să fie acuzat de antisemitism. El şi-a exprimat admiraţia pentru Adolf Hitler şi pentru candidatul la alegerile prezidenţiale americane din 1996, Pat Buchanan, care a trebuit să facă de asemenea faţă acuzaţiilor de antisemitism. Aducând aminte de un discurs al lui Buchanan, în care aceasta eticheta Congresul Statelor Unite ca fiind "teritoriul ocupat de israeliţi", Jirinovski a remarcat că "... noi avem aceiaşi situaţie în Rusia". El a adăugat că ambele ţări sunt "sub ocupaţie" şi că, "pentru a supravieţui, trebuie să stabilim teritorii în SUA şi Rusia în care să deportăm acest trib mic şi aducător de necazuri."[3]
El este cunoscut pentru agresivitatea cu care priveşte alte ţări, exprimându-şi dorinţa de ocupare a ţărilor exsovietice din "vecinătatea imediată a Rusiei" şi nu numai, visând la o zi "în care soldaţii ruşi îşi pot înmuia bocancii în apele Oceanului Indian". Jirinovski este cunoscut şi pentru îndemnurile la folosirea arma nucleară împotriva adversarilor Rusiei.
În vreme ce unii dintre observatori considerau aceste comentarii ca un efort jalnic de captare a bunăvoinţei naţionaliştilor, nefiind nimic mai mult decât praf în ochii alegătorilor, occidentalii au fost consternaţi să constate că, în 1996, cu câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale, Jirinovski era al doilea în preferinţele electoratului rus, în spatele candidatului Partidului Comunist, Ghennadi Ziuganov şi înaintea lui Boris Elţin. Până la final, Jirinovski s-a plasat doar pe locul al cincelea, cu 5,7% dintre voturile exprimate în primul tur de scrutin. Din acel moment, situaţia partidului s-a stabilizat în mare măsură, în alegerile legislative din 2003, câştigând 11,7% din voturile exprimate, în vreme ce liderul partidului nu a reuşit nici la următoarele alegeri prezidenţiale un rezultat mai bun. În 2004, el a refuzat să fie numit candidat al partidului pentru alegerile prezidenţiale, lăsând această onoare lui Oleg Malîşkin, care a câştigat un număr nesemnificativ de voturi.
[modifică] Alte controverse
Jirinovski a salutat ceea ce el a numit "procesul democratic" din Irak din timpul lui Saddam Hussein, pe care l-a sprijinit din toate puterile. Prietenia celor doi a durat cel puţin până la războiul din Golf, în timpul căruia Jirinovski a trimis un număr de voluntari din grupul paramilitar "Şoimii lui Jirinovski" să-l sprijine pe preşedintele irakian. Gesturile sale nu par a fi fost dezinteresate, de vreme ce există zvonuri conform cărora el a fost unul dintre profitorii comerţului ilicit cu petrol, care se desfăşura sub acoperirea programului ONU "Petrol pentru hrană".[4]
În 2005, Ministerul Afacerilo Externe al Kazahstanului l-a declarat pe Jirinovski persona non grata ca urmare a discursului politicianului rus în care cerea schimbarea graniţei comune ruso-kazahe şi în timpul căruia a a luat în derâdere rolul poporului kazah în istorie. Jirinovski nu a renunţat la poziţia sa, afirmând că atitudinea sa se sprijină pe lucrări ale unor istorici şi geografi de renume.[5]
Ca reacţie la criticile lui Condoleezza Rice faţa de politica extenă a Rusiei din timpul disputei ruso-ucrainiene în problema gazelor, Jirinovski a afirmat că Rice comentează astfel doar datorită statutului ei de persoană nemăritată şi fără copii. În plus, a mai afirmat: "Condoleezza Rice are nevoie de compania soldaţilor. Are nevoie să fie băgată la barăci, unde să fie satisfăcută."[6]
Din octombrie 2006, Jirinovski este persona non grata şi în Ucraina.
[modifică] Bibliografie
- ↑ Melman, Yossi. "The Jewish Side of the Family", Haaretz, 30-iunie-2006.
- ↑ Fedarko, Kevin. "A Farce to Be Reckoned With", TIME, 24-decembrie-1993.
- "Vladimir Zhirinovsky" – Biografie de pe site-ul Departamentului de ştiinţe informatice ale Universităţii Bloomington din Indiana.
- "Zhirinovsky Vladimir Volfovich" - Panorama.ru.
- "Organized National Life of Russian Jews in the Late Soviet and Post Soviet Era: a View from Moscow by Eugene Satanovsky" - Jewish Political Studies Review, 2002.
- "Flamboyant Russian lawmaker in parliament chamber brawl" - Associated Press, 30 martie 2005.
- "Russia's Zhirinovsky now blasts Buchanan as `crap'" - Lev Krichevsky, Jewish Telegraphic Agency, 1 martie 1996.
- "Oil for Influence: How Saddam Used Oil to Reward Politicians Under the United Nations Oil-for-Food Program" – Audieri în Subcomitentul Permanent de Investigaţii al Comitetului Securităţii Ţării şi Afaceri Guvernamentale, , 17 mai 2005.
- "Vladimir Zhirinovsky: The political entertainer" - Serghei Iugov, Pravda, 24 aprilie 2002.
- "Condoleezza Rice's anti-Russian stance based on sexual problems" - Iaroslava Krestovskaia, Pravda, 1 ianuarie 2006.
- "Philosophy in Post-Soviet Russia (1992-1997)" - Valentin Bajanov, Studies in East European Thought, 1999.
- "Zhirinovsky: Russia's political eccentric" - BBC News, 10 martie 2000.
- Russian Federation - Psephos - Adam Carr's Election Archive.
