Pompiliu Constantinescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Biografie
Pompiliu Constantinescu s-a născut la 17 mai 1901, „în locul unde a văzut lumina zilei, pe strada Sabinelor, nr. 109, fiu al lui Ion Constantinescu, funcţionar vamal, nu fără instrucţie, şi al Vasilichii Petrescu, nepot după tată al lui Constantin Constantinescu, originar din satul de podgorie Ceptura, statornicit în împrejurimile Bucureştilor, ca proprietar de vie şi negustor“ (G. Călinescu). A urmat cursurile liceelor „Gh. Lazăr“ şi „Mihai Viteazul“, precum şi Seminarul pedagogic din Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, publicând la Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Mişcarea literară, Sburătorul, Viaţa literară şi Vremea.
Se stinge din viaţă la 9 mai 1946, în plină putere creatoare.
[modifică] Opera
- Mişcarea literară (1927)
- Opere şi autori (1928)
- Critice (1933)
- Figuri literare (1938)
- Tudor Arghezi (1940)
- Eseuri critice (1947)
- Scrieri alese (1957)
- Scrieri, vol. I-IV (1967 - 1972)
- Studii şi cronici literare (1974)
- Poeţi români moderni (1974)
- Caleidoscop (1974)
- Romanul românesc interbelic (1977)
[modifică] Aprecieri critice
[modifică] George Călinescu
„Ceea ce nu intră în vocaţia şi de altfel nici în preocupările lui Pompiliu Constantinescu este expresia literară, ba chiar personalitatea deosebită în propunerea ideilor. Invenţia intelectuală e mai redusă şi, spre deosebire de M. Ralea, criticul nu ţine să descopere noi puncte de vedere ideologice, sociologice, istorice, nu urmăreşte farmecul abstract, nu sporeşte şi nu relevă chiar suficient cuprinsul ideologic al operei studiate. Criticul are un stil de lucri şi e preocupat de problema valorii pe care înţelege s-o stabilească repede pe baza unei analize pozitive. Nici în analiza propriu-zisă nu caută a cincea esenţă, ci se mărgineşte să miroasă vinul în palme, sugestibil şi prudent, nu mai puţin ferm“.
[modifică] Ovid S. Crohmălniceanu
„Deşi socoteşte comentariul cărţilor o operă creatoare, fiindcă «reliefează valori pe o ecuaţie personală», practic, Pompiliu Constantinescu nu are ambiţia să strălucească. El vrea să intre cât mai repede în problemă şi să ne comunice o judecată precisă, solidă. Grija lui e înfăţişarea cât se poate de exactă a cărţii luate în discuţie. De aceea preferă foiletonul care, în veacul nostru, a contribuit imens la emanciparea criticii de sisteme.“
