Papa Pius al XI-lea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Papa Pius XI, născut Achille Ratti, (31 mai 1857, Desio, Italia – 10 februarie 1939, Vatican)
Nume | Achille Ratti |
Început de pontificat | 6 februarie 1922 |
Final de pontificat | 10 februarie 1939 |
Predecesor | Benedict XV |
Succesor | Pius XII |
Născut | 31 mai 1857 |
Decedat | 10 februarie 1939 |
[modifică] Biografie
Părinţii lui Achille Ratti, ca şi ai lui Pius al X-lea, erau oameni simpli. Născut la 31 mai 1857 în Desio, a mers la seminarul din Milano şi apoi la Universitatea gregoriană pentru a-şi lua doctoratul în teologie. După câţiva ani petrecuţi într-o parohie, părintele Ratti a fost însărcinat să lucreze în Biblioteca ambroziană din Milano. Aici şi-a făcut o asemenea reputaţie încât Pius al X-lea, în 1912, l-a făcut asistent bibliotecar la Vatican şi curând l-a pus la conducerea marii Biblioteci vaticane. Pe cât era de cărturar, Ratti nu era nici pe departe un şoarece de bibliotecă. În schimb, era un expert, asemenea unui campion, într-un sport dificil şi periculos: alpinismul.
În 1918 papa Benedict al XV-lea îl trimite pe Ratti de la cercetările sale pentru a sluji mai întâi ca vizitator şi apoi ca nunţiu în tulburata Polonie. Pentru un cărturar la 60 de ani, plecarea în prima sa misiune diplomatică într-o ţară revenită la viaţă după un secol de fărâmiţări, era oarecum o povară. Dar bătrânul istoric a rezolvat cu succes situaţia uimind îndeajuns pentru a tulbura o curte supremă plină de Solomoni. În plus, a dat dovadă de curaj. Când alţi diplomaţi au fugit dinaintea năvalnicei armate roşii a lui Trotski, Ratti a rămas ca să audă bubuiturile armelor sovietice în ameninţata Varşovie. A avut mulţumirea de a vedea eroica Polonie răsculându-se şi alungându-i pe comunişti (vezi Războiul polono-sovietic).
În 1921 papa Benedict l-a creat pe Ratti cardinal şi arhiepiscop de Milano. Câteva luni mai târziu papa Benedict moare şi în locul lui este ales Ratti. Îşi alege numele Pius al XI-lea.
Papa Pius al XI-lea este pus în faţa unei triste şi tulburate lumi postbelice, o lume ameninţată şi ispitită de fascism şi comunism. Departe de a ceda descurajării Pius s-a străduit din răsputeri să adune forţele binelui şi să remedieze răutăţile timpului. Pentru a aminti lumii materialiste primordialitatea spiritualităţii, Pius a stabilit frumoasa sărbătoare a lui Cristos Rege. În treizeci de enciclici a revărsat lumină asupra dificultăţilor timpului. Remarcabile au fost enciclicile sale asupra educaţiei, căsătoriei, şi mai presus de toate, asupra problemei sociale.
Deşi a luptat plin de curaj de la început, Pius era gata să întindă mâna cu prietenie, iar pontificatul său este remarcabil printr-o întreagă serie de concordate. Cel mai important eveniment a fost, desigur, Tratatul de la Lateran din 1929, care a adus atât de mult dorita şi mulţumitoarea rezolvare a problemei romane.
Pius al XI-lea a apreciat profund singularitatea firii omeneşti. A sprijinit din răsputeri activitatea misionară şi a fost nerăbdător să vadă cler autohton, condus de episcopi autohtoni preluând cât mai multe domenii misionare. În ceea ce a fost numită Magna Carta a misiunilor, Pius a permis anumite obiceiuri care, considerate cândva ca având nuanţă de superstiţie, cu timpul s-au secularizat. A fost foarte interesat de Bisericile răsăritene separate şi dorea unirea cu ele. Inima lui mare a fost întristată de atacurile josnice asupra evreilor, şi a repetat mereu lumii că a fi antisemitic înseamnă a fi necreştin.
Pius a avut multe necazuri. S-a întristat pentru suferinţele fiilor Bisericii din Mexic, Rusia, Spania şi Germania. Dar nu a cedat. Chiar înainte de a muri, la 10 februarie 1939, Pius şi-a oferit viaţa pentru pace în lume.
[modifică] Enciclice
- Mit brennender Sorge (14 martie 1937), despre naţional-socialism
- Divini redemptoris (19 martie 1937), despre comunism
Predecesor: Papa Benedict al XV-lea |
PIUS PP. XI 1922 - 1939 |
Succesor: Papa Pius al XII-lea |