Papa Ioan al XXIII-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Papa Ioan al XXIII-lea, născut Angelo Giuseppe Roncalli, (* 25 noiembrie 1881, Sotto il Monte, Italia - † 3 iunie 1963, Vatican) a fost papă din 28 octombrie 1958 până la moartea sa.

Ioan al XXIII-lea

Nume	Angelo Giuseppe Roncalli
Început de pontificat	28 octombrie 1958
Final de pontificat	3 iunie 1963
Predecesor	Pius XII
Succesor	Paul VI
Născut	25 noiembrie 1881
Decedat	3 iunie 1963

[modifică] Biografie

Angelo Giuseppe Roncalli, al treilea din treisprezece copii, s-a născut la 25 nov 1881 în localitatea Sotto il Monte (Bergamo, Italia) într-o familie de agricultori. A urmat şcoala primară în oraş, a fost instruit de un preot din Carvico, iar la vârsta de doisprezece ani a intrat în seminarul din Bergamo. O bursă a Fundaţiei Cerasoli (1901) i-a permis să meargă mai departe la Apollinaris, în Roma, unde studiază Istoria Bisericii cu Umberto Benigni (printre alţii). Îşi întrerupe studiile pentru a satisface serviciul militar în armata italiană, dar întors în seminar îşi desăvârşeşte studiile cu un doctorat în teologie şi este hirotonit în 1904. Continuându-şi studiile în Drept Canonic este numit secretar al noului episcop din Bergamo, Giacomo Radini-Tedeschi. Angelo îl slujeşte timp de nouă ani pe acest prelat însărcinat cu problemele sociale, dobândind o experienţă deosebită şi o mare înţelegere a problemelor clasei muncitoare. A predat şi Apologetică, Istoria Bisericii şi Patrologie.

O dată cu intrarea Italiei în primul Război Mondial în 1915 este rechemat în serviciul militar în calitate de capelan. La terminarea serviciului în 1918 este numit îndrumător spiritual la seminar, dar îşi face timp pentru a înfiinţa un cămin pentru studenţii din Bergamo. Tot în această perioadă începe un studiu care se concretizează într-o operă de mai multe volume despre vizitele episcopale ale lui Carol Boromeu la Bergamo, ultimul volum fiind publicat după alegerea sa ca papă.

În 1921 este chemat la Roma pentru a reorganiza La Congregazione de Propaganda Fidae (Congregaţia pentru răspândirea credinţei). Numit episcop titular de Areopolis şi vizitator apostolic în Bulgaria (1925), se îngrijeşte imediat de problemele bisericilor orientale. Transferat în 1934 în Turcia şi Grecia ca delegat apostolic, înfiinţează la Istanbul un birou pentru aflarea prizonierilor de război. În 1944 este numit, de către papa Pius al XII-lea, nunţiu la Paris pentru a sprijini eforturile post-belice ale Bisericii din Franţa, şi devine primul observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă UNESCO, luând cuvântul în cea de-a şasea şi a şaptea adunare generală a organizaţiei, în 1951 şi 1952. În 1953 devine cardinal-patriarh al Veneţiei şi spera să-şi petreacă ultimii ani din viaţă în această misiune pastorală. Pregătea Actele sinodale ale primului său sinod diecezan (1958) când a fost chemat la Roma pentru a participa la conclavul care l-a ales papă.

În primul său discurs public Papa Ioan şi-a exprimat preocuparea pentru reunirea cu creştinii separaţi şi pentru pacea în lume. În mesajul de la încoronarea sa a afirmat "cu tarie şi sinceritate" ca intenţia sa era aceea de a fi un papă pastoral atâta timp cât "toate celelalte daruri umane şi priceperi - învăţătura, experienţa practică, rafinamentul diplomatic - pot să măreasca şi sa îmbogăţească munca pastorală dar nu o pot înlocui". Una din primele sale acţiuni a fost aceea de a anula reglementarea lui Sixt al IV-lea care limita numărul membrilor Colegiului Cardinalilor la 70; în următorii patru ani măreşte numărul lor la 87, cu cea mai mare reprezentare internaţională din istorie. La mai puţin de trei luni de la alegerea sa a anunţat că va ţine un sinod diecezan la Roma, va convoca un conciliu ecumenic pentru Biserica universală, şi va revizui Codul de Drept Canonic. Sinodul, primul din istoria Romei, s-a ţinut în 1960; Conciliul Vatican II a fost convocat în 1962; iar Comisia Pontificală pentru Revizuirea Codului a fost numită în 1963.

Enciclica sa progresivă, Mater et Magistra, a fost publicată în 1961, la comemorarea aniversării enciclicii Rerum novarum a papei Leon al XIII-lea. Pacem in terris, apărând libertatea şi demnitatea omului ca bază a ordinii şi păcii în lume, a fost promulgată în 1963. A ridicat Comisia Pontificală pentru Cinema, Radio şi Televiziune la statut curial, a aprobat un nou cod al rubricilor pentru Misal şi Breviar, a făcut progrese evidente în relaţiile ecumenice creând un nou Secretariat pentru promovarea unităţii creştinilor şi numind primul reprezentant la Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor ţinut în New Delhi (1961). În 1960 a consacrat paisprezece episcopi pentru Asia, Africa şi Oceania. Fundaţia Internaţională Balzan i-a acordat premiul pentru Pace în 1962.

De la moartea sa din 3 iunie 1963, s-au scris şi s-au spus multe despre căldura şi sfinţenia iubitului Papă Ioan. Probabil că mărturia lumii a fost exprimată cel mai bine de desenul dintr-un ziar care reprezenta pământul învăluit în doliu şi cu titlul simplu: "Un deces în familie".