Minoritate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În sociologie şi în teoria votului, o minoritate este un subgrup care formează mai puţin de o jumate din populaţie şi, ca regulă, este depăşită numeric de cel puţin un alt subgrup, nu nepărat din majoritate. Acest termen poate fi utilizat pentru a caracteriza populaţii cu o altă limbă, naţionalitate, religie, cultură, alt stil de viaţă sau orice altă caracteristică a acestor populaţii acceptate ca nişte părţi ale unui grup de referinţă.

O „majoritate”, în termeni socilogici, este un segment de populaţie care depăşeşte din punct de vedere numeric toate celelalte segmente. Termenul de minoritate este în mod ineviatabil asociat cu mişcările politice legate de asimilare, în care grupul minoritar îşi pierde trăsăturile distinctive şi este absorbit în grupul dominant.

În politica unor ţări, o minoritate este un grup etnic care este recunoscut astfel de către legile statului gazdă şi, de aceea, are anumite drepturi care lipsesc altor grupuri. De exemplu, vorbitorii limbilor minoritare recunoscute legal pot avea dreptul la educaţie sau la comunicare cu guvernul central în limba maternă. Exemple de ţări care au prevederi speciale pentru minorităţi sunt Germania, Suedia şi Anglia (care menţine însă conceptul de supranaţiune britanică).

Diferitelor grupuri minoritare nu li se acordă adesea tratament egal. Unele grupuri sunt prea mici în comparaţie cu majoritatea, încât sunt identificate ca parte a celeiaşi naţiuni ca membri ai majorităţii, sau sunt idenificaţi ca o naţiune separată dar sunt ignoraţi de majoritate datorită costurilor sau a altor aspecte. De exeplu, un membru al unui foarte mic grup etnic poate fi forţat să bifeze „alţii” pe o listă de recensământ şi, drept consecinţa, poate primi mai puţine drepturi decât un membru al unui grup mai numeros.

Multe guverne contemporane preferă să aprecieze că cetăţenii pe care-i conduc aparţin aceleiaşi naţionalităţi, decât să îi separe pe criterii etnice. Astfel de exemple sunt Franţa şi Grecia. SUA cer completarea unor rubrici cu rasa şi etnia în fişele de recensământ, care astfel organizează populaţia în diferite subgrupuri, în principal bazate pe criterii de origine rasială mai degrabă decât pe cea naţională. Spania nu-şi împarte populaţia în grupuri etnice, deşi menţine noţiunea oficială de limbi minoritare.

Unele minorităţi sunt aşa de importante din punct de vedere numeric, istoric sau din alt punct de vedere, încât sistemul este de aşa natură organizat încât să le asigure egalitatea totală. Ca exemplu, fosta republică iugoslavă Bosnia şi Herţegovina recunoaşte trei naţiuni constituente principale, nici una dintre ele nefiind o majoritate numerică. (Vezi şi: Naţiuni din Bosnia şi Herţegovina.)

Problema stabilirii grupurilor minoritare şi a determinării extinderii privilegiilor ce li se cuvin este controversată. Există unii care apreciază că minorităţilor li se cuvin recunoaştre şi drepturi speciale, în timp ce alţii cred că este nejustificat pentru minoritari să ceară drepturi speciale, atâta vreme cât astfel împiedică aceste grupuri să se integreze în societate – poate ducând chiar la drumul către separatism. Se apreciază că în Canada, eşecul majorităţii vorbitoare de engleză de a asimila minoritatea vorbitoare de franceză a permis apariţia separatismului din Quebec.

O controversă specială este generată de acţiunea afirmativă sau de discriminarea pozitivă: ideea este de a acorda privilegii speciale minoritarilor, privilegii de care majoritatea să nu se bucure. Ca exemplu este acela unui individ membru al unei minorităţi care i se acordă dreptul la admitere într-o universitate în defavoarea unui ne-minoritar, la fel de bine sau mai bine pregătit, pentru a asigura o cotă de minoritari în corpul studenţesc.