Miliţa Petraşcu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Miliţa Petraşcu (31 decembrie 1892, Chişinău - 1976, Bucureşti) sculptor român, maestră în arta portretului, considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul al XX-lea.
[modifică] Biografie
Miliţa Petraşcu s-a născut la 31 decembrie 1892 în Chişinău, numele la naştere fiind Melania Nicolaevici. A copilărit la Nisporeni, unde a încercat pentru prima dată să modeleze figuri din lut. Studiile liceale le-a făcut la Chişinău, după care s-a înscris la Şcoala de Arte Plastice "Stroganov" din Moscova, unde studiază sculptura în anii 1907-1908 în atelierul profesorilor Konionkov şi Dziubanov. În 1909 studiază literele şi filosofia la Institutul "Bestujev" din Sankt Petersburg. În 1910 pleacă la München, unde lucrează în Academia de pictură sub îndrumarea maeştrilor avangardei, Wassily Kandinsky şi Alexei von Jawlensky, şi ia contact cu echipa de creaţie a revistei germane "Jugend". Din Germania pleacă la Paris, unde lucrează în atelierele lui Henri Matisse şi Antoine Bourdelle (1910-1914). În 1919 participă la Salonul Independenţilor cu un bust. Face cunoştinţă cu Constantin Brâncuşi, care îi devine ghid în lumea sculpturii moderne (1919-1923, 1927. Amprenta personalităţii artistice a Miliţei Petraşcu poartă urme uşor sesizabile ale măestriei lui Brâncuşi, reprezentând pentru ea un câmp magnetic în care a gravitat toată viaţa.
În 1925 se căsătoreşte cu Emil Petraşcu şi se stabileşte la Bucureşti. Se încadrează în mişcarea de avangardă a grupărilor "Contimporanul", "Grupul nostru", "Criterion", şi tot în 1925 participă la expoziţia internaţională organizată la Bucureşti de revista "Contimporanul". În cadrul Salonului Oficial expune compoziţia "Joc de pisici", care este premiată. În 1927 realizează mozaicul fântânii "Mioriţa" din Bucureşti. La cea de a doua expoziţie a "Contimporanului" din 1930 în Sala "Ileana" expune alături de alţi artişti de valoare: Marcel Iancu, Irina Codreanu. În acest an participă la expoziţia de Artă românească din Amsterdam.
În 1932 face parte din grupul de iniţiativă care organizează în Sala "Ileana" expoziţia "Arta Nouă". În cadrul Salonului Oficial din acelaşi an prezintă portretul actriţei Marioara Voiculescu, iar în căutarea unor noi posibilităţi de exprimare artistică se duce în Iugoslavia unde studiază opera sculptorului Ivan Mestrovic. În anul 1933 participă la Expoziţia mondială de artă futuristă de la Roma şi la treia expoziţie a "Contimporanului" în Sala "Mozart". În anii următori expune în Germania, Italia, Austria, Anglia şi Franţa. Expune şi în diverse saloane basarabene, realizând în 1938 bustul lui Zamfir Arbore, care a fost expus la Chişinău, dar care după 1940 a dispărut.
Sculptura Miliţei Petraşcu reprezintă, în primul rând, un act de rezistenţă în faţa distrucţiei imaginii. Demersul său păstrează ambiţiile instantaneului şi rigorile compoziţiei clasice, întâlnite deopotrivă în arta începutului de secol. Acest lucru o va juta, în lunga perioadă în care lucrează cu Brâncuşi, să se apere te tentaţia imitării marelui maestru şi să nu încerce gestul simplu al abstracţiei. Miliţa Petraşcu dovedeşte inteligenţa formaţiei şi măsura dictată de temperamentul său, preluând din lecţia lui Brâncuşi abia sesizabilele deviaţii formale, care dau prospeţime lucrărilor sale.
Portretele reprezintă un capitol vast în opera Miliţei Petraşcu, mai ales după epuizarea fazei avangardiste în jurul anului 1930. Într-un mediu artistic în care sculptorii de talent nu lipseau, ea se impune şi devine o portretistă foarte solicitată. Cu prilejul expoziţiei din 1934 organizată împreună cu Marcel Iancu, criticul de artă Petru Comarnescu scria: "Însuşirea principală a Miliţei Petraşcu rămâne calitatea de temelie a sculpturii însăşi: cultul formei pline, legată de spaţiu şi lumină". Artista nu caută în chipul celui portretizat o dominanţă expresivă, ci reconstituie, în ansamblul detaliilor, atributele unei personalităţi. Portretul actriţei Elvira Godeanu, goală până la brâu, este naturalist şi discret hieratic în acelaşi timp, preluând îndrăzneţ şi neconvenţional tipologia clasică a bustului fără braţe. Portretul în marmoră al unei alte actriţe cunoscute, Agepsina Macri, soţia lui Victor Eftimiu, expus la Salonul Oficial din 1934, încalcă de asemenea uzanţele timpului, în care nu era permis ca portretul unei persoane clar individualizate, bine cunoscute în lumea bucureşteană, fie ea şi actriţă, să fie reprezentată cu sânii goi. Nimic frivol însă în această remarcabilă sculptură, monumentalitatea şi statismul acestui portret trimit la antichitatea clasică, în numele căreia nuditatea putea fi acceptată.
De la figuri generice, care suportă trimiteri vag simbolice cum e "Steaua nordului" sau de la posibilul autoportret cu titlul "Mască" şi până la portretele din anii de maturitate unde particularizarea fizionomică şi caracteriologică şi conţinutul emoţional devin prioritare, Miliţa Petraşcu a testat neobosită multiplele posibilităţi ale unui gen artistic deosebit de dificil.
