Kurt Waldheim
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Kurt Josef Waldheim (21 decembrie, 1918) este un diplomat şi politician austriac. A ocupat posturile de Secretar General al Naţiunilor Unite între 1972 şi 1981, şi apoi a fost Preşedinte al Austriei între 1986 şi 1992.
S-a născut într-un sat de lânga Viena, într-o familie catolică, fiul uni inspector şcolar. După ocuparea Austriei de către Germania Nazistă a devenit membru al organizaţiei studenţilor Naţional Socialişti, iar în 1941 a fost încorporat în armată, luptând pe Frontul de Est. În 1943 a fost rănit şi a fost detaşat în sudul Balcanilor unde a desfăşurat activităţi împotriva insurgenţilor. În 1945 s-a predat autorităţilor britanice şi ulterior şa i-a început cariera diplomatică, fiind ambasador în diverse state şi Ministru al Afacerilor Externe. A fost înfrânt în alegerile pentru postul de Preşedinte al Austriei în 1971 dar în acelaşi an a fost ales pentru postul de Secretar General al ONU. În 1986 a fost ales Preşedinte al Austriei, dar la scurt timp după ocuparea postului a ieşit la iveală faptul că Waldheim a minţit despre perioada petrecută în armata germană, devenind astfel persona non grata în multe ţări, inclusiv Statele Unite.
Predecesor: U Thant |
Secretar General al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1972 - 1981 |
Succesor: Javier Pérez de Cuéllar |