Iom Kipur
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Yom Kippur (יום כפור yom kippùr, Ziua ispăşirii) - este una din cele trei mari Sărbători evreieşti; este ziuă de post religioasă ebraică care celebrează ziua ispăşirii. În Torah este numiită Yom haKippurim ("Ziua celor care ispăşesc"). Este una din aşa-zisele Yamim Noraim ("Zilele temerii reverenţioase"). Yamim Noraim sunt Roş haŞana şi Yom Kippur, respectiv primele şi ultimele două zile din cele Zece zile ale Penitenţei.
În calendarul ebraic Yom Kippur începe la apusul soarelui a celei de-a zecea zi a lunii ebraice Tişri (lună care corespunde ultimei jumătăţi a lui Septembrie şi primei jumătăţi a lui Octombrie din calendarul gregorian), şi continuă până la apusul soarelui următoarei zile.
În următorii ani, Yom Kippur va corespunde următoarelor zile din calendarul gregorian:
Atenţie: sărbătoarea începe la asfinţitul soarelui în ajun.
Cuprins |
[modifică] Originea Biblică
Ritul zilei de Yom Kippur este descris de patru ori în Pentateuh (vezi Exod 30,10; Levitic 23,27-31 şi 25,9; Numeri 29,7-11). Pe tot timpul postului este absolut interzisă mâncarea şi băutura (orice fel de mâncare şi băutură) aşa cum este absolut interzisă orice fel de activitate sau muncă ce ar putea să distragă atenţia credinciosului de la penitenţă şi ispăşire cu excepţia situaţiilor în care e pericol la viaţa unui om (orşice om). În trecut se cereau oferirea de sacrificii la Templul din Ierusalim.
[modifică] În gândirea ebraică
Yom Kippur este considerat ziua cea mai sfântă şi mai însemnată din an, toate cele zece zile sunt de pocăinţă, aceasta însă are un caracter aparte: tradiţia ebraică spune că, după ce poporul a păcătuit prin idolatrie, YHWH, Binecuvântat fie Numele, s-a răzgândit în privinţa sfineti Legi (voia să nu o mai dea poporului) văzând însă cum zece zile la rând poporul a stăruit în pocăinţă Domnul "a iertat păcatul poporului" în ziua a zecea (întocmai, ziua de Yom Kippur) şi i-a dăruit în dar Legea. Iată de ce această a zecea zi - Yom Kippur - este atât de sfântă; ea celebrează în fapt milostivirea pe care YHWH a arătat-o poporului său. Aşadar tema centrală a sărbătorii este ispăşirea şi iertarea.
Ziua începe cu aşa numitul "tosephet" Yom Kippur - adică o mică parte a zile precedente este "ruptă" cotidianului şi adăugată zilei de ispăşire (ca celebrarea să fie mai îndelungată). Această practică este prescrisă de Halakha, şi se termină după asfinţitul soarelui, la apariţia primelor stele. Persoanele bolnave cer câteva zile mai degrabă sfatul unui rabin competent care verifică dacă starea sănătăţii lor le permite sau nu acest post greu.
Serviciul liturgic începe cu 'rugăciunea' Kol Nidrei care trebuie să fie recitată chiar înaintea apusului soarelui. Kol Nidrei (cuvinte ebraice care înseamnă "toate promisiunile" sau "toate jurămintele") şi reprezintă anularea tuturor jurămintelor pronunţate în decursul anului care vine, precizând totodată că şi cele care din slăbiciune, mânie, neştiinţă sau alte cauze omeneşti vor fi făcute sunt de asemeni nule; omul credincios, care îl iubeşte sincer pe YHWH, nu vrea să-l ofenseze cu nimic, chiar dacă din atâtea cauze omeneşti i se întâmplă, el se căieşte încă de pe acum. Conform The Jewish Encyclopedia, textul acestei rugăciuni sună astfel: "Toate voturile, toate angajamentele, toate jurămintele şi anatemele, care sunt numite 'konam', 'konas', sau cu oricare alt nume, pe care le-am putea rosti sau pentru care am putea fi angajaţi, să fie şterse din această zi a penitenţei şi până la următoarea, a cărei revenire o aşteptăm cu bucurie, noi ne căim (facem penitenţă)".
Yom Kippur completează perioada de penitenţă a celor zece zile începute cu Anul Nou (ebraic): Roş haŞana. chiar dacă rugăciunile cu care se cere iertarea sunt recomandate pentru toate zilele anului, în aceste zile de penitenţă devin foarte viu trăite.
Rugăciunea de dimineaţă este precedată de un fel de litanie numită Selihot: în ziua de Yom Kippur acest fel de litanii sunt adăugate din abundenţă la liturgie.
Moise Maimonide scria: "Totul depinde de cât de mult merită omul ca să-i fie iertate păcatele care apasă asupra lui. Aşadar este de dorit să fie înmulţite faptele bune şi rugăciunile mai înainte să vină Ziua Pocăinţei; ziua mare a conturilor. Cei pe care Dumnezeu îi consideră demni de merite vor fi scrişi în Cartea Vieţii. Rugăciunea de Yom Kippur se exprimă: "să intrăm în Cartea Vieţii". Aceeaşi idee este întâlnită şi în urarea de Naul An: "Să poţi fi înscris (în Cartea Vieţii) pentru un nou an fericit!"
Ziua Pocăinţei a supravieţuit chiar distrugerii Templului, în 70 e.c., când celelalte practici de sacrificii au fost abandonate (forţat).
Midraş Sifra preciza: "Chiar dacă nu va mai fi oferit nici un sacrificiu, această zi îşi va păstra rostul ei de ispăşire". Textele ebraice teologice învaţă, cele juridice precizează că în această zi nu trebuie făcută nici o altă lucrare care să nu fie penitenţa. Penitenţa este condiţia absolut necesară pentru oricare altă formă de ispăşire, cărora le şi dă semnificaţie. Talmud Yoma face o precizare teologică, dar cu valoare socială imensă: "Ziua Ispăşirii îl achită pe om de vinovăţie înaintea lui Dumnezeu, dar nu şi înaintea persoanei ofensate până când nu va obţine iertarea explicită de la cel în cauză", care - bineînţeles - este îndemnat să ierte pentru a primi la rândul său iertarea de la Domnul, căci, "nu i se va ierta celui care nu iartă".
În acest sens oricine este chemat şi îndemnat să pună capăt oricărei neînţelegri sau / şi ceartă, înainte de a începe ziua de post. Până şi suflete celor răposaţi sunt incluse în comunitatea celor de iertat în marea Zi a Ispăşirii.
Contrar aparenţelor şi credinţei populare (mai ales celei străine spiritului iudaic), Yom Kippur nu este o zi a tristeţii. Evreii Sefardiţi, adică evreii de origine spaniolă, portugheză, nord-africană numesc această sărbătoare "Postul Alb". Tocmai de aceea - mulţi dintre ei - au obiceiul ca în această zi să îmbrace exclusiv haine de culoarea albă, tocmai pentru simboliza candoarea (nevinovăţia obţinută prin iertare) a sufletelor lor.
[modifică] Liturgia
Pentru recitarea Rugăciunii de seară este îmbrăcat un Talled (un veşmânt specific pentru rugăciune de formă rectangulară), şi acesta este singura slujbă religioasă de seară. Ne'ilah-ul este o slujbă specială care se celebrează numai în ziua de Yom Kippur şi încheie festivitatea. şi încheie sărbătoarea. Yom Kippur se încheie cu sunetul şofar-ului; el încheie sărbătoarea. tot în această zi este observată o zi de odihnă atât în Israel cât şi în afara hotarelor pământului lui Israel. Foarte mare importanţă este acordată textului liturgic în care este narată ceremonia de la Templu.
Cântările sunt pe un ton de lamentare (tradiţionalele Askenazita) astfel încât dau expresie atât neliniştii individuale cât şi plânsului unui popor atât de vitregit. În Ziua Ispăşirii credinciosul evreu renunţă de bunăvoie la eleganţă şi chiar la multe lucruri necesare (păstrând doar strictul necesar), renunţă la ură, la antipatie şi la toate celelalte gânduri care ar putea să-l îndepărteze de spiritul acestei zile. Cărţile liturgice şi cele de rugăciune individuală accentuiază că - dacă faptele publice de pocăinţă sunt obligatorii - cea mai plăcută jertfă şi totodată adevăratul post este acela stabilit de profeţi: "o inimă căită şi smerită", "ruperea lanţurilor nedreptăţii", milostivirea faţă de văduvă şi orfan, grija faţă de cel străin şi fără adăpost.
Caracterul auster imprimat ceremoniei încă din timpul instituirii ei a fost păstrat pân astăzi. Chiar dacă alte practici de pietate iudaică au mai fost uitate întrucâtva, această necesitate a penitenţei este atât de vie în conştiinţa fiecărui evreu încât, numai dacă a rupt orice legătură cu religia poporul său uită sau neglijează această zi.
[modifică] Ţapu ispăşitor
Pentru perioada narată în Scriptură, ritul cel mai important era oferirea "ţapului ispăşitor" (Levitic 16,8-10), asupra căruia erau rostite păcatele poporului şi care era apoi trimis în pustiu: la Azazel. Acest nume provine de la un cuvânt necunoscut, care nu se găseşte nicăieri în altă parte afară de Biblia ebraică. Exegeţii presupun că ar deriva de la cuvintele aze (capră) şi azel (plecare, îndepărtare). multe au fost încercările de a găsi semnificaţia lui. Unuii presupun că ar fi vorba de un loc specific unde acest animal era sacrificat. Alţii îl consideră ca fiind numele unui spirit rău (necurat). Într-adevăr, un spirit necurat cu acest nume este amintit în cartea apocrifă "Apocalipsa lui Enoh". Conform acestei interpretări sensul ar fi că păcatele sunt trimise înapoi la spiritele rele de la care vin şi care le posedau de la început. Unii exegeţi moderni - cu viziuni mai conservatoare însă - au demonstrat că locul unde era purtat acest ţap era un simplu "loc sălbatic" undeva în afara cetăţii şi că nu exista nici un loc numir Azazel. În sensul acesta "ţapul ispăşitor" sau "capra plecării" era pur şi simplu lăsat/ă liber/ă.
